Ziua Logo
  Nr. 3880 de joi, 15 martie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Baie de sange
-- Fosti si actuali membri ai conducerii Internelor s-au improscat ieri cu noroi, acuzandu-se reciproc de coruptie * Blaga a fost depasit de razboiul dintre serviciile secrete din MAI
Dezbaterile din cadrul Comitetului Strategic de monitorizare a activitatii Directiei Generale Anticoruptie (DGA), solicitata de reprezentantii societatii civile, au avut efecte devastatoare asupra conducerii Ministerului Administratiei si Internelor. Vasile Blaga a fost acuzat ca a facut presiuni pentru stoparea unor anchete ce vizau angajati ai ministerului.
Injuraturi telefonice
In cadrul discutiilor contradictorii dintre cei care prezidau si reprezentantii ONG-urilor, chestorul Virgil Ardelean (foto dreapta), seful Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna (DGIPI - fosta doi si-un sfert) a MAI, l-a intrebat pe Marian Santion (foto stanga), fostul sef al DGA, daca ministrul i-a cerut sa stopeze vreo ancheta aflata in desfasurare. Santion a raspuns: "Da, mi-a spus la telefon despre cazul Jandarmeria. Mi-a spus: "<<Lasa-l in pace (pe generalul Costica Silion, seful Jandarmeriei Romane)! Sa te duci dracului, ca nu a inceput lumea asta cu tine!>>". Mai mult decat atat, conform unor surse guvernamentale, premierul Calin Popescu Tariceanu a cerut demisia lui Blaga.
Amenintari de la varf
Ulterior, chestorul Virgil Ardelean a contrazis afirmatiile procurorului Santion, precizand ca a fost prezent cand s-a purtat discutia telefonica dintre cei doi. "V-a spus sa va manifestati etica necesara in ancheta", i-a replicat Ardelean lui Santion. Totodata, fostul sef al DGA a declarat ca s-au facut presiuni si amenintari atat asupra sa cat si a conducerii Directiei din partea unor oficiali ai Ministerului Administratiei si Internelor. Fara sa faca nominalizari, procurorul Santion a precizat ca, in sala de sedinte, mai exact dintre reprezentantii MAI, se afla persoane care sunt vizate de anchetele DGA. Pe langa cei trei secretari de stat din MAI aflati la prezidiu in timpul sedintei de ieri, Victor Paul Dobre, Mircea Toader si Anghel Andreescu (secretari de stat MAI), in sala erau prezenti chestorii Constantin Manoloiu (seful Corpului de Control al MAI), Pavel Abraham (presedintele Agentiei Nationale Antidrog), Virgil Ardelean (seful DGIPI) si Gabriel Nita (seful comisiei de control de verificare a activitatii DGA). "Da, au fost si sunt investigate si persoane aflate la comanda MAI. Sunt investigate de DGA si unele persoane prezente in sala", a adaugat Santion. Fostul sef al DGA a admis ca printre cei cercetati se afla secretari de stat si chestori, adaugand, ca raspuns la o intrebare suplimentara, ca unii dintre ei sunt membri ai Comitetului Strategic. De asemenea, Santion a explicat ca presiunile nu s-au manifestat doar in privinta anchetelor ci "si sub aspect logistic si sub aspectul activitatii desfasurate. Am avut grave probleme de logistica. Sunt situatii in tara unde nu avem computer, nu avem conexiune la internet. Am avut probleme cu masinile si cu armamentul. La centru insa, unde eram vizibili, eforturi s-au facut", a spus Santion.
