Ziua Logo
  Nr. 3871 de luni, 5 martie 2007 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Premierul singur cuc si "Zmeura de aur"
Adrian PATRUSCA 
-- Adevaratul singuratic al scenei politice nu este Basescu, ci Tariceanu. Care ii sunt aliatii? Nici unul! Tariceanu este menajat (nu sprijinit) de PRM, PSD si PC doar pentru a evita alegerile anticipate.
Basescu - "singur impotriva tuturor" e o legenda. Haiducul usor grobian care ia de la bogati si da la saraci. Muschetarul care isi rade de riscuri si, numai in camasa, musai alba, se dueleaza cu toate garzile cardinalului deodata. Cowboy-ul singuratic, un pic betiv, un pic curvar, dar care nu ezita sa se impuste cu o banda intreaga de nelegiuiti pentru ca binele sa triumfe in oraselul din Far West. Politistul care mai da si pe dinafara legii pentru a apara chiar legea, dar si dreptul personal la cateva vicii care il fac mai simpatic. Toate aceste tipare hollywoodiene si inca alte cateva se gasesc in imaginea dibaci confectionata si intretinuta a lui Traian Basescu. Pentru documentare, vezi filmografia lui Errol Flynn. In realitate, in ciuda unei incontestabile izolari politice, Basescu nu e chiar atat de singur. Doua partide, serviciile secrete, ministerul Justitiei, Internele, Parchetul General si DNA-ul sunt piese grele la dispozitia sa in razboiul pe viata si pe moarte pe care l-a lansat.
Adevaratul singuratic al scenei politice nu este Basescu, ci Tariceanu. Care ii sunt aliatii? Nici unul! Tariceanu este menajat (nu sprijinit) de PRM, PSD si PC doar pentru a evita alegerile anticipate. Dar menajarea este conditionata, iar pretul, cumplit. Restaurarea este evidenta. Romania va avea probabil un cod penal al fostului ministru securist al Justitiei, Rodica Stanoiu. Un alt securist, Dan Voiculescu, conduce comisia de investigare a presedintelui. S-a schimbat majoritatea parlamentara, legislativul a ajuns la cheremul tripletei Iliescu (Geoana) - Vadim - Voiculescu, iar PNL voteaza fara jena alaturi de ei. Nu e greu de ghicit cum se simte electoratul liberal (probabil cel mai educat din Romania) intr-o asemenea companie. Nu e greu de ghicit nici cat de usor se vor descotorosi de Tariceanu noii sai "aliati", atunci cand nu vor mai avea nevoie de el.
Premierul incearca sa para detasat de jocurile politicianiste. Cel mai ades reuseste sa fie doar ridicol. Asa a fost ultimatumul adresat lui Basescu si Geoana de a renunta la referendum, respectiv la suspendarea presedintelui. Altfel, a amenintat premierul, voi fi nevoit sa actionez impotriva propriilor convingeri si sa aman alegerile europarlamentare. Un fel de ia-l de pe mine, ca-l omor! La fel, si "curajul" de a comenta, doar dupa ce Basescu a plecat de la sedinta de Guvern pe care o prezidase: "Dupa subiecte care nu au tinut nici de Constitutie si nici de Legea de functionare a Presedintiei, sa trecem la lucru". Ce l-a impiedicat pe Tariceanu sa-i spuna verde in fata lui Basescu: "ce vrei dumneata e ilegal si neconstitutional"?
Si in propriul partid, premierul e singur. Prins intre grupul durilor intransigenti, al lui Antonescu, Hasotti si Orban, si cel al moderatilor lui Cioroianu, gata oricand de compromisuri catre Cotroceni, Tariceanu risca sa fie aruncat ca o masea stricata la orice basculare a scenei politice.
Singuratatea este cu atat mai periculoasa cu cat s-a avantat intr-un slalom naucitor pentru spectatorii de pe margine. Vrea Guvern minoritar liberal, sprijinit de PSD, PRM si PC, dar nu vrea sa fie acuzat ca a rupt alianta cu PD. Vrea suspendarea lui Basescu, dar nu vrea sa fie acuzat ca face jocurile Opozitiei. Vrea amanarea alegerilor europarlamentare, dar vrea sa arunce vina intarzierii in carca altora. Vrea sa faca figura de politician cu personalitate, dar nu are curajul confruntarilor directe cu presedintele. Vrea sa faca figura diferita de cea conflictuala a presedintelui, dar ii raspunde acestuia, cu intarzieri comice. Basescu joaca admirabil un singur tip de roluri: cele de cavaler singuratic. Tariceanu incearca prea multe si pretentioase roluri de compozitie, care nu-i ies. Neputinta ii adanceste singuratatea.
 Afisari: 2072  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 11 Afiseaza toate comentariile  
mda   de Sobru
   de Arogantu'
Stirea zilei!   de Obiectivul
Ce mai are presedintele ...   de Arogantu'
Sunteti pe invers   de sandu
Singular , dar realist   de Un Agricultor
Patrusca te grabesti in concluzii   de Mark
Pacat   de cosor ion
Sa stii ca asa e... Acum ca a spus-o cineva e atat de clar...   de SPining
   de elrodust
Arogant   de Ratacitul
A r h i v a
  Remiza prelungeste criza    2007-02-19
  E tragic daca n-a mintit!    2007-02-02
  Ce sa v-aduca Mos Gerila?    2006-11-24
  Antisemitismul ca interes politic    2006-05-31
  Fesenismul vopsit    2006-03-30
 Top afisari / comentarii 
 Cartita lui Basescu (6213 afisari)
 Escrocheria "Iisus din Talpiot" (3377 afisari)
 Adevaratul Forrest Gump (2958 afisari)
 Miracolul din Nuevo Laredo (2298 afisari)
 Malpraxis ramas nepedepsit (2247 afisari)
 Efectul Dominoului la Bursa (232 afisari)
 Cresterea economica a Chinei este de neoprit (98 afisari)
 Comisii si comitete (60 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2007 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.25696 sec.