Dorin TUDORAN 

Face ochii roata. Nimic. I se pare ca doarme. Se culca, poate, poate se trezeste. Nimic. I se pare ca viseaza, se intoarce pe partea cealalta. Nimic. Realitate peste tot. Deasa, ca si ceata ce se asterne uneori intre crucea de pe Caraiman si imensul termopan cinemascop al vilei sale de mic intreprinzator. De cand se stie, Decuseara se scoala cu noaptea in cap. Nu de alta, dar cine se scoala devreme, departe ajunge. Sacaitor i se pare ca si realitatea gandeste la fel. Mai mult, cand ajunge el, realitatea se afla deja la fata locului. Cat de devreme ar trebui sa se scoale pentru a fi o clipa inaintea realitatii? Sa se culce odata cu gainile, pentru a se putea scula si mai devreme? Sa nu se mai culce deloc, si, cand realitatea incepe sa picoteasca de oboseala, el "top!" inaintea ei? A incercat si asta, dar, de fiecare data, in loc sa-l prinda realitatea din urma, tot el a sosit al doilea. Cum se poate ca amandoi sa gandeasca la fel, dar realitatea sa fie mereu mai iute de picior ca el? Sa discute chestiunea cu Protocolul? O discuta. Si o pune in termeni strict tehnici: "Cu cat merge realitatea asta la ora de e mereu inaintea mea?". Protocolul da din colt in colt si ii explica lui Decuseara ca realitatea este ca un ring de box - iti folosesti toata putirinta sa-ti impingi adversarul in corzi doar spre a te trezi muscand tu insuti din franghia ringului. "Imposibil", raspunde Decuseara. Protocolul da din colt in colt, nu mai scoate o vorba, se uita in pamant si nu vede acolo decat realitate. "Asculta", ridica vocea Decuseara, "eu te platesc sa-mi dai solutii, nu sa-mi tii lectii de mutenie". Protocolul incepe sa cedeze: "Da, dle profesor, e ceva in neregula - realitatea nu poate fi mai iute de picior ca dumneavoastra. E o lucratura politica." "Pai, vezi? Banuiam eu. Du-te. Te vad maine." Plictisit de realitate, Decuseara hotaraste sa se intoarca de unde s-a intrupat. Ajunge la locul fericitului accident, isi trage pe el bermudele, iese la malul apei, trage aer curat in piept si scoate din piept aer asa si asa, caci, realitatea e ca nu tot ce tragi in piept este de aceeasi calitate cu tot ce scoti din piept. Si asta pune o alta ecuatie pe cosmica tabla de sah a lui Decuseara. Dar, deocamdata vrea sa se relaxeze. Mai trage o gura de aer. Dupa ce o elibereaza, se mai freaca o data la ochi si murmura: "Nu e pasare ca Cipru!". Nu e. Totusi, in afara cacofoniei, ar exista o problema de realitate. Chiar si aici, la malul marii. Coriolan nu intelege cum de ceilalti gasesc pe plaja numai scoici iar el numai testamente duduind de lire sterline, dolari mai desi ca "s"-urile lui Jean Sistoiu si euro mai grei ca rubla-aur. Decuseara nu-si poate crede ochilor. Nici noi. Pana la urma, Protocolul isi ridica fustita si-i sopteste: "Iubitule, las-o balta. Realitatea nu e de tine. E o tarfa. Hai in pat, ca maine te scoli devreme si poate reusesti sa-i tai calea". E pentru prima oara cand e de acord cu Protocolul. Intr-o buna dimineata, el, Coriolan Decuseara, va taia calea realitatii. Dar daca se inseala? Daca, de fapt, este in permanenta cu un pas inaintea realitatii si tot ce i se nazareste este ce vede in oglinda retrovizoare? Realitatea e ca numai in pielea lui Coriolan Decuseara sa nu fii - crocodil in piele de om!