Ziua Logo
  Nr. 3952 de luni, 11 iunie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Anchete
Afacerile primarului de Alba Iulia
-- Edilul democrat Mircea Gh. Hava (foto) nu isi poate justifica averea agonisita
Municipiul Alba Iulia este de ani buni fieful Partidului Democrat, gratie unei strategii dibace pusa la cale la nivel local, cu protectie de la centru. Aceasta se bazeaza pe acordarea unor terenuri clientelei politice, incheierea de contracte preferentiale, din bani publici, unor societati comerciale agreate, anihilarea prin diverse mijloace atat a opozantilor din partid cat si a celor din alte formatiuni politice si sustinerea financiara a presei locale, in schimbul abtinerii de la critici. Unul dintre cei care a pus la punct aceasta strategie este primarul municipiului Alba Iulia, Mircea Hava.
Acesta a fost implicat in 2004 intr-un scandal de coruptie, alaturi de un coleg de partid, director al Societatii de Transport Public (STP) SA Alba. La nici 24 de ore, Serviciul Teritorial Anticoruptie Alba Iulia s-a grabit sa-l scoata pe edil basma curata, musamalizand cazul. Din functia de primar al municipiului a reusit sa-si ridice doua constructii in localitate, sa-si cumpere doua automobile de lux, cu toate ca venitul sau si cel al sotiei nu pot justifica in nici un fel averea dobandita. In bugetul anului in curs n-a uitat sa impuna Consiliului local achizitionarea a trei masini de lux, in valoare de trei miliarde de lei, din banii albaiulienilor. Consilierii PD au sustinut aceasta necesitate "majora", in urma exemplelor oferite de fostii ministrii Vasile Blaga si Mihail Hardau, care procedasera la fel. Acelasi edil-sef, intepenit in fotoliul Primariei Alba Iulia, a calatorit anul trecut mai mult de o luna de zile, pe banii contribuabilului.
Doua cariere stralucite
Senatorul Alexandru Peres, de profesie agronom, este sustinatorul lui Hava la centru si unul dintre fondatorii FSN din Alba Iulia. In 1990 ajunge la sefia Biroului Executiv Judetean, debarcandu-l pe Dan Petru Costea, in urma unor sforarii de culise. Intre 1991 si 1993 indeplineste functia de subprefect de Alba, orientandu-se spre partidul lui Petre Roman, dupa ruptura acestuia de Ion Iliescu.
Impins de la spate de Peres, Mircea Gh. Hava apare la prima Conferinta a FSN din martie 1990. Intre 1991 si 1992 este ales primar, iar in perioada 1993 - 1996 o indeplineste pe cea de viceprimar, fiind si presedinte al Biroului Permanent Alba al PD. Din acest ultim an, Hava n-a mai avut un contracandidat serios la primarie, ocupand aceeasi functie si in prezent. Totodata, este presedinte al PD Alba. In paralel, Alexandru Peres este singurul democrat ales deputat in 1996, impreuna cu controversatul senator Corneliu Gavaliugov. In anul 2000 este reconfirmat de scrutinul electoral, ca la ultimele alegeri generale sa ajunga un senator foarte apreciat de presedintele Traian Basescu. Potrivit propriilor declaratii, desi nu este un om foarte bogat, Peres detine parti sociale la patru societati comerciale, respectiv: SC APULUM SA, SC FAVIOR SA, SC AGROMEC SA si SC ALEXTERA SRL. Sa mai spunem ca, pana sa acceada in Parlamentul Romaniei, Peres a fost director general la SC HADA SRL, o firma ce avea ca obiect de activitate "cafenele si restaurante".
Jonglerii cu terenuri
Apetitul primarului Hava pentru afaceri cu terenuri intravilane si extravilane este cunoscut in Alba Iulia, in pofida faptului ca presa locala s-a abtinut si se abtine in continuare sa le dezvaluie opiniei publice. Acestea devenisera scandaloase in perioada 2000 - 2003, sub guvernarea PSD, cand imobile in valoare de sute de miliarde de lei vechi fusesera dirijate spre oamenii PD si spre angajatii primariei, devotati edilului. Pus in fata acestei situatii delicate, Hava a incheiat un protocol cel putin ciudat cu prefectul Ioan Rus (altul decat fostul ministru de Interne), astfel asigurandu-si protectia in Cabinetul Nastase. Pe de alta parte, miscarea lui Hava pentru a-si salva pielea a atras furia de moment a presedintelui Traian Basescu. Mai cu seama deoarece amenintase si ca, daca nu i se asigura protectie in fata legii, va migra cu tot cu organizatia PD la PSD, spre a scapa de necazuri. Dihonia a fost mediata chiar de Alexandru Peres, pe atunci deputat de Alba al PD. In judet, actualul presedinte al Consiliului judetean, Ion Dumitrel, este cel care l-a sustinut pe Hava pentru a-l proteja de eventualele controale nedorite din partea autoritatilor. La aceasta stradanie a participat si consilierul local al PD, Mihai Baco, omul de incredere al lui Hava, avand mari influente in cadrul serviciilor secrete locale, Politie, Parchet si Garda Financiara. Pe Baco, inghesuiala din decembrie 1989 nu l-a mai prins in straiele de militian pe care le imbracase anterior. El a fost dat afara din sistem in urma "evaporarii" unor importante cantitati de aur confiscate de la tigani, astfel devenind un mic dizident al regimului comunist.
