Ziua Logo
  Nr. 3885 de miercuri, 21 martie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Spaga pentru Berceanu
-- Ministrului i-au intrat in buzunare zeci de mii de dolari storsi de liderii PD, in timpul guvernarii CDR, de la Rafinaria Petrobrazi * Dosarul penal a purtat numele SUNOIL si a fost ingropat la Parchetul General
Radu Berceanu a fost implicat, in 1998, intr-un scandal de coruptie de notorietate. Liderul PD a fost acuzat ca a avut o contributie majora, alaturi de alti fruntasi ai partidului, la pagubirea rafinariei Petrobrazi cu peste o suta de miliarde de lei. "Afacerea Sunoil" nu i-a afectat insa pe nici unul dintre liderii PD care au pus la cale o sursa de sponsorizare a partidului. Desi exista marturii despre implicarea lui Berceanu in acest caz si a unor membri PD, chiar si o condamnare a unei alte persoane, nici unul dintre ei nu a fost macar cercetat. Dosarul in ceea ce-l priveste pe actualul ministru Berceanu a fost disjuns la Parchetul General. Desi au trecut cativa ani, nici pana in momentul de fata nu s-a facut nimic, procurorii "uitand" de caz.
In primavara anului 1998, ploiesteanul Liviu Constantin Nita, impreuna cu liderul PD Prahova, deputatul Corneliu Ruse decedat in 2005, decid infiintarea unui ziar si a firmei care sa-l editeze. Lucrurile au mers bine, mai ales avand in vedere ca liderul PD Prahova avea relatii pe care le punea la treaba pentru obtinerea de publicitate de la diverse firme, mai ales de la cele cu capital majoritar de stat. Era perioada in care PD era la Putere, ministrul Basescu il daramase pe taranistul Ciorbea din postul de premier si obtinuse numirea amicului sau Radu Vasile in locul inflexibilului ardelean. Practic, PD, prin Basescu mai ales, facea cartile, lua caimacul si conducea, de facto, Guvernul CDR de atunci. Asa stand lucrurile, Liviu Nita si liderul PD Prahova obtineau contracte extrem de bune de publicitate mai ales de la companiile petroliere din zona precum si de la SNP Petrom. O singura problema au cei doi: lipsa lichiditatilor pe care o acuzau majoritatea companiilor.
Sponsor "petrolier"
Companiile petroliere nu puteau sa plateasca in bani dar puteau, spre exemplu, sa plateasca in cisterne cu benzina, motorina sau alte derivate din petrol. Avand in vedere situatia de mai sus, Liviu Nita si presedintele PD Prahova trec la urmatorul pas: infiintarea, pe 23 iunie 1998, a firmei Sunoil Company SA, avand principal obiect de activitate "Intermedieri in comertul cu combustibili, minerale si produse chimice pentru industrie". Avand spatele asigurat, Liviu Nita incepe sa jongleze cu filele de CEC fara acoperire. Principalul furnizor al firmei lui Nita, Rafinaria Petrobrazi, aflata in subordinea SNP Petrom, la randul ei aflata in portofoliul ministerului Industriilor condus de Berceanu, livra mari cantitati de benzina negustorilor pedisti de combustibil. Astfel, Nita devine unul dintre "sponsorii" de marca ai PD Prahova. Banii merg si catre PD Bucuresti dar si catre lideri marcanti ai partidului, conform declaratiilor ulterioare ale lui Liviu Nita. Chiar daca sta prost cu banii, Sunoil era aprovizionata deoarece are "garanti" puternici: deputatii PD Corneliu Ruse si Gheorghe Albu, secretarul de stat la Industrii Nicolae Staiculescu, membru PD si el, precum si ministrul Radu Berceanu.
Tapul ispasitor
Totul merge bine pana cand conducerea de atunci a Petrobrazi decide ca "suveica" CEC-urilor fara acoperire nu poate continua si sesizeaza Parchetul. Nita este arestat, protectorii sai se debaraseaza si de dezic rapid de el. Nita da declaratii complete anchetatorilor, in care explica in amanunt modul in care a actionat, spune numele personajelor implicate si contributia lor precum si sumele primite de acestea. Totul se dovedeste a fi inutil. Este gasit singurul vinovat. Face vreo doi ani de puscarie. Pentru ceilalti implicati in acest caz, Radu Berceanu, Gheorghe Albu si Corneliu Ruse, pentru complicitate la infractiunea de inselaciune, si Nicolae Staiculescu, pentru infractiunea de luare de mita, cauza este disjunsa. Parchetul de pe langa Curtea de Apel Ploiesti si-a declinat competenta in favoarea Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Iar aici dosarul a fost ingropat.
