Ziua Logo
  Nr. 3964 de luni, 25 iunie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Prostia-i la putere!
Adrian PATRUSCA 
-- Avem cel mai prost guvern de dupa 1989. Si cand spun prost, chiar asta vreau sa zic: prost! Au fost guverne in care dominau hotii, sau ticalosii, sau smecherii, sau fanfaronii, sau tradatorii. Acum avem parte de cea mai mare cantitate de ridicol pe cap patrat de ministru. Nu e zi lasata de la Dumnezeu, cu sprijinul PSD, care tine guvernul pe pamant, sa nu se auda trosnet de cioburi: iar a calcat un ministru in strachini!
Cioroianu este un esec-simbol al acestui guvern plin de haz. Pantomima cu inganaturi pe care a jucat-o la Casa Alba in fata presei americane ramane memorabila. Ca si caraghioslacul sigurantei cu care ministrul de Externe isi dadea importanta despre cum aranjase el un charter pentru repatrierea romanilor din Gaza, tocmai cand ii pierduse prin Palestina.
Semetia gaunoasa a lui Cioroianu, prea-plinul fiintei, siguranta cu care te priveste in ochi si-ti tranteste o gogomanie nu sunt singulare in guvernul Tariceanu. Iata-l pe Remes! "Nu ma intereseaza", a tunat el, cand i s-a cerut sa comenteze haosul de la varful Societatii Nationale de Imbunatatiri Funciare. In plina seceta? Cu sistemele de irigatii la pamant? Vorba ardeleanului in fata girafei: asa ceva nu se exista! Si totusi. Nimic nu-l tulbura pe ministrul Agriculturii. Mintea ii e linistita ca la bebelusi. Din atata netulburare s-a nascut afirmatia ca nu vor fi scumpiri in urma secetei. Intr-o tara in care economia de piata e o notiune teoretica si orice pretext e bun pentru scumpiri? Asta imi aduce aminte de seful sau, Tariceanu, cand era ministru al Industriilor pe vremea Conventiei. A anuntat scumpirea benzinei, dar s-a ratoit la ziaristi cand acestia au prognozat obisnuitele scumpiri in lant, mai ales la produsele de baza. "Ce-are pretul benzinei cu pretul painii?", s-a indignat viitorul premier de guvern comic-fantezist.
Mai plin de sine decat Cioroianu si Remes la un loc este Chiuariu, tanara speranta a tupeului autohton. Ministrul de Justitie cu spranceana jucausa nu ezita sa ia agentia Reuters de gulerul ei scrobit englezesc, pentru ca a obraznit sa-i spuna Romaniei pe nume: tara cea mai corupta din UE.
Din pacate, varsta n-are nici o legatura cu ridicolul. Teodor Melescanu spune lucruri trasnite ca sa aiba ce sa dezminta. El nu a zis ca invita Rusia la manevre comune cu americanii in Romania, a inteles gresit France Presse. In replica, Moscova nu s-a impiedicat in detalii si nici nu s-a lasat impresionata de curte, dar l-a luat peste picior pe ministrul cu trabuc american si idei rusofile rasuflate.
De Adomnitei rad si copiii. Scena cu ministrul tantos care se contrazice superior cu pustii de gimnaziu cate stele sunt pe steagul UE ii umbreste insa pe nedrept adevaratele performante. Bunaoara, Adomnitei anunta lansarea programului impotriva violentei in scoli. Reporterul ii cere sa detalieze. Printre simpozioane, ore de dirigentie si prelegeri moralizatoare, exista si o masura concreta: construirea de garduri la toate scolile.
Nu as vrea sa inchei fara o mentiune pentru Nicolaescu, ministrul care sfideaza catastrofa si pe care il celebram azi chiar pe frontispiciul ziarului. Tupeul sau e unic. Cu cat dezastrul din Sanatate se agraveaza, cu atat iti spune ca reforma merge bine. Nici o catastrofa nu e prea mare. Ciuma lui Caragea insasi ne-ar fi prezentata ca o etapa necesara a reformei.
Avem cel mai prost si ridicol guvern. Dar in Romania prostia nu e un defect. Dimpotriva. Cel mai prost guvern este si cel mai stabil. Nimic nu-l ameninta. Legile nu functioneaza. Nici macar legile fizicii. Vorba cuiva: este un guvern imponderabil. Nimeni nu-l sprijina si totusi nu cade!
 Afisari: 4714  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 28 Afiseaza toate comentariile  
De ce tovarase Tariceanu nu au avut curaj tribunalele bolsevice romanesti sa-l judece pe Pol-Poth al   de ionion
Cine va fi noul Pol-Poth al Romaniei ? Tu, Iliescule, ai dat gresh ! Ti-l pregatesti pe Nastase ?   de ionion
Datorita gradului imend de prostie a actualei conduceri incontient se pun bazele unei noi dictaturi   de ionion
Hi hi hi hi ha ha ha ha, rid da tine ba A. Petrusca, o dai cu prostia altora, paiul lor dar nu vezi   de Huhu extraterestrul
Pragul electoral ar putea fi coborât la 2%   de Giuseppe Cocos
Mie imi plac inca Sarmalele Reci, nu-mi place manipularea "de-anprostalea" dar nu e bai   de Shadow
ZIUA CU DOUA FETE   de Maldini
Corectura la titlu.   de attius.navius
Pai nu era bun Verdet si ai lui?   de PANTAGRUEL
sper sa nu fie doar un joc ieftin!   de simiondan
D-le DINU. Nu doresc sa fiu la nivelul d-lui Cioroianu   de Zaharia2
De ce ar fi guvernul bun si raspuns d-lui MOGA   de Zaharia2
...la putere   de Viorica Ianc
Bye, bye   de Grigore Dini
Guvernul imponderabil   de jeni stanita
Noi, securistii, recunoastem ca garnitura a III nu prea are sanse- dar ei isi intregesc avutul   de ionion
Ma mir tot timpul....!!!!!!!!!!   de moga
las ca bvine Stolojan   de Dinnu
Cioroianu , Remes, Chiuariu, Nicolaescu, Melescanu   de George de Ro
Prostia   de Un Agricultor
D-le Patrusca   de cosor ion
cine zice ala e,ziceam in copilarie   de georgems
Te legi   de Aelectrostivuitoritei
E prosti dar multi   de ionescu
ASA E, DAR....   de Gheorghe Brasoveanu
Daca prostia ar fi inaripata puterea de astazi republicana romana ar zbura precum o vrabie.   de ionion
Asa e, unde e guvernul nepotzelului Nastase!   de Radu Dragan
Domnul Pătrușcă are dicționare ?   de Arogantu'
A r h i v a
  A treia porcarie    2007-06-21
  Cum iesi din ce-ai intrat    2007-06-04
  Sindromul "Boala pe Basescu"    2007-05-07
  Datoria mica a maurului    2007-03-14
  Premierul singur cuc si "Zmeura de aur"    2007-03-05
 Top afisari / comentarii 
 Prostia-i la putere! (4714 afisari)
 Nevasta aspirator (3311 afisari)
 Basescu respinge santajul energetic (3244 afisari)
 Ucisa de urs (2619 afisari)
 Evadare din Auschwitz (2193 afisari)
 Elwood este cel mai urat caine din lume (853 afisari)
 Jurnalul Regelui Carol I (283 afisari)
 Hagi: Am semnat pe trei ani cu Steaua (119 afisari)
 Motiunea PD pe Sanatate respinsa cu 150 voturi "impotriva" (110 afisari)
 Basescu il intalneste iar pe Putin, la Istanbul (89 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.49637 sec.