Averea edilului
In lunga cariera de edil-sef al Alba Iuliei, Hava a inregistrat o prosperitate de invidiat pentru multi romani, dar si pentru omologi din alte zone ale tarii.
Primarul si-a cumparat in 1998 un teren de 1400 mp, pe care si-a ridicat o vila in suprafata de 241 mp (pe Str. Toporasilor nr. 26), iar in 2004 inca un teren de 250 mp, cu o constructie in suprafata de 100 mp (pe Str. Ciresului nr. 6). Valoarea de impozitare a acestora se ridica la 591.305 RON. In 1995, familia Hava a mai achzitionat un Daewoo Espero, iar in 2005 o limuzina Volkswagen Passat. Pe langa aceste bunuri mai detine un cont bancar la BCR in suma de 56.840 RON. Din aceste cifre denota ca averea primarului si a familiei sale se ridica cu mult peste 700.000 RON, pe care a dobandit-o incepand cu 1995. In ultimul an, Hava a castigat de pe urma functiei ocupate 29.349 RON, iar sotia acestuia - 20.860 RON. Dintr-o socoteala simpla rezulta ca veniturile familiei s-au ridicat, anual, la maximum 50.209 RON. Ceea ce inseamna ca, daca toti banii i-ar fi dat pe investitii, fara sa mai cheltuie nimic pe mancare, imbracaminte, cresterea si educare a celor doi copii ori distractii, familiei Hava i-ar fi fost necesari 14 ani pentru a atinge prosperitatea actuala. Ce-i drept, primarul a mai primit anul trecut diurne pentru calatorii in afara tarii, in suma de aproape 3000 de euro. Dar nu credem ca a facut foamea pe-acolo si nici ca s-a intors fara cadouri, drept pentru care aceasta suma n-am luat-o in calcul. Apropo, Mircea Hava s-a plimbat anul trecut, pe banii contribuabililor, mai bine de 30 de zile. Pana la ora actuala n-a dat socoteala Consiliului Local Alba in legatura cu beneficiile obtinute de municipalitate de pe urma deplasarilor sale. Din aceste date, dar si din altele pe care nu le-am dezvaluit inca, rezulta ca edilul albaiulian este un candidat a carui agoniseala intra sub incidenta Legii ANI privind controlul averilor nejustificate.
Traseul banilor publici
Daca inainte vreme Mircea Hava mai tinea cont si de parerile alesilor locali la nivelul Primariei Alba Iulia, dupa anul 2000 a subordonat aceasta institutie bunului plac.
Respectiv, a inceput sa adopte hotarari de unul singur sau doar in complicitate cu colegii de partid, pe care le-a si pus in aplicare, doar arareori catadicsind ulterior sa-si supuna deciziile dezbaterii si aprobarilor consiliului municipal. Iata si cateva exemple in acest sens. Primarul a dispus casarea unor mijloace fixe (instalatii si retelele aferente unor centrale si puncte termice), in valoare de cinci miliarde de lei, care au ajuns la fier vechi prin intermediul unei firme alese de el pe spranceana. De asemenea, a angajat o firma de consultanta, pentru un miliard de lei, care a elaborat o asa-zisa strategie de dezvoltare economica, sociala si urbana a municipiului. Aceeasi care a regizat unele imprumuturi inrobitoare pentru primarie, prin emitere de actiuni. Tot edilul-sef a transformat numeroase spatii verzi ale orasului in terenuri pentru constructii, spre indestularea pretentiilor unor clienti personali si politici. Astfel, stadionul Mecanica a ajuns teren de constructii pentru un mall, beneficiar fiind, in mod direct sau prin interpusi, bunul amic al primarului, Ioan Strajan. Care personaj se afla in atentia organelor de ancheta pentru detinere ilegala de monezi de patrimoniu.
Cum ditamai primarul nu se putea deplasa in interesul serviciului in orice masina, sustinatorii sai din Consiliul Local i-au aprobat, in bugetul pentru anul in curs, nu mai putin de 300.000 RON pentru cumpararea a trei automobile de lux. Pe baza aceleiasi strategii, alti bani au fost alocati pentru cumpararea a sase cabaline strict necesare Politiei comunitare. Numai ca suma prevazuta in buget se ridica la 150.000 RON, ceea ce inseamna 25.000 RON/cap de cabalina, aproximativ 7500 de euro bucata. Pret la care se pot cumpara si cai pur-sange arabi.
Prietenie de partid
In 2004, Mircea Gh. Hava a fost implicat intr-un scandal de coruptie, fiind invinuit de procurorii PNA.
