Adrian SEVERIN 

In ultimele zile nu putini - la dreapta fascizanta pro-basesciana, dar si in zona democrata a societatii - s-au pronuntat impotriva actiunii vizand demiterea Presedintelui Basescu pe motiv ca, potrivit sondajelor de opinie, acesta ar fi popular. Liderii politici sunt avertizati ca poporul nu trebuie indispus. Asadar, democratia nu ar fi altceva decat o dictatura rasturnata: dictatorul unic este inlocuit cu o masa de dictatori careia i se dedica un cult al personalitatii colectiv. Clasa politica nu ar trebui, deci, sa isi expuna deschis convingerile si sa discute cu societatea (prin referendum) pe marginea lor. Ea trebuie sa afirme doar ceea ce poporul vrea sa auda caci poporului nu ii place sa fie contrazis. Democratia este dictatura majoritatii! Cine nu i se supune, chiar daca are dreptate, piere. Analizand mesajele profunde ale intelectualilor pseudo-democrati care anunta apocalipsa dupa Basescu observam, in spatele vocabularului politic corect, nu doar inclinatia spre autoritarism, ci si caracterul de extrema dreapta al viziunii. Ca odinioara legionarii, ei pun pe prim plan o asa-zisa revolutie (reforma ar fi prea putin) morala care se infaptuieste printr-un Mesia (fie el si profan) ales de divinitate (fie ea si seculara) sa salveze lumea (fie si pe deasupra statului de drept) de pedeapsa meritata pentru pacatul "preotilor" ticalositi ai natiunii (elita politica). Salvatorul (noul Capitan sau noul Cezar) este, pe cat de bland cu poporul abstract, pe atat de intransigent cu fariseii (conducatorii democrati) concreti si ratacitii (cercurile de interese) care ii sustin. In judecata sa dreapta el va trece prin foc si sabie partidele ticalosite (un fel de alta oculta iudeo-masona) care vor sa il rastigneasca. Salarii, pensii, locuinte, scoli, spitale, nu conteaza. Unica prioritate este izbavirea prin dictatura. Pana la defilari cu torte, salutul fascist si apelul mortilor nu mai este decat un pas. Pe linia unui asemenea delir neofascist eventualul referendum pe tema demiterii sefului statului care a incalcat Constitutia apare ca o infruntare intre acesta, ca reprezentant suprem si incarnare divina a poporului, si clasa politica diabolica. Daca fortele binelui (adica poporul, acest Demiurg care si-a trimis fiul sa lupte cu tenebrele) vor triumfa, "tarfa Babilonului" (Parlamentul care l-a suspendat pe Capitan) va fi alungata in genuni. Democratia reala asaza lucrurile altfel. Nu presedintele, ci Parlamentul este expresia suprema a puterii populare. Partidele care il compun au obligatia sa se intoarca la cetateni atunci cand apar fapte grave precum incalcarea legii fundamentale de catre chiar garantul acesteia. Cum cetatenii nu sunt experti constitutionalisti, intrebarea la care trebuie sa raspunda nu este de drept, ci de oportunitate. Stabilind ca Presedintele a violat Constitutia, Parlamentul il suspenda din functie. Pornind de aici cetatenii vor decide nu daca presedintele are dreptate, ci daca raul sau comportament justifica indepartarea sa definitiva ori daca se mai poate crede ca se va indrepta. Referendumul nu este un skandenberg intre presedinte si Parlament, ci o consultare democratica intre Parlament si cetateni. Ea trebuie ghidata de convingerile elitei politice, iar nu de sondajele de opinie.