Capusele democrate pe rafinaria Petrobrazi
Rechizitoriul intocmit in vara lui 1999, in afacerea Sunoil Ploiesti, arata, in termeni seci dar exacti, intregul mecanism pus la cale de liderii PD pentru capusarea rafinariei Petrobrazi. Redam in continuare cateva fragmente edificatoare din documentul intocmit de procurorii prahoveni.
"La data de 23.03.1998 a fost infiintata SC Telegraful de Prahova SRL, cu sediul social in Municipiul Ploiesti, avand ca asociati pe Nita Mioara (sotia inculpatului Nita Constantin Liviu), Apostolescu Marcel (directorul), Radu Aurica (mama numitei Nita Mioara), Petre Iuliana (sora lui Nita Mioara) si Dobre Horia Iulian (varul lui Nita Mioara).
In primavara anului 1998, inculpatul Nita Constantin Liviu (foto) l-a cunoscut pe dl. Ruse Corneliu, deputat al Partidului Democrat, filiala Prahova. Acestia au stabilit ca SC Telegraful de Prahova SRL sa colaboreze cu filiala Prahova a Partidului Democrat.
Negocierile au avut loc intre Manolache Roxana, Apostolescu Midan Anca si Apostolescu Marcel, in calitate de reprezentanti ai inculpatului Nita Constantin Liviu, si conducerea Partidului Democrat, filiala Prahova, la sediul partidului.
Au stabilit ca 49% din actiunile SC Telegraful de Prahova SRL sa revina Partidului Democrat, filiala Prahova, prin reprezentantul acestora, Abagiu Viorel, iar restul actiunilor celorlalti actionari.
In aceste conditii, in luna iunie 1998 a luat fiinta SC Telegraf Muntenia SA si Nita Constantin Liviu a tinut sa detina pachetul majoritar "pentru a nu constitui un organ de presa al unui partid politic."
Dl. Abagiu Viorel a participat la infiintarea societatii cu suma de 24 milioane lei pe care i-a primit de la dl. deputat Ruse Corneliu.
In desfasurarea activitatii dl. deputat Ruse Corneliu a participat la desfasurarea activitatii prin obtinerea incheierii unor contracte de publicitate cu societati cu capital privat sau de stat.
In conditiile in care o parte din aceste societati cu specific petrolier nu aveau posibilitatea platii cu lichiditati ci prin livrarea de produse petroliere, inculpatul Nita Constantin Liviu impreuna cu dl. Ruse Corneliu au luat hotararea sa infiinteze o societate care sa aiba in obiectul de activitate comercializarea produselor petroliere.
Dl. deputat Ruse Corneliu s-a obligat sa-i asigure societatii o prezentare favorabila in fata viitorilor parteneri de afaceri si sa obtina si sa obtina contracte prin care sa se aprovizioneze si mai departe sa livreze produse petroliere.
In aceste conditii, in luna iunie 1998 a fost infiintata SC Sunoil Intermed Trans SRL Ploiesti, avand ca asociati, din partea inculpatului Nita Constantin Liviu, pe sotia sa, Nita Mioara, iar din partea dlui Ruse Corneliu, martora Manolache Roxana, angajata a SC Telegraful de Prahova SRL si persoana in care acesta avea o deosebita incredere. (...)
La infiintarea SC Sunoil Trans Intermed SRL, deoarece sotia inculpatului detinea pachetul majoritar la SC Telegraf Muntenia SA, dl deputat Ruse Corneliu a pretins si a primit 55 % din actiunile societatii si a tinut ca administratorul societatii sa fie reprezentanta sa Manolache Roxana, pentru ca astfel sa aiba garantia ca detine controlul societatii.
Datorita interventiei dlui Ruse Corneliu, societatea nou infiintata a obtinut produse petroliere la inceput de la un distribuitor al SC Lukoil Romania SA si anume de la SC Caloni SA si apoi direct de la rafinarie, incepand sa-si deruleze activitatea, avand ca beneficiar, in principal, firma Mol.