Un coleg de partid, Dan Darja, directorul STP SA Alba, decedat in urma cu cateva luni, ar fi pretins si primit mita in numele primarului, potrivit declaratiilor mai multor soferi de maxi-taxi. La interventia sustinatorilor atrasi in propria retea de protectie, Hava a fost scos de sub invinuire, iar cazul musamalizat. In timpul campaniei electorale pentru referendumul din 19 mai 2007, privind demiterea presedintelui tarii, inlocuitorul lui Darja (fost consilier PD in legislatia trecuta) a executat orbeste ordinele primarului. Pe toate vehiculele din oras au fost lipite doar afise cu PD si Basescu, in ciuda faptului ca si alte formatiuni politice solicitasera publicitate. Mai mult, in cadrul ultimei campanii, biletele de transport in municipiu si imprejurimi au avut imprimat pe verso indemnul de a spune NU demiterii presedintelui. Poate ca este de prisos sa mai mentionam ca STP SA Alba este o societate de interes public finantata din banii tuturor contribuabililor locali. Totusi, ar mai fi de precizat ca, in dimineata zilei de 18 mai anul curent, Hava i-a pus pe angajatii primariei sa dea jos toate afisele electorale din oras. Mai putin banerele infatisandu-l pe Basescu si gruparea fidela acestuia.
Orgoliu de primar
Echipa de fotbal Unirea Alba Iulia din localitate, care evolueaza in divizia secunda, n-o duce deloc bine in ultima vreme. Primaria s-ar fi putut implica demult in rezolvarea acestei situatii precare. Exista o singura conditie, si anume sa fie de acord primarul. Iar Mircea Gh. Hava n-a fost deloc de acord, atata vreme cat presedintele Clubului Apulum Alba Iulia era Viorel Malusel. Acestuia i-a promis - in urma unor altercatii verbale care i-au ranit orgoliul si i-au subminat autoritatea - ca nu se va lasa pana nu-l va schimba din functia de presedinte. Bineinteles, si aceasta isprava i-a iesit de minune, in locul lui Malusel aducandu-l pe Sarmes, un alt bun amic de-al sau care cocheteaza cu PD. Ca atare, SC APULUM s-a asociat cu primaria, spre gloria fotbalului romanesc.
Intimidarea opozitiei
PSD incearca sa-i faca primarului o oarecare opozitie, prin alesii locali si politicienii din judet. Purtatorul de cuvant al PSD Alba, Doina Harda (foto), liderul social-democratilor, s-a ales, din cauza impotrivirii sale fata de primarul Hava, cu Garda Financiara pe cap. Mai precis, Harda este director general la SC PROIECT SA, o institutie cat se poate de respectabila din oras. Dupa numeroase demersuri critice in Consiliul Local, dar si a unor declaratii de presa, care nu l-au laudat defel pe primar, acesta si-a pus copoii pe urmele societatii in care lucreaza opozanta. Consilierul Mihai Baco si senatorul Alexandru Peres au tras sfori numai de ei stiute, astfel incat Garda s-a sesizat din oficiu, la intimidare.
Contracte cu dedicatie
Edilul de Alba mai este si artizanul unor atribuiri directe de contracte cu primaria, catre firme "de suflet" sau apropiate prin actionariatul lor de PD. In perioada 2000 - 2006 au fost atribuite un numar de 29 de contracte pentru lucrari de alimentare cu apa si canalizare, dintre care nu mai putin de 24 au ajuns la SC INSTALATORUL SA Alba Iulia. Sase prin atribuire directa, iar restul in urma unor licitatii cu dedicatie. Interesant este ca, desi INSTALATORUL are datorii ce insumeaza aproape o jumatate de milion de euro, se afla in permanenta in gratiile lui Hava. De acelasi regim preferential se bucura SC COMPEXIM SRL Bucuresti, SC D.P.L. SA Alba Iulia si SC GOYA SRL Petresti, pentru lucrari de reabilitare/intretinere/modernizare drumuri strazi si trotuare. Dintr-un numar de 47 de contracte incheiate in aceeasi perioada de timp, acestea au obtinut 30 de contracte, dintre care noua prin atribuire directa.
 Afisari: 2299  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Pe cand si exemple " de Bucuresti"   de Vidim
A r h i v a
  Dosarul Avramides    2 comentarii
  Teroristii mentinuti in arest    
  Iordanescu ramane la conducerea Baroului    
  Stiri pe scurt    
  Judecatorul 10%    2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Vicleanul (4280 afisari)
 Solutia letala Basescu (3087 afisari)
 Adrian Pintea (1954-2007) (2420 afisari)
 Afacerile primarului de Alba Iulia (2299 afisari)
 Lupte de strada la Gay Fest 2007 (2223 afisari)
 Tanasescu si Ivanovici - exclusi din PRM pe motive financiare (222 afisari)
 PD-ul pare sa se fi resemnat in privinta motiunii (180 afisari)
 Zsolt Nagy, suspendat din functie prin decret prezidential (87 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.03879 sec.