Ziua Logo
  Nr. 3961 de joi, 21 iunie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Magazin
Kilograme de toxine pentru frumusete
-- Femeile absorb anual, in medie, 2,3 kilograme de substante toxice prin intermediul produselor cosmetice uzuale, compusi care pot provoca aparitia cancerului, a iritatiilor pielii sau a imbatranirii premature, potrivit unui studiu britanic publicat in revista In-Cosmetics citata de Mediafax.
In medie, de obicei, rutina zilnica a femeilor implica folosirea demachiantului, a cremei de fata, a produselor de machiaj si a rujului. Insa, unele substante create de om si utilizate la fabricarea acestor produse au fost asociate de specialisti cu aparitia cancerului, a iritatiilor pielii si chiar a imbatranirii premature, potrivit biochimistului Richard Bence. Cercetatorul a studiat timp de trei ani substantele prezente in produsele cosmetice si de toaleta conventionale. "Trebuie sa incepem sa ne punem intrebari asupra compozitiei produselor si nu sa le acceptam pur si simplu pentru ca ni se spune ca sunt sigure", a spus Bence. "Inca nu se stie ce efect au toate aceste substante chimice atunci cand sunt amestecate. Efectul ar putea fi mai puternic decat suma efectelor substantelor luate separat", a adaugat specialistul. In lista produselor suspecte a fi cele mai periculoase conduc detasat parabenii, conservantii utilizati in aproape toate produsele pentru piele si par, inclusiv sapun, sampon, deodorant si lotiuni pentru bebelusi. Parabenii sunt extrem de utili in stoparea dezvoltarii bacteriilor, dar specialistii au descoperit si ca mimeaza efectele estrogenului, hormonul sexual feminin, care contribuie la dezvoltarea tumorilor canceroase. Lauril sulfatul de sodiu, responsabil pentru producerea spumei, utilizat la fabricarea sapunului, samponului, spumei de ras, pastei de dinti si a spumei de baie, poate irita pielea. Alta substanta potential iritanta este benzil-alcoolul, utilizat pentru parfumarea produselor cosmetice sau a vopselelor de par. O alta substanta suspecta este cocamid MEA, care leaga ingredientele utilizate in multe tipuri de creme de fata. Bence a indicat ca este mult mai periculoasa absorbirea acestui tip de substante decat inghitirea lor. "Daca rujul ajunge in gura, enzimele din saliva si stomac reusesc sa-l descompuna. Daca substantele ajung in fluxul sangvin, acolo nu exista nici un fel de protectie", a spus cercetatorul. Asociatia fabricantilor de produse cosmetice si de toaleta insista asupra faptului ca produsele sunt sigure si ca respecta normele Uniunii Europene. (D.M.)
 Afisari: 1003  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
COSMETICELE   de moga
A r h i v a
  Maturatorul genial    1 comentariu
  Opus Dei contraataca    3 comentarii
  METEO    
 Top afisari / comentarii 
 Asasinii au scapat! (3884 afisari)
 Maturatorul genial (3351 afisari)
 A treia porcarie (2848 afisari)
 Romani umiliti pentru cetatenia romana (1874 afisari)
 Pacatul de a fi bine platit (1813 afisari)
 Nicolae Cochinescu si Petre Ninosu, implicati in Mineriada din '90 (444 afisari)
 UE cauta solutii pentru Tratatul Constitutional (346 afisari)
 "Cetateanul Kane", cel mai bun film al tuturor timpurilor (221 afisari)
 Gwoemul/ The Host (Monstrul) (142 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01566 sec.