Datorita necesitatii unui al doilea furnizor care sa completeze furnizarea de produse petroliere, dl deputat Ruse Corneliu a intervenit la conducerea Societatii Nationale de Petrol care a dat dispozitie conducerii SC Petrobrazi SA sa-i livreze produse petroliere.(...) Inculpatului i s-a cerut sa garanteze plata produselor petroliere cu file CEC. Deoarece Nita Constantin Liviu nu avea disponibil in cont, sustine ca a discutat cu dl. deputat Ruse Corneliu care l-a asigurat ca nu vor fi probleme daca va intarzia cu platile. (...) Dl. deputat Ruse Corneliu, la o intalnire avuta cu reprezentantii SC Petrobrazi SA, in prezenta inculpatului, i-a asigurat ca se vor derula bune relatii comerciale si a afirmat ca el garanteaza pentru aceasta."
Berceanu: "O afacere politica"
Referitor la scandalul Sunoil, Radu Berceanu sustine ca acest caz a fost folosit, cel putin in ceea ce-l priveste, din punct de vedere politic.
"Daca acest caz a devenit cunoscut este pentru ca in momentul in care a ajuns la mine, eu i-am strans pe principalii trei-patru posibili actori si i-am intrebat: bai, ce-i cu chestia asta?! Ce se intampla?! Le-am spus: bai, sunteti nebuni, o sa intrati in puscarie! Acum, nu stiu cati dintre ei au intrat in puscarie dar am intrat eu in gura presei. Acest caz, cel putin in legatura cu mine, a fost folosit numai si numai din punct de vedere politic. Era sfarsitul mandatului in 2000, erau tot felul de lupte politice si atunci s-a zis: dom'ne, Berceanu are o problema, ceva cu Sunoil. Eu atunci am tot dat explicatii. Am spus ca nu cunosc pe nici unul dintre directorii de la Petrobrazi si nu am vorbit niciodata cu vreunul dintre ei, nici macar la telefon. Si atunci, cum sa fiu implicat?! Cand am aflat despre aceasta problema, i-am dat de pereti pe toti si le-am spus: bai, cum puteti sa faceti o asemenea tampenie?! Cand au vazut ca au probleme cu recuperarea sumelor, cei de la Petrobrazi au apelat pe plan local, ba la Remus Opris, lider taranist, ba la Corneliu Ruse, lider PD. Cu chiu, cu vai, au ajuns pe la minister. Inainte sa ajunga la mine, aceasta problema a trecut si pe la secretarul de stat Nicolae Staiculescu. Cand a ajuns la mine, a ajuns sub forma unei plangeri: "noi am dat niste produse si nu ni se platesc si din cauza ca nu ni se platesc suntem blocati!" Drept urmare, eu am oprit toata povestea asta, am spus ca din momentul acela nimeni nu mai face asemenea a compensari, asemenea afaceri. Si cum au trecut alegerile din 2000 si nu a mai fost o problema politica, nu m-a mai intrebat nimeni nimic. Cei care vor sa scoata la iveala acum cazul Sunoil si sa se scrie ca sa se vada cat de corupti sunt ministrii PD, n-au decat s-o faca! Va urez succes!", ne-a declarat Berceanu.
Bani pentru partid
"In momentul in care societatea a avut nevoie de cantitati mai mari de produse petroliere pentru vanzare, dl deputat Ruse Corneliu a luat legatura cu directorul general Popa de la SNP Bucuresti, care a dat dispozitii conducerii SC Petrobrazi SA pentru marirea cantitatilor de produse petroliere livrate. Aceasta situatie a fost creata de conducerea SC Petrobrazi SA Ploiesti care a limitat valoric rulajul livrarilor pentru evitarea oricaror incidente. (...) Din declaratia inculpatului Nita Constantin Liviu rezulta ca la data infiintarii SC Sunoil Intermed Trans SRL, dl deputat Ruse Corneliu i-a spus ca alaturi de el in pachetul majoritar sunt asociati domnii deputati Albu Gheorghe si dl. ministru Berceanu Radu. A motivat necesitatea cooptarii si a celorlalte doua persoane pentru sustinerea strategiei dezvoltarii viitoare a societatii (...) Inculpatul Nita Constantin Liviu a declarat ca dupa infiintarea SC Sunoil Company SA Ploiesti, dl deputat Ruse Corneliu i-a spus ca are nevoie, atat el cat si ceilalti actionari, de diferite sume de bani pentru diverse cheltuieli", se precizeaza in rechizitoriul Parchetului.