Cheltuieli "de lux"
Mai mult, pentru a intari afirmatiile de mai sus, fostul sef al DGA a exemplificat ca, fiind coordonator tertiar de credite, a solicitat, la un moment dat, suma de 56 de miliarde lei din care a primit, "dupa insistente", doar 12 miliarde. "Sau va pot spune ca, in 2007, DGA a primit mai putini bani decat in 2006", a completat Santion. "Ati cerut performanta maxima intr-un timp scurt, fara sa alocati fondurile necesare, date fiind cerintele activitatii noastre", li s-a adresat Santion celor trei secretari de stat din MAI, Mircea Toader si Victor Dobre, aflati la prezidiu alaturi de cel care "conducea sedinta", chestorul Anghel Andreescu. Reprezentantii MAI au incercat sa motiveze lipsurile de la DGA invocand deficitul de resurse din intregul sistem si facand referire la sediile de politie care functioneaza "intr-o singura camera si aceea luata cu chirie". Toate acestea nu au facut decat sa-l irite si mai tare pe fostul sef DGA, care a reprosat cheltuielile "de lux" ale MAI, precum masinile de teren, cumparate fiecare cu peste 80.000 de euro, dar si deplasarile facute in strainatate.
Control "cu tenta"
Santion a afirmat ca nu contesta controlul efectat asupra DGA din ordinul MAI, insa modul in care acest control a fost organizat ridica mari semne de intrebare. Mai mult, fostul sef se declara surprins de faptul ca in doar cateva zile altcineva a fost numit in locul sau, apreciind ca toata ingineria MAI a fost special creata pentru a-l scoate din cadru. "Nu sunt de acord cu modul de control al unei comisii ai carei membri sunt in conflict de interese cu DGA. Contest atitudinea prin care au venit, cu tenta, pentru a reliefa numai aspectele negative din activitatea Directiei", a mentionat Santion.
Referindu-se la modul in care s-a desfasurat controlul, Santion a insistat asupra faptului ca cei care au venit in inspectie la DGA nu i-au respectat "drepturile de manager", nefiindu-i acordata nici macar perioada de cinci zile pentru a pregati si pune la dispozitia membrilor comisiei de control documentele cerute si a chema oameni din teritoriu pentru a se informa in legatura cu anumite chestiuni. La finalul intrunirii, procurorul Marian Santion a declansat un atac la adresa sefilor din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor cand i-a criticat, specificand: "Unii dintre dumneavoastra sunteti reprezentanti ai unui sistem care acum are ultimele zvarcoliri". La aceasta afirmatie, chestorul Pavel Abraham, unul dintre oamenii cei mai vechi in structurile de conducere ale MAI a replicat ca "exista oameni batrani la 20 de ani si oameni tineri la 80", propunand o solutie pentru ca lucrurile sa se desfasoare in bune conditii. "Sa nu mai cautam crocodili intre noi, mai bine sa incercam sa asanam mlastina impreuna", a adaugat Abraham.
Andreescu ameninta presa
Desi la adresa chestorului Anghel Andreescu au fost facute acuzatii grave in timpul sedintei, intrebat de jurnalisti daca prezenta sa in conducerea MAI ramane oportuna, chestorul a raspuns ca nu se gandeste deocamdata sa demisioneze. Mai mult, Andreescu a tinut sa le comunice ziaristilor ca "stie" care sunt sursele acestora si cine anume a facut posibila scurgerea de informatii despre persoana sa catre presa. Totodata, chestorul a amenintat voalat jurnalistii cu procese si a aratat un dosar care contine probele impotriva acestora. De asemenea, chestorul Constantin Manoloiu, Seful Corpului de Control al ministrului de Interne, la adresa caruia procurorul Santion a facut acuzatii, a declarat ca informatiile furnizate presei de catre DGA sunt eronate si nu se vor adeveri. "Nu se vor adeveri, sunt false", a completat Manoloiu, acuzat in mai multe randuri de Santion, in declaratii publice, ca ar fi facut presiuni asupra DGA pentru a-i impiedica pe investigatorii anticoruptie din minister sa-si faca treaba. In ceea ce priveste o posibila demisie, Manoloiu a precizat ca va face un asemenea gest daca acuzatiile lui Santion se vor adeveri.
Biletelul lui Nita
Mai mult decat atat, chestorul Gabriel Nita, seful comisiei desemnate de Vasile Blaga pentru a verifica activitatea DGA este, la randul lui, suspectat de trafic de influenta.
