Ziua Logo
  Nr. 3888 de sambata, 24 martie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Minunile Greciei Antice
-- Grecia, un simbol al democratiei si, alaturi de Romania si Bulgaria, al Ortodoxiei in UE, isi aniverseaza, maine, ziua nationala, data de 25 martie marcand inceputul independentei statului grec, aflat, pana in 1821 sub dominatie otomana. "Aceasta data reprezinta un punct de referinta pentru grecii din intreaga lume. Este un motiv de mandrie si, in acelasi timp, o oportunitate de a contempla istoria noastra comuna si principiile si elementele care au alimentat si sustinut natiunea greaca de-a lungul timpului. Reprezinta, mai intai de toate, o ocazie de a ne aniversa originile si de a ne onora stramosii, de a analiza virtutile si neajunsurile. Este o aniversare a unitatii grecilor", se arata intr-o declaratie emisa de MAE de la Atena, cu prilejul zilei nationale a Greciei.
Statuia lui Zeus din Olimpia
Una dintre cele sapte minuni ale lumii era situata la 150 de kilometri de Atena si a fost construita de Fidias, in anul 450 i.d.H. Cheltuielile pentru constructia acestuia au fost asigurate printr-o colecta de amploare, desfasurata in toata Grecia, in anul 470 i.d.Hr, iar constructia acesteia a durat 14 ani. Fata, bratele, mainile si picioarele statuii erau din fildes. Parul, podoabele si sandalele lui Zeus erau din aur, iar ochii din pietre pretioase. Asa cum el il detronase pe tatal sau Chronos, Zeus a trebuit, dupa aproape 1100 de ani de jocuri olimpice, sa cedeze locul Dumnezeului crestin. In anul 393 d.H., imparatul bizantin Theodosius I a interzis cultul pagan din Olimpia. Templul lui Zeus fusese deja serios afectat, in secolul al II-lea d.H., de un cutremur. Nu se stie exact ce s-a intamplat cu aceasta statuie. Exista voci care sustin ca niste talhari o daramasera deja pe la anul 350 d.H. Alte surse afirma ca a fost transportata la Constantinopol, unde a fost distrusa intr-un incendiu.
Colosul din Rhodos
Acesta strajuia intrarea in portul din insula Rhodos, aflata in Asia Mica, unde Marea Egee intalneste Marea Mediterana. Constructia sa a durat 12 ani, statuia de 33 metri fiind terminata in anul 282 i.d.H. Colosul din Rhodos a fost construit in cinstea zeului Soarelui, Helios, ca multumire pentru protectia locuitorilor in timpul asediului macedonenilor. Chares din Lindos, un sculptor rodian, a fost angajat pntru constructia statuii. Baza acestei statui era din marmura alba, iar restul era realizat din bronz. In 225 i.d.H., Colosul si-a pierdut un picior, in urma unui cutremur. Dupa prabusirea statuii, locuitorii din Rhodos au vrut sa o reconstruiasca, insa un oracol le-a interzis aceasta. Timp de un mileniu, Colosul a ramas prabusit, pana in anul 654, cand arabii au invadat Rhodosul si au decis sa-l valorifice. Ei l-au dezasamblat si au carat, cu 900 de camile, cele 300 de tone de bronz pentru a face din acestea tunuri.
Templul lui Artemis
A fost construit in jurul anului 550 i.d.H. in orasul Efes din Grecia antica, aflat astazi pe teritoriul Turciei. Templul zeitei Artemis este considerat a fi cea mai frumoasa structura construita vreodata, fiind faimos pentru marimea lui si pentru operele de arta pe care le gazduia. Era construit din marmura, cu o fatada decorata superb. Se estimeaza ca masura 106 metri in lungime si 54 de metri latime, avea 127 coloane de piatra inalte de 18 metri fiecare, fiind de patru ori mai mare decat Parthenon-ul din Atena. La intrare, scari de marmura inconjurau templul, iar in interior erau sculpturi valoroase realizate de marii artisti ai vremii. In anul 262 d.H., templul a fost distrus de goti. Locuitorii au planuit sa-l reconstruiasca dar intre timp au fost crestinati si ideea reconstructiei a fost abandonata.
Mausoleul din Halicarnas
Mausoleul din Halicarnas a fost creat de arhitectii arhitectii Pytheos si Satyos, alaturi de sculptorul Scopas. Constructia acestuia a fost incheiata, in anul 335 i.H., de Artemisa, sotia regelui Cariei, Mausol. Din porunca acestuia, monumentul a fost inaltat pentru a-i sluji ca mormant-templu. De data aceasta, nu oamenii au fost cei care au distrus mausoleul care a ramas cel mai celebru monument funerar al Antichitatii si care a dat de altfel numele viitoarelor mari morminte construite ulterior in istorie. Din pacate, in secolul al XII-lea d.H., un puternic seism a distrus mausoleul, care a avut un sfarsit trist: a devenit cariera de piatra pentru construirea cetatilor fortificate ale cruciatilor, inclusiv a castelului care se poate vedea si astazi la Bodrum, Turcia.
 Afisari: 3064  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Colosul din Rhodos valorificat?   de Iskander Akbar
A r h i v a
  Pe mana serviciilor    23 comentarii
  Inundatii de primavara    1 comentariu
  Bucurestiul inecat in pacura    1 comentariu
  Votati nechezolul!    5 comentarii
  Impostorul Paul Lambrino invitat la Ziua Politiei    4 comentarii
  Erata    
 Top afisari / comentarii 
 Marea realiniere globala a secolului al XXI-lea (3790 afisari)
 Pe mana serviciilor (3418 afisari)
 Minunile Greciei Antice (3064 afisari)
 Nici demisie, nici anticipate (2714 afisari)
 De ce au nevoie basarabenii de cetatenie romana (2558 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02316 sec.