Ziua Logo
  Nr. 3812 de joi, 21 decembrie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Politica
Stiri pe scurt
Lista inchisa pentru PE
Deputatii au adoptat ieri, cu 270 voturi "pentru" si 29 de voturi "impotriva", proiectul de Lege privind alegerile pentru europarlamentari, care prevede votul pe lista inchisa si un mandat de cinci ani pentru reprezentantii Romaniei la PE. Alesii au respins amendamentul PC, sustinut de PSD, privind introducerea votului preferential pe lista pentru acest scrutin, dar si amendamentul PRM care propunea ca organizatiile minoritatilor nationale sa nu aiba dreptul sa participe la alegeri. Potrivit noii legi, pentru alegerea europarlamentarilor va fi constituita o singura circumscriptie electorala, pragul electoral va fi de 5%, listele de candidati depuse de partidele politice trebuie sustinute de 200.000 de alegatori, iar candidatul independent va putea participa individual la alegeri daca este sustinut de cel putin 100.000 de alegatori. (R.I.P.)
Legile sigurantei in aer
Presedintele Traian Basescu a declarat, ieri, dupa sedinta CSAT, ca legile sigurantei in forma in care au fost transmise de Guvern "necesita modificari consistente", precizand ca serviciile de informatii nu pot functiona ca niste ONG-uri, intrucat acestea au misiunea de a apara cetatenii tarii in timp de pace. "Trebuie sa ne asiguram ca serviciile de informatii nu sunt utilizate impotriva cetatenilor, dar si ca serviciile pot garanta protejarea, la un nivel cat mai ridicat, a cetatenilor", a spus seful statului, exprimandu-si speranta ca se va putea institui un dialog prin care sa se inteleaga misiunea acestor servicii. El a aratat ca intre varianta propusa de Guvern si cea inaintata de CSAT exista o problema legata de principii, presedintele pronuntandu-se pentru structuri eficiente, si nu pentru "elogii ieftine legate de <<iata ce transparente sunt serviciile>>". "Cand se gaseste primul serviciu de informatii din lume transparent, as fi bucuros sa fiu anuntat", a concluzionat Traian Basescu. (D.D.)
Moment solemn cu sala goala
Sedinta solemna a Parlamentului consacrata implinirii a 17 ani de la Revolutia romana din 1989 s-a tinut intr-o sala aproape goala si in absenta presedintelui, a primului-ministru, a majoritatii membrilor Executivului si a presedintilor celor doua Camere. In afara celor aproximativ o treime dintre parlamentari, la eveniment au participat reprezentanti ai asociatiilor de revolutionari, Arhiepiscopul mitropolit romano-catolic Ioan Robu si presedintele Curtii Constitutionale, Ioan Vida. Cateva zeci de revolutionari nu au fost lasati sa intre in sala, deoarece nu existau liste cu persoanele, a aratat social-democratul Emilian Cutean. Reprezentantii fiecarui grup parlamentar au luat cuvantul de la tribuna Parlamentului, pentru a comemora zilele Revolutiei romane. (R.I.P.)
 Afisari: 308  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  PLD revendica Alianta    5 comentarii
  "Romania, prima tara in care comunismul este condamnat asa cum trebuie"    9 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Apocalipsa dupa Mossad (6151 afisari)
 PSD si PC petrec iar impreuna (2573 afisari)
 Liga Pro Europa ataca religia in scoli fara stirea ministerului (2190 afisari)
 De vina este tarisoara meaaa! (II) (2070 afisari)
 Tismaneanu pus la colt de Biserica (1911 afisari)
 Radu Berceanu ii ameninta pe protejatii lui Basescu: Patronii Euroconstruct, UMB Spedition si PA&CO sunt "banditi care vor sa se traga in piept" (384 afisari)
 Contractele si secretele unor actori celebri, scoase la licitatie (370 afisari)
 Codrut Seres, acuzat de tradare si spionaj (185 afisari)
 Marie Antoinette (95 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01009 sec.