200.000 de dolari catre Ruse, Albu si Berceanu
"Inculpatul mai sustine ca le-a dat dlor deputati Ruse Corneliu si Albu Gheorghe, precum si dlui ministru Berceanu Radu, in perioada martie-iunie 1999, 200.000 dolari, la sediile Partidului Democrat din Ploiesti si Bucuresti. Astfel, inculpatul Nita Constantin Liviu sustine ca a dat dlor Albu Gheorghe si Berceanu Radu (care au solicitat prin intermediul dlui Ruse Corneliu) suma de 50.000 dolari intr-un apartament din Bucuresti, situat la o adresa pe care a indicat-o.(...) Inculpatul Nita Constantin Liviu a mai declarat de asemenea ca intr-o situatie in care SC Petrobrazi SA i-a sistat livrarile, deoarece dl. ministru Berceanu nu se afla in tara, la indicatia acestuia a luat legatura cu dl. Staiculescu N., ministru secretar de stat la Ministerul Industriilor, caruia i-a explicat problema iar acesta a intervenit la dl. director general Popa de la SNP Petrom, care a dat dispozitie conducerii SC Petrobrazi SA sa-i fie livrate in continuare produse petroliere. Cu ocazia intalnirii avute, dl. Staiculescu i-a spus inculpatului ca are nevoie de suma de 60 milioane lei pentru a face niste plati pentru intretinerea sediilor Partidului Democrat din Municipiul Bucuresti si i-a dat un numar de cont. In ziua urmatoare inculpatul Nita Constantin Liviu a pus-o pe martora Manolache Mihaela, contabila societatii, sa-si infiinteze un cont bancar pe care sa-l alimenteze cu banii luati din societate, iar suma de 100 de milioane lei sa o expedieze in contul dat de dl. Staiculescu pentru sponsorizare catre filiala Bucuresti a Partidului Democrat, fapt care a fost realizat", se aminteste in documentul intocmit de procurori.
Actiuni pentru liderii PD
"Din probele administrate in cauza rezulta ca la sfarsitul lunii aprilie 1999, la initiativa dlui deputat Ruse Corneliu au fost tiparite 1000 buc. actiuni in valoare fiecare de 1 milion lei. De tiparirea acestora s-a ocupat martorul Apostolescu Marcel care, la indicatia inculpatului Nita Constantin Liviu a transportat 550 de actiuni la sediul Partidului Democrat din Municipiul Bucuresti, str. Aleea Modrogan nr. 1. Actiunile au fost inmanate, asa cum a declarat martorul, dlor deputati Albu Gheorghe si Ruse Corneliu. La sediul partidului a venit si dl. ministru Berceanu Radu, iar la scurt timp si inculpatul Nita Constantin Liviu.
Actiunile au fost impartite dupa cum urmeaza: 20 % dl ministru Berceanu Radu si cate 17,5 % dnii Albu Gheorghe si Ruse Corneliu. Restul actiunilor au fost gasite la locuinta martorilor Apostolescu Marcel si Apostolescu Midan Anca, cu ocazia perchezitiei efectuate de organele de politie", se arata in actul acuzarii.
Pagina realizata de Marian GHITEANU 
 Afisari: 3752  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 5 Afiseaza toate comentariile  
Presa vremii...   de catalin_mattei
Lucrare si presiune politica.   de alwis46
Cel mai mare gangster   de Donici
Domnule Presedinte al Romaniei, domnilor procurori ai Romaniei   de GGane
Pentru simetrie....   de Alcor
A r h i v a
  Calvarul cetateniei romane pentru moldoveni    7 comentarii
  Consultari la misto    4 comentarii
  Mosieri in Cosmos    7 comentarii
  Stana model judetean    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Calvarul cetateniei romane pentru moldoveni (5388 afisari)
 Al doilea guvern Tariceanu (3952 afisari)
 Spaga pentru Berceanu (3752 afisari)
 "Trebuie sa ne pregatim pentru un terorism inimaginabil" (3098 afisari)
 Politia romana ne minte (2222 afisari)
 Procedura de demitere a presedintelui a fost simplificata (362 afisari)
 ULTIMA ORA: Comisia Voiculescu cere suspendarea presedintelui Traian Basescu (151 afisari)
 Lumile virtuale valoreaza peste un miliard de dolari (114 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01441 sec.