Ziua Logo
  Nr. 3937 de joi, 24 mai 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Analize si comentarii
Intelectualii au legat cateaua
Dan CIACHIR 
-- Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca un politician - altul decat Traian Basescu, un scriitor sau un gazetar, in fine, un om public ar fi intrebuintat expresia "tiganca imputita" sau un corelativ al acesteia?... Ar fi urmat un torent de proteste. Unul socotit indreptatit. Nu s-a intamplat acelasi lucru legat de dublul act de huliganism al presedintelui Romaniei care s-a facut stapan in mod violent pe telefonul ziaristei invectivate.
Revista "22" publica un Protest in ultimul sau numar referitor la iesirea sefului Statului, dar el apartine Ligii Pro Europa si este iscalit exclusiv de presedinta acestei asociatii. In acelasi numar, fara sa clipeasca, vreo trei-patru intelectuali elogiaza tocmai "civismul" lui Traian Basescu. "Privind retrospectiv - scrie Ion Stanomir - , principala realizare a presedintelui Basescu, in aceste zile de campanie, a fost aceea de a retrezi un instinct civic la nivelul natiunii". E prea de tot. E ca si cum ai vorbi despre duiosia unui violator sau de gingasiile unui bataus.
Sciitorul Bedros Horasangian socoteste invectiva lui Traian Basescu o "boacana" fara sa se gandeasca ce s-ar fi intamplat daca ziarista de la Antena 1 ar fi fost o armeanca... Firesc ar fi fost ca suta de intelectuali care au publicat saptamanile trecute un nesarat Apel de sustinere a lui Traian Basescu sa vina cu un protest - specialitatea lor - care sa sanctioneze drastic huliganismul presedintelui Romaniei. Cu atat mai mult cu cat carturarii si belferii sunt nespus de sensibili la capitolul limbaj. De la Heidegger la Barthes, si de la Faucoult la Derrida, gandirea secolului trecut, in spiritul careia s-au format intelectualii nostri de vitrina atat de "up to date", este marcata de limbaj. Filozofia ultimului veac a fost una a Limbajului. De aici si hipersensibilizarea invatatilor locali in raport cu expresiile scatologice din "Romania Mare".
Traian Basescu n-a spus in public "tiganca imputita", ci in intimitatea conjugala, sub acoperisul propriei masini. C'etait le cri du coeur! Dumnezeu, care nu bate cu bata si are, potrivit Parintelui Rafail Noica, mult umor, a vrut sa le arate intelectualilor sustinatori ai lui Traian Basescu, ca nu este nici o diferenta intre d-sa si Corneliu Vadim Tudor, respectiv, Gigi Becali.
Sa nu ni se raspunda ca doar o data in viata, spre deosebire de profesionistii limbajului degradant, domnul Basescu a avut si el o iesire reprobabila, intrucat exista o zicala romaneasca concludenta: o data vede nasul... Intelectualii nostri de marca, sustinatori ai presedintelui Basescu, sunt la curent - nu ma indoiesc de asta - cu teoria lui Cuvier. Acestuia ii trebuia un singur os sa reconstituie un animal. Il au de acum, in expresia prezidentiala. Asa incat, Tiganiada domnului Traian Basescu nu este decat varful icerbergului.
Poate ca intelectualii pomeniti, in entuziasmul lor civic, in patosul pus pentru starpirea coruptiei, in oroarea pe care le-o provoaca oligarhii care inoata in aur si inghit caviar cu polonicul, n-au stiut cine este domnul Basescu pana duminica. Cand au aflat s-ar fi cuvenit sa se revolte, sa se indigneze, nu sa lege cateaua. Intamplarea a facut ca telefonul mobil buclucas sa apartina unei ziariste. Daca ar fi apartinut, prin absurd, unui estet, unui artist sau unui filozofsi domnul Basescu ar fi proferat expresia "filozof imputit" ce s-ar fi intamplat?!... Va garantez ca tot nimic, intrucat filozofii nostri stralucesc prin stoicism. Avem cele mai bune editii din Epictet si Marc Aureliu.
 Afisari: 2018  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 9 Afiseaza toate comentariile  
Intereseaza pe cineva declaratia Adrianei Saftoiu ?   de Arogantu'
Mi se pare ca vad o gramada de proteste   de andreifodor
ULCIORUL   de George de Ro
Adio Ziua!   de hefaistos
Da, dar...   de Ion Ninel
limba romn sau romana?   de ddd
Bravo domnule!   de traian lazar
Felicitri, croitoraule viteaz ! 4 DINTR-O LOVITUR !   de Arogantu'
Ca -tzeaua turnatorului   de Radu Dragan
A r h i v a
  Incorectitudinea politica in actiune    14 comentarii
  Francezii sa munceasca nemteste!    4 comentarii
  In culisele referendumului    9 comentarii
  La judecata zilei    4 comentarii
  Marian Vanghelie la GDS    2007-05-16
  Papa nu mai este "Patriarhul Occidentului"    2007-05-09
  "Modestia" domnului expert Vasile    2007-05-04
  Traian Basescu colinda bisericile    2007-04-25
  Se calugareste dracu'n balta    2007-04-18
 Top afisari / comentarii 
 Contul Bahamas (4045 afisari)
 Basescu, seful oligarhiei (3633 afisari)
 Tatuajele Angelinei (2050 afisari)
 Celebritati respinse de Harvard (2035 afisari)
 PSD vrea scaunul lui Tariceanu (2034 afisari)
 Brancusi expus la Moscova (318 afisari)
 Procurorii DIICOT nu pot fi audiati de parlamentari (160 afisari)
 Sunshine (79 afisari)
 Pentru o politica externa a Uniunii in linie cu asteptarile cetatenilor (66 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.29250 sec.