Ziua Logo
  Nr. 3904 de sambata, 14 aprilie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Analize si comentarii
Era biletelelor
Ioan GROSAN 
Pe vremuri, cand, vorba poetului Cezar Ivanescu, "eram mai tanar si la trup curat" si aveam si ceva la bord, obisnuiam, la "Laptarie", "Club A" sau la Terasa Muzeului Literaturii, sa trimit biletele domnisoarelor singure, incercand sa le ghicesc, din prima, zodia. (In aceasta paranteza fie spus, la proba cu zodia, daca nimeresti din prima, nu cred c-ar rezista nici Marie Curie ori Virginia Wolf). Uneori nimeream, de cele mai multe ori nu. Insa vad acum ca in chestia cu biletelele am fost un soi de "protocronist", fiindca moda s-a raspandit intre timp si la nivel politic. Astfel, aflam ca dl Ion Iliescu a trimis in diverse parti, intre 2000-2004, cand era presedintele Romaniei, peste 170 de ravase, dl Emil Constantinescu, mai pudic, numai cateva, iar despre dl Traian Basescu nu se stie decat c-a trimis unul, biletelul "ALRO", fiindca arhiva prezidentiala e, mai nou, in renovare, care renovare n-a impiedicat, totusi, gasirea biletului dlui Tariceanu in cestiunea Rompetrol. Intr-un fel, modalitatea asta de a comunica e fireasca, de vreme ce convorbirile telefonice pot fi interceptate, o intalnire de taina la un restaurant e spulberata de o cohorta de paparazzi, site-urile pot fi sparte de orice adolescent genial, iar biroul senatorial al lui Viorel Hrebenciuc are garoafe naturale "Phillips".
Traim, asadar, era biletelelor. Sunt de asteptat sa apara tot mai multe, mai ales dupa reorganizarea arhivei de la Cotroceni. Poate asa vom afla, de pilda, daca dl Iliescu i-a nimerit din prima zodia - va mai aduceti aminte de ea? - dnei Rodica Becleanu.
 Afisari: 706  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
Era biletelelor   de ionescu
Dom Grosan   de John.Valjean
Distributia spagii in spitale   de doctorul
A r h i v a
  Mitul marelui jucator    24 comentarii
  Conjuratia papagalilor    7 comentarii
  Cercetarea fundamentala    7 comentarii
  O solutie pentru sine insusi    2 comentarii
  Declaratia zilei    4 comentarii
  La judecata zilei    4 comentarii
  Partidul vesnic castigator    2007-04-03
  Ceasul al doisprezecelea si un sfert    2007-03-31
  Sa fie primit!    2007-03-28
  Sovietic Park    2007-03-26
  La tara nu e iubit papionul    2007-03-24
 Top afisari / comentarii 
 Stie Basescu pentru cine lucreaza? (4351 afisari)
 Mitul marelui jucator (3654 afisari)
 SIE il vrea pe Ohanesian dupa gratii (3011 afisari)
 Oleoductul lui Putin si razboiul energetic din Balcani (2159 afisari)
 Alba-neagra Vodafone (1590 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.24175 sec.