ZIUA se afla in posesia unui biletel in care acesta ii transmite chestorului Dan Fatuloiu, seful Inspectoratului General al Politiei Romane "o sugestie" de a nu restructura Institutul de Cercetare si Prevenire a Criminalitatii, loc creat la initiativa sa si la care lucreaza fiica lui. "Domnule Fatuloiu cred ca este fortat si neproductiv sa desfiintam reteaua de cercetare si prevenire a criminalitatii. Parca ne-am si laudat cu ea la Bruxelles", specifica chestorul Nita. Chestorul Fatuloiu era, la randul lui, pe lista celor care au solicitat locuinte sociale, caz anchetat de DGA. Surse din MAI sustin ca Fatuloiu si-ar fi retras cererea de a obtine aceasta locuinta, chiar inainte de dezbaterea de ieri de la sediul MAI. "Supararea multora dintre cei plecati de la DGA este ca nu au trecut testul psihologic, test pe care l-am considerat necesar intr-o activitate de o asemenea anvergura cum este la DGA", a mai precizat Santion.
Adjunctul DGA a demisionat in direct
Comisarul Gheorghe Manea (foto), adjunctul procurorului Marian Santion la conducerea Directiei Generale Anticoruptie, si-a prezentat si el demisia, in timpul sedintei Comitetului Strategic.
Comisarul Manea a declarat ca sustine intru totul declaratiile fostului sau sef referitoare la presiunile si amenintarile facute de oficiali ai MAI. "S-au facut presiuni asupra noastra din partea unor sefi ai Ministerului", a spus Manea, care a afirmat ca a fost inclusiv amenintat ca va ajunge in fata procurorilor militari. Intrebat de secretarul de stat din Ministerul Administratiei si Internelor, chestorul Anghel Andreescu, din partea cui s-au facut presiunile, Manea a raspuns: "Inclusiv din partea dumneavoastra". Desi a vrut sa inmaneze demisia personal chestorului Anghel Andreescu, a fost refuzat, pe motiv ca, procedural, nu este seful sau direct. "I-o inmanati sefului dumneavoastra", a replicat Andreescu. Totusi, Manea a insistat, insa Andreescu a respins categoric documentul pe care acesta incerca sa i-l inmaneze. "In aceste conditii, va rog sa luati act de demisia mea", a adaugat Manea, care a detaliat, la rugamintea membrilor Comitetului Strategic, despre ce fel de presiuni a fost vorba. "Au fost si presiuni directe - amenintari cu procuratura militara - si indirecte, facute printr-o comisie de control".
Blaga i-a pus gand rau lui Santion
Ministrul Administratiei si Internelor, Vasile Blaga, i-a cerut, in cursul zilei de ieri, procurorului Marian Santion, sa probeze acuzatia adusa la audieri, privind o posibila interventie intr-o cercetare derulata de Directie. In caz contrar, ministrul Blaga l-a amenintat pe fostul sef DGA ca-l va da in judecata. "Acuzatiile neinsotite de probe constituie calomnii", a aratat ministrul Vasile Blaga, care a anuntat ca il va da in judecata pe Santion daca acesta nu va aduce dovezile solicitate, se arata intr-un comunicat al MAI. Totodata, ministrul Administratiei si Internelor a aratat ca asteapta "cu nerabdare" incheierea verificarilor aflate in curs la DGA, pentru ca este foarte interesat de modul in care Marian Santion a administrat fondurile publice puse la dispozitia acestei institutii, inclusiv fondurile provenite din programe Phare.
