Ziua Logo
  Nr. 3905 de luni, 16 aprilie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Analize si comentarii
In sahul politic, Basescu e... "Regina"
Dan PAVEL 
-- Cand a ales sa devina "presedinte-jucator", Basescu a renuntat deliberat la calitatea de "Rege" pe tabla de sah a politicii romanesti. El a devenit "Regina", piesa cea mai puternica, care poate fi insa sacrificata sau chiar eliminata printr-o tactica de joc a adversarului. Cand a declarat ca va demisiona din functie, DACA va fi suspendat de Parlament, Basescu a semnalat intentia de sacrificiu. El intentioneaza sa transforme apoi un pion inaintat intr-o noua Regina. Oricine stie: la sah, adversarul iti poate pregati surprize, daca este un jucator mai bun sau daca-ti speculeaza erorile.
Analogiile dintre sah si politica, in particular cea romaneasca, nu trebuie exagerate. Politica e mult mai complicata, mai complexa si infinit mai importanta pentru soarta comunitatilor. Sunt mai multe tabere decat "piesele albe" si "piesele negre", unii jucatori au chiar mai multe piese decat cele "clasice", altii putine. Celebrul fost National Security Adviser al presedintelui american Carter, marele ganditor strategic si specialist in relatiile internationale Zbigniew Brzezinski gandea si el geopolitica lumii in termenii unei imense table de sah. Fata de tabla de sah globala, tabla noastra de sah este modesta, mai ales prin motivatiile jucatorilor si expertiza lor politica. Unul dintre paradoxurile jocului politic de sah autohton este ca piesele de aceeasi culoare au jucat si joaca unele impotriva altora, in loc sa se concentreze impotriva adversarilor declarati. Basescu s-a remarcat prin succesul atacurilor "din spate", de pe linia Reginei, impotriva propriilor pioni, nebuni sau cai. Nu este de mirare ca fostii sai parteneri au trecut de partea cealalta. O alta particularitate a jocului de pana acum este ca si in tabara "albilor" si in cea a "negrilor" (ii las pe cititori sa-si imagineze singuri care sunt unii si care ceilalti), lipseste Regele. Aceasta inseamna ca nici victoria definitiva, nici infrangerea finala nu sunt posibile pe tabla de sah. Se castiga si se pierd mici batalii, dar nu razboiul. Nimeni nu castiga, nimeni nu pierde, cu exceptia spectatorilor, milioanele de romani care nu au nici un cuvant de spus, ci doar de comentat.
Politicienii de la noi ("y compris" Basescu) nu au inteles esenta jocului de sah democratic: Poporul este Regele. Nu poporul abstract, ci cetatenii, cu sau fara drept de vot si de a fi ales. Jocul de sah care face abstractie de faptul ca Poporul trebuie aparat cu orice pret - inclusiv prin sacrificarea Reginei - este un nonsens. Din pacate, nici Poporul nu a inteles care este rolul sau, iar daca a inteles candva, dar a uitat, trebuie sa-i reamintim. Poporul poate oricand sa-i destituie si sa-i inlocuiasa pe ofiterii de rang inalt si pe soldatii care nu-si fac datoria de a-i apara interesele. In razboiul lor civil penibil, Basescu si ceilalti ofiteri sau soldati au uitat pentru cine joaca.
Marele truc al lui Basescu (care-si imita predecesorii, Constantinescu si Iliescu) e de a pretinde ca are legitimitate, doar pentru ca a fost ales de popor. Legitimitatea prin vot este partiala (chiar si Hitler o avea), insuficienta si falsa. Legitimitatea autentica este cea permanent reinnoita, derivand din servirea interesului public si a drepturilor inalienabile izvorate din dreptul divin si natural - dreptul la viata, la libertate si la cautarea fericirii. Nu cred ca poate cineva pretinde in aceasta tara ca politicienii de pana acum au urmarit si au realizat asa ceva.
 Afisari: 2048  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 13 Afiseaza toate comentariile  
Hai ca-mi place.....   de alwis46
Marele democrat Dan Pavel   de Roxana
alba-neagra, septica, poker   de simiondan
   de mihairogobete
Basescu a tradat electoratul.   de Holospin
Adica iar ajungem la capitolul "inregistrati" ?   de ionion
discutii !!!   de VALIN
In sahul politic, Basescu e... "Regina"   de ionescu
"In sahul politic, Basescu e... "Regina" "? aha- deci acesta este motivul ca nu a reusit ROCADA !   de ionion
Va rog domnule Pavel...   de Radu Dragan
Si cu nebunul cum e?   de martinica
Corect   de Vasco da Gama
D-le Dan Pavel   de cosor ion
A r h i v a
  Oameni politici Romani    6 comentarii
  Iran versus Marea Britanie: cine a clipit?    5 comentarii
  Bani pentru partid    
  La judecata zilei    1 comentariu
  Luati-l pe Dick Morris!    2007-04-02
  Totalitarismele si standardele duble    2007-03-19
  Democratie expirata inainte de termen    2007-03-12
  Frica de alegeri, frica de democratie    2007-03-05
  Tariceanu puncteaza, Alianta regreseaza    2007-02-26
 Top afisari / comentarii 
 Cvadrupla greseala (4634 afisari)
 Judecatorii groazei (2773 afisari)
 Iran versus Marea Britanie: cine a clipit? (2061 afisari)
 Auto-canonizarea (2054 afisari)
 In sahul politic, Basescu e... "Regina" (2048 afisari)
 Demersul privind suspendarea presedintelui, pe ultima suta de metri (241 afisari)
 Carnagiu la Virginia Tech (220 afisari)
 Becali spune ca a primit raspuns de la Dumnezeu (116 afisari)
 Reprezentantul Vaticanului a participat totusi la comemorarea Holocaustului (71 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.18475 sec.