Fotografie la Muzeul Satului
Astazi, la ora 18.00, la Muzeul National al Satului "Dimitrie Gusti", sub patronajul Ministerului Culturii si Cultelor, va avea loc expozitia de arta fotografica organizata de Centrul de Pregatire Profesionala in Cultura (CPPC). "Stilul meu fotografic " este o expozitie de grup, care reuneste lucrarile a 20 de tineri fotografi, absolventi ai cursului Fotograf, organizat de CPPC si reprezinta si examenul de absolvire a acestui curs. Expozitia va fi deschisa pana la data de 1 iulie 2007 intr-un spatiu inedit, neconventional, sura gospodariei Bancu. In deschidere vor lua cuvantul din partea Muzeului National al Satului "Dimitrie Gusti", Paula Popoiu, director general, Pirvu Ionica, director Centrul de Pregatire Profesionala in Cultura, si fotograful Dinu Lazar. (M.A.)
A doua sesiune pentru Cantemir
Institutul Cultural Roman (ICR) lanseaza cea de-a doua sesiune a Programului Cantemir - o initiativa menita sa faca mai vizibila cultura romana in strainatate si sa incurajeze cooperarea intre artisti din Romania si din alte tari. In premiera, odata cu aceasta sesiune, sectiunile Promovare/Culture to Go si Cooperare/Culture to Share sunt deschise atat operatorilor culturali din Romania, cat si celor din strainatate. Proiectele propuse trebuie sa se inscrie in unul sau mai multe dintre domeniile: arte vizuale, arhitectura si design, muzica, dans, teatru, film, literatura, patrimoniu cultural. Termenul de depunere a proiectelor la cele doua sectiuni redeschise este 13 august.
O alta sectiune, Festival/Culture by Request, se afla deja la a treia sesiune, termenul limita pentru depunerea dosarelor fiind 31 august.
Documentatia completa se gaseste pe site-ulwww.programulcantemir.ro. Pe 27 iunie, artistii, reprezentantii ONG-urilor si institutiilor publice din domeniul culturii sunt asteptati la Galeria UNA, unde ICR va prezenta Programul Cantemir. (D.C.)
S-a stins din viata Mircea Marosin
Uniunea Teatrala din Romania anunta incetarea din viata a artistului Mircea Marosin, care s-a stins din viata la varsta de 86 de ani, la Londra. Opera lui Scenografica a insemnat o epoca, un stil in teatrul romanesc. A semnat decoruri si costume ale unor spectacole de mare tinuta si de mare succes, la Teatrul Nottara din Bucuresti, la Teatrul National Iasi sau Teatrul de Stat din Timisoara, pentru unele semnand si regia: Fedra de Racine, Oedip Rege de Sofocle, Antigona si Medeea de Jean Anouilh, Omul care si-a pierdut omenia de Horia Lovinescu, Visul unei nopti de vara de W. Shakespeare, Petru Rares de Horia Lovinescu, Romeo si Julieta de W. Shakespeare, Despot - Voda de Vasile Alecsandri, Hamlet de W. Shakespeare. A lucrat in teatre din Israel, Belgia, Olanda, Danemarca si a tinut un sezon de conferinte de Istoria Artei la BBC si nu de mult a vernisat o expozitie de pictura la Bruxelles.
Dumnezeu sa-l odihneasca !
Duke Ellington Orchestra la Sibiu
Maine, incepand cu ora 20.00, in Pavilion 2007 din Sibiu va avea loc un concert extraordinar de jazz al Duke Ellington Orchestra. In deschiderea concertului vor fi prezente doua actrite importante ale scenei romanesti, Maia Morgenstern si Anca Sigartau, aceasta din urma prezentandu-se in fata sibienilor intr-o ipostaza mai putin cunoscuta publicului, aceea de interpreta de jazz. (M.A.)