Ziua Logo
  Nr. 3811 de miercuri, 20 decembrie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Cultura
actuale
Pianista Luiza Borac
Luiza Borac este o pianista de origine romana, stabilita in Germania, care reuseste sa faca o frumoasa cariera internationala. S-a nascut in Romania, unde a studiat si absolvit Academia de Muzica din Bucuresti. Eleva a Laviniei Coman si a lui Gabriel Amiras, a urmat si cursuri de specializare cu nume dintre cele mai prestigioase, precum Radu Lupu, Murray Perahia, Leon Fleisher sau cel atat de indragit de melomanii romani si numit Dmitri Baskirov. Ce se mai poate adauga la o asemenea binecuvantare a unui talent muzical? Foarte tanara pianista, care poseda deja o impresionanta carte de vizita, a concertat in numeroase tari si s-a produs in sali de mare rezonanta istorico-artistica. De pe ambele tarmuri ale Atlanticului. Cu o biografie de succes si discografie in plina imbogatire, Luiza Borac revine in Romania sa cucereasca si publicul meloman din tara natala. Un bun si binevenit prilej a fost recentul recital sustinut in Sala Cerchez a Muzeului National Cotroceni. Un spatiu concertistic mai exotic pentru impatimitii muzicii, sa recunoastem, si mai greu accesibil nu doar prin urcarea dealului Cotrocenilor. Accesul mai putin lesnicios si la indemana ar putea fi compensat de spatiul intim si neasteptat de bunele conditii de auditie. Sa speram ca initiativa de a programa intr-un astfel de loc un recital muzical nu va ramane singulara, si bucurestenii vor mai beneficia de inca un spatiu adecvat pentru evenimente muzicale marcante. Chiar si asa, cei care s-au incumetat sa infrunte ceata si umezeala unei toamne tarzii, dar si propriile habitudini, au avut prilejul sa descopere si sa asculte o excelenta pianista intr-un program exclusiv alcatuit din lucrari de George Enescu. "Pieces impromtues, op. 18 " si "Suita nr. 2 in Re minor, op.10" au fost abordate intr-o foarte energica maniera personala. Buna cunoscatoare si promotoare a muzicii enesciene - stau dovada numeroasele concerte si inregistrari - Luiza Borac imbina fericit o excelenta tehnica pianistica cu o mare disponibilitate interpretativa. O viziune mai ampla, cu sonoritati alternante, de la grav si dramatic la suavul si tandretea fastuoaselor momente de reverie care fac farmecul ineluctabil si unic al texturii armonice enesciene. Acea panza de paianjen a unei sensibilitati vibratile care i-au creat faima si au fixat admiratia netarmurita a iubitorilor lui Enescu. Luiza Borac a interpretat mai "nemteste" lucrarile unui compozitor cu vadite inflexiuni si afinitati franco-romanesti. Ne-am adaptat repede la acest demers, dupa ce am priceput "spilul" adoptat, repliindu-ne din mers si rapid la noua provocare stilistica. Am acceptat varianta Luizei Borac - cu totul alta decat a Aurorei Jenei, sa amintim de o alta pianista dedicata lui Enescu - si am degustat, alