Ziua Logo
  Nr. 3888 de sambata, 24 martie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Marile dosare
Avocatul lui Hayssam vorbeste despre implicarea serviciilor secrete in organizarea fugii din tara a teroristului
-- -- Ar trebui sa-si dea demisia Basescu daca nu stie ce se intampla in unele sectiuni ale serviciilor secrete, a declarat avocatului israelian al lui Omar Hayssam
Mordechai Tzivin
"Sper ca presedintele dumneavoastra nu stie ce se intampla in unele sectiuni ale serviciilor secrete. Pentru ca, daca stie, trebuie sa isi dea demisia. Sper totusi ca nu stie" (a se vedea fragmentul 4 din interviu). Declaratia ii apartine avocatului israelian Mordechai Tzivin, cel care a formulat o plangere la CEDO, in numele lui Omar Hayssam si a fost facuta in exclusivitate pentru ZIUA. Saptamana trecuta, un scandal izbucnit la Ministerul de Externe israelian ducea la aparitia in presa a unor noi informatii legate de cazul Omar Hayssam. Contactat de ZIUA, avocatul israelian a facut declaratii care adancesc si mai mult misterul creat in jurul fugii sirianului. In acelasi timp, apar noi elemente care duc cu gandul la implicarea in acest caz nu numai a seriviciilor secrete, ci si a autoritatilor, a unor persoane din afara tarii si a unor oameni de afaceri. "M-ati intrebat daca am luat legatura cu autoritatile romane. Am facut lobby pentru Hayssam. Un lobby usor. Iar cei cu care am fost in legatura sunt oficiali si asistenti/adjuncti ai unor oficiali. Multi dintre ei, nu stiu de ce, simpatizau cu Omar Hayssam. Multi dintre ei nu il vorbeau de rau. Iar unii au zis chiar ca nu el este de vina, ci altcineva. Si o spun din nou. Daca presedintele stie, e mai bine sa nu stie. Sunt foarte bine informat cand fac aceasta declaratie. Nu sunt doar vorbe in vant sau proza."
Ati avut discutii cu autoritatile romane in legatura cu situatia lui Omar Hayssam?
In trecut am avut unele contacte cu oficiali romani, am vorbit cu ei, dar nu am fost deloc implicat in a actiona intre ei, desi am fost foarte implicat in a actiona si a face lobby pentru Omar in strainatate. Pentru ca Omar mi-a facut cunostinta cu prietenii sai, pe care i-as putea numi lideri importanti din Slovacia, Kuweit, Yemen si Bahrein, relatandu-mi despre ei lucruri confidentiale pe care eu le-am spus acestora pentru ca sa le castig increderea. Dar cu autoritatile romane nu am fost in contact. Repet: am incercat sa le solicit unor lideri europeni foarte importanti, din anumite institutii europene foarte importante, sa ia legatura cu autoritatile romane si sa isi foloseasca influenta si sa faca lobby pentru a-l ajuta pe Omar. Pot sa va spun ca Omar m-a sfatuit sa merg sa vorbesc cu unii oficiali romani seriosi, despre care afirma ca il vor ajuta si ca trebuie sa il ajute. Mi-a spus chiar ca ar trebui sa merg la presedintele Traian Basescu si ca, daca acesta va fi de acord sa se intalneasca cu el, chiar si pentru cinci minute, totul se va clarifica si ca problema va fi rezolvata. Omar mi-a dat unele informatii, mi-a spus ce sa zic si cum sa zic, dar eu nu am fost la presedinte. Am inteles de la Omar ca totul s-ar fi rezolvat in urma unei scurte intrevederi cu presedintele - conform celor relatate de Omar, avand in vedere relatiile sale trecute cu presedintele - din motive pe care eu le-as numi nu tocmai etice.
Singurul nume pe care vi l-a dat Omar a fost cel al presedintelui?
In principal, da. Dar a mai facut referire si la alte doua-trei nume pe care nu mi le amintesc. Subliniez ca nu am dorit sa ma implic foarte mult in a contacta oficiali romani. Cunosteam unii asistenti ai unor oficiali romani, din unele ministere, si chiar m-am intalnit la un moment dat cu unul dintre ei, in urma cu doua luni.
Din ce ministere?
Nu conteaza. As vrea insa sa spun ca eu cred ca Ministerul de Externe israelian nu a dorit sa se atinga de aceste informatii. Nu au facut nimic, au fost neglijenti. Si se pune intrebarea de ce. Cred ca, probabil, autoritatile israeliene au vrut sa pastreze relatiile bune pe care le au cu Romania. Probabil ca, prin atingerea acestor informatii, ar fi fost distruse relatiile bune cu Romania, iar ministerul din Israel a dorit sa mentina aceasta stare de Status Quo.
Se vorbeste despre un inalt oficial din cadrul serviciilor secrete din Romania care ar fi primit bani pentru a ajuta la plecarea lui Omar. Este adevarat?
"Potrivit informatiilor mele, doi membri ai serviciilor secrete romane (cred ca se intampla vara trecuta) s-au intalnit cu un roman-sirian la Paris. Potrivit informatiilor pe care le detin, le-a dat 50.000 de euro. Acest sirian-roman a fost oprit pe aeroportul din Bucuresti de mai multe ori si i s-au pus multe intrebari legate de relatia sa cu cazul Omar Hayssam. Din informatiile mele, a fost urmarit de serviciile secrete, a vrut sa scape de ei, apoi a vrut sa fie ajutat de ei. Si stiu cu siguranta, ca, dupa ce i-a intalnit pe cei doi, a fost pus in legatura cu oficiali de rang inalt din ceea ce se chema odata Securitate. Iar acum se simte mult mai in siguranta, mi-a spus-o personal. Este un roman-sirian milionar. Nu stiu despre ce oficiali este vorba, desi mi-a spus de multe ori, nu am fost foarte atent. Pot sa va spun ca Interpolul israelian detine informatii despre acest caz. Au o caseta si au informatii despre acest om, si-i stiu si numele, si au informatii si despre cei doi membri ai serviciilor secrete. Nu exista nici o indoiala".
Colaborarea Hayssam - Mossad
Mordechai Tzivin a dat in judecata Ministerul israelian de externe pentru ca a intarziat sa prezinte Mossad-ului oferta de colaborare a lui Omar Hayssam. Avocatul sustine ca Hayssam s-ar fi oferit sa ajute Mossadul sa returneze in Israel corpul unui agent secret israelian, Eliah Cohen, executat in anii 60 in Siria.
Presa israeliana a dezvaluit recent ca ati reusit sa obtineti "o colaborare de exceptie" pentru Mossad. Iar aceasta colaborare ar avea legatura cu Omar Hayssam. Este adevarat?
Eu nu sunt responsabil pentru ceea ce scrie presa, ci sunt responsabil de ceea ce se intampla in mod concret. Pot sa va spun ca l-am reprezentat pe Omar Hayssam si ca atunci cand l-am vizitat in inchisoare, dar si cand era liber, starea sa de sanatate era foarte proasta si dorea sa fie ajutat de toata lumea si de Israel. Asa ca, atat el, cat si persoane din afara puscariei mi-au spus ca este gata sa ajute la recuperarea osemintelor lui Eli Cohem, spionul israelian ucis in urma cu cativa ani, pentru ca are legaturi foarte bune la nivel inalt in Siria, si ca poate aduce anumite dovezi legate de soarta unui soldatul israelian disparut. Aceasta a fost oferta sa, iar in schimb a dorit ca autoritatile israeliene sa il ajute. Eu am furnizat aceasta informatie consilierului legal al Foreign Office israelian, Ehud Keynan. I-am transmis, in scris, ca Hayssam are legaturi foarte sus-puse si am mentionat legaturile si relatiile lui Omar cu oameni foarte importanti din Siria, dar si in alte colturi ale lumii, despre care mi-a vorbit Omar.
Si, din cate am cunostinta, acest consilier nu a predat aceste informatii autoritatilor israeliene sau Mossad-ului. In opinia mea, acesta a dat dovada de neglijenta prin faptul ca nu a facut nimic. Dupa care eu am predat acest material atasatului pe probleme militare al presedintelui Israelului si stiu sigur ca acesta l-a predat apoi autoritatilor in drept. Din pacate, a fost prea tarziu, iar Omar Hayssam a parasit inchisoarea si astfel nu a mai avut nevoie de ajutorul Israelului. De asemenea, este adevarat ca prieteni ai lui Omar s-au oferit sa ma ajute cu informatii in schimbul eliberarii lui Omar.
Dar se poate vorbi de o astfel de colaborare de exceptie cu Mossad-ul?
Cu siguranta aceasta colaborare era cu serviciile secrete israeliene, si nu cu politia din Haifa. Si pot sa spun ca am proba scrisa a acestei oferte, de colaborare, facuta de o persoana siriano-romana, si pot sa o arat.
De cine era semnata aceasta oferta?
De aceasta persoana siriano -romana, al carei nume nu vi-l pot spune si cred ca intelegeti de ce. Dar pot sa arat acest document oricand.
Deci a acceptat Omar Hayssam sau un alt membru al familiei sale sa colaboreze cu serviciile secrete israeliene?
Da, a fost de acord. Nu este important din partea cui a venit aceasta oferta. Si vreau sa va precizez ca eu nu reprezint nici o institutie oficiala israeliana. Sunt avocat particular si am facut aceste lucruri in nume personal.
L-a ajutat Mossad-ul pe Omar sa paraseasca Romania?
Dupa cum stiti, Mossad-ul nu informeaza pe nimeni despre ceea ce face si nici nu ma astept sa o faca. Raspunsul meu la aceasta intrebare este insa complet negativ. Iar daca as sti vreodata ce face Mossad-ul, as pleca din Israel. Stiu insa ca Mossad stie tot ce fac eu.
Sirianul misterios
"As vrea sa adaug ca in aceste zile am fost contactat de multi ziaristi care au vrut sa afle cine este sirianul de pe caseta. Unii dintre reporteri mi-au insirat anumite nume, intrebandu-ma daca este unul dintre acestea. Stiu ca un ziar romanesc a publicat ieri numele unui astfel de personaj - Abdul Wahad Nour Yassim, si as vrea sa spun ca este doar barfa si nu are nimic de a face cu acest caz. Am avertizat respectivul ziar ca, daca nu schimba cele scrise, ii voi da in judecata.
Ce pot sa va mai spun este ca, din cate am auzit de la Hayssam, dar si de la alti oameni, care au incercat sa il ajute, sunt foarte multi oficiali romani si am fost socat cand am auzit cat de multi oameni din serviciile secrete au fost implicati in acest caz. Si au facut-o doar pentru bani. Si din cate am auzit, oamenii din strainatate care au dorit sa il ajute pe Omar, majoritatea prieteni buni de-ai sai, au fost, la randul lor, in contact cu alte persoane din Romania. Veti fi surprinsi sa aflati cati oameni din Europa, din unele institutii puternice, si chiar din America, au dorit sa il ajute.
Am facut, oficial, doar un lobby "usor" ca sa ii spun asa, pe langa oficialii romani, pentru eliberarea lui Omar. Am remarcat faptul ca oamenii pe langa care am facut lobby erau oficiali sau asistenti de prim rang ai unor inalti oficiali care il simpatizau foarte mult pe Omar si care sustineau ca nu este el de vina, ci alte personaje", ne-a declarat avocatului israelian Mordechai Tzivin.
Tzivin, asteptat in Romania
Deputatul independent Nati Meir a declarat joi ca a cerut protectie SPP, dupa ce a decis sa fie "un intermediar" intre Parlament si Mordechai Tzivin, avocatul lui Omar Hayssam. Nati Meir a spus ca are un birou parlamentar in Israel si ca a primit o cerere din partea avocatului lui Omar Hayssam, aflat in Israel, de a fi audiat de Parlamentul Romaniei. "Conditia lui sa vina in Romania este sa poata sa se intoarca inapoi. El nu vrea bani, vrea sa arate ca e coruptie in Romania si cum a plecat Omar Hayssam din tara", a spus Nati Meir. Intrebat de reporterii ZIUA daca o sa vina in Romania, pentru a raspunde unor intrebari in fata Parlamentului, Mordechai Tzivin a raspuns: "Cred ca am aflat despre acest lucru ieri. Daca voi simti ca acest lucru va ajuta poporul roman sa lupte impotriva coruptiei si a terorismului, cred ca voi accepta. Nu am permisiunea de a vorbi despre acest caz (n.r. cazul Hayssam), dar anumite lucruri despre care am permisiunea sa vorbesc in acest caz le voi spune.
Pagina realizata de Luciana POP si Marius BATCA 
 Afisari: 454  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
 Top afisari / comentarii 
 Marea realiniere globala a secolului al XXI-lea (3790 afisari)
 Pe mana serviciilor (3418 afisari)
 Minunile Greciei Antice (3064 afisari)
 Nici demisie, nici anticipate (2714 afisari)
 De ce au nevoie basarabenii de cetatenie romana (2558 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.26328 sec.