Manoloiu a vrut sa deconspire ofiterii acoperiti
Un fapt deosebit de grav semnalat de Marian Santion in cadrul discutiilor care au avut loc la sediul MAI este faptul ca membrii Corpului de Control solicitau dosarele ofiterilor care lucreaza sub acoperire. Acest lucru l-a scos din sarite pe fostul sef al DGA pentru ca, sustine acesta, orice informatie "scapata de sub control" putea pune in pericol anchetele celor vizati de DGA. Acesta este, de fapt, secretul care a condus la decizia de a demisiona din functie. Practic, oamenii din Corpul de Control al MAI, condus de un om cercetat de DGA, respectiv, chestorul Constantin Manoloiu, a vrut sa vada cati si cine sunt oamenii care se ocupa si de aceste cazuri. "Gestul meu (de a demisiona n.n.) a fost un strigat de disperare fata de aceste lucruri", a punctat Santion.
Coruptia din varful Jandarmeriei
Jandarmeria Romana a fost si ea zguduita de un puternic scandal de coruptie anchetat de DGA, care-i privea pe seful jandarmeriei, Costica Silion si pe directorul de la acea vreme al Directiei Logistica, colonel Nicolae Lecu. DGA a deschis un dosar care-l vizeaza pe generalul Costica Silion privind acordarea abuziva a unor prime subordonatilor sai. Mai mult, Silion este suspectat ca ar fi folosit militari in termen pentru constructia unui gard de caramida pe proprietatea sa din localitatea Varteju. Interesant este si faptul ca materialul folosit pentru ridicarea gardului provine din demolarea unei anexe a Jandarmeriei, iar militarii ar fi fost transportati la Varteju cu mijloace de transport si carburanti ce apartineau institutiei conduse de Silion. De asemenea, exista informatii potrivit carora seful Jandarmeriei ar fi dobandit in mod ilegal proprietatea respectiva, de 700 mp. La randul sau, Nicolae Lecu a urmat exemplul sefului sau. Numai ca acesta din urma s-a ales cu dosar penal, fiind cercetat de procurorii DNA si de ofiterii DGA pentru ca si-a construit doua vile, una in localitatea Voluntari si alta in Zurbaua, tot cu ajutorul militarilor in termen. Colonelul Lecu s-a folosit de in mod abuziv de autocamioanele Jandarmeriei, dar si de carburantul institutiei pentru a asigura transportul "muncitorilor" pe santierele din Voluntari si Zurbaua.
Pagina realizata de Oana ROTARU si Petrisor CANA 
 Afisari: 3848  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 13 Afiseaza toate comentariile  
Baie de sange   de doctorul
Ce vesel articol - am ras cu lacrimi - ma distreaza grozav activitatile politice din Romania.   de ionion
In memoria lui Cristian Panait   de ursu livia
"Abundenta" postarilor la acest subiect ma face sa cred ca...   de Tzepelica
Stie ce stie Santion   de acv99
Blaga trebuie sa-si inainteze demisia, cel putin pana se lamuresc lucrurile   de Tzepelica
UN COMISAR ACUZA---JOS CU TARICEANU SI CU BASESCU   de curios2007
Probleme "interne"   de odiseu
se spsrge gasca   de cosor ion
nene Iancule....   de gepeto
Intarata-i Doamne....   de Alcor
Marian Santion - Ministru de Interne!   de Vasile Bleaga
se sparge si gasca de la Constanta   de alexandru0
A r h i v a
  Tariceanu i-a cerut demisia lui Blaga    10 comentarii
  Razboiul Codului penal    2 comentarii
  Politist batut pana la nebunie    15 comentarii
  Senatul SUA a anulat vizele pentru romani    2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Politist batut pana la nebunie (6662 afisari)
 Senatul SUA a anulat vizele pentru romani (3861 afisari)
 Baie de sange (3848 afisari)
 S-a spart gasca! (3574 afisari)
 Divortul secret al lui Abramovici (3003 afisari)
 Pazea, coloana, neamule! (1437 afisari)
 Chisinaul refuza deschiderea consulatelor romanesti (140 afisari)
 The Queen (Regina) (97 afisari)
 50 de ani de la moartea lui Brancusi (84 afisari)
 Demonstratie la Budapesta impotriva premierului Ferenc Gyurcsany (64 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01814 sec.