Ziua Logo
  Nr. 3937 de joi, 24 mai 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
Sefii puscariilor comuniste cercetati penal
-- Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului din Romania (IICCR) a depus la Parchetul Militar o sesizare penala impotriva a 210 fosti comandanti ai inchisorilor comuniste sub aspectul savarsirii infractiunii de genocid.
Cei 210 fosti comandanti de penitenciare, colonii si lagare de munca in care au fost incarcerati, in perioada comunista, detinuti politici, au fost identificati de catre expertii Institutului in cercetarile lor in Arhiva Administratiei Nationale a Penitenciarelor. IICCR considera ca in cazul acestor fosti comandanti avem de-a face cu fapte cu caracter represiv si discretionar care trebuie pedepsite. Intr-o conferinta de presa sustinuta ieri, directorul general al Institutului, Stejarel Olaru, a mentionat ca membrii IICCR au facut cercetari in privinta a 800 de oameni, insa numai 210 dintre acestia mai sunt inca in viata. "In timp ce se condamna comunismul in mod simbolic, IICCR face acest lucru in mod practic", a aratat Olaru. La randul sau, presedintele Institutului, Marius Oprea, a subliniat ca sesizarea penala este si un act moral fata de toti cei care au fost oprimati in timpul regimului comunist. "Este o actiune morala pentru ca in inchisorile Romaniei s-a consumat, inainte de 1989, viitorul ei. Romania a pierdut foarte mult prin exterminarea elitei in inchisori. (...) Am condamnat comunismul, vorbim despre lustratie, dar nu avem nici un detinut pentru crimele comunismului", a adaugat Oprea. El a apreciat ca ar fi o reparatie morala daca fostii activisti de partid nu ar mai primi pensii militare care sunt de zece ori mai mari decat a fostilor detinuti politici. In opinia lui Marius Oprea, se impune modificarea legislatiei astfel incat crimele din timpul comunismului sa nu poata fi prescrise. Reprezentantii Institutului au apreciat ca atrocitatile comise sub comunism trebuie puse "pe acelasi plan" cu crimele nazismului. "Dar, in timp ce criminalii nazisti sunt cautati si astazi prin junglele Argentinei, cei comunisti sunt vecinii nostri. Astia cu vile, de langa noi", a adaugat Oprea. IICCR nu a facut publica lista celor 210 din cauza rigorilor legislatiei privind prelucrarea datelor cu caracter personal. Cel mai batran dintre cei de pe lista depusa la Parchet are 99 de ani, iar cel mai tanar are 44 de ani.
Ovidiu BANCHES 
 Afisari: 603  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
Sefii puscariilor...   de Groza Mircea
De acord parosule. Cercetati sub stare de arest !   de Aladin
Procuratura ar trebui sa dea ordin sa-i aresteze si sa-i aduca in ZEGHE si CATUSE la TRIBUNAL / TV..   de Omul cu Picioare foarte Paroase
A r h i v a
  Acord pentru votul uninominal    1 comentariu
  CA al TVR a fost dizolvat    3 comentarii
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Contul Bahamas (4045 afisari)
 Basescu, seful oligarhiei (3633 afisari)
 Tatuajele Angelinei (2050 afisari)
 Celebritati respinse de Harvard (2035 afisari)
 PSD vrea scaunul lui Tariceanu (2034 afisari)
 Brancusi expus la Moscova (318 afisari)
 Procurorii DIICOT nu pot fi audiati de parlamentari (160 afisari)
 Sunshine (79 afisari)
 Pentru o politica externa a Uniunii in linie cu asteptarile cetatenilor (66 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00949 sec.