Avantaje si dezavantaje
Presedintele a declarat, la finalul intalnirii, ca intrebarea care va fi adresata populatiei la referendumul privind votul uninominal va fi inclusa in decretul prezidential care va anunta data consultarii. Basescu le-a promis celor prezenti ca va mai avea loc cel putin o discutie cu ei inainte ca intrebarea sa fie formulata definitiv. El a precizat ca, in acest stadiu, se gandeste ca ar fi de ales intre doua sisteme de vot uninominal, cel care cuprinde unul sau doua tururi in circumscriptii sau cel propus de Asociatia Pro Democratia. Conform presedintelui, primul dintre aceste sisteme presupune ca sa fie declarat alesi parlamentarii care in primul tur de scrutin au intrunit in circumscriptie mai mult de 50% din voturile exprimate, iar in cazul in care nici unul dintre candidati nu intruneste acest prag, primii doi clasati sa mearga in turul doi. "Acest sistem ar face foarte puternici parlamentarii fata de sefii de partide", a spus Basescu. El a mentionat insa ca mai trebuie analizate dezavantajele si avantajele sistemului. Celalalt sistem mentionat de presedinte este cel promovat, in ultimii ani, de Asociatia Pro Democratia (APD). "Aici m-as cantona, la aceste doua solutii", a spus Basescu.
"Explicata din judet in judet"
Potrivit presedintelui, votul uninominal trebuie explicat in fiecare judet in parte. Campania va trebui "facuta apostolat, explicata din judet in judet", a spus Basescu, sustinand ca exista sanse minime ca mass-media sa promoveze informatii lamuritoare privind votul uninominal. El si-a manifestat disponibilitatea de a participa direct la eforturile de informare a populatiei privind votul uninominal. "Eu stiu ca o astfel de campanie este eficienta cand purtatorul ei este inca popular. Cand apare o erodare, campania este sortita esecului", a spus Basescu, potrivit Rompres.
La intalnirea de la Cotroceni au participat, intre altii, Cristian Parvulescu (APD), Victor Alistar (Transparency International), Ioana Avadani (Centrul pentru Jurnalism Independent), Andrei Oisteanu (Grupul pentru Dialog Social), Radu Nicosevici (Academia de Advocacy), Adrian Moraru (Institutul pentru Politici Publice).
Traian Basescu a aratat ca trecerea rapida prin Parlament a subiectului legat de referendumul pentru votul uninominal este "o simpla chesiune de respect catre electorat", dat fiind ca parlamentarii stiu ca acest tip de vot este puternic sustinut de populatie. "Nu se vrea schimbarea structurilor statului. Am mentionat ca posibila data pentru referendum cea de-a doua jumatate a lunii martie, plecand de la premisa ca Parlamentul va trata cu prioritate solicitarea presedintelui", a spus Basescu. Parlamentul va lua in discutie joi cererea pe care seful statului a trimis-o in legatura cu referendumul privind votul uninominal, subiectul va ajunge apoi la Comisia juridica, aceasta va face un proiect de hotarare, iar Camerele reunite ale Parlamentului vor adopta hotararea finala. Apoi, conform Constitutiei, dupa aceea trebuie sa treaca 30 de zile de la emiterea decretului prezidential pana la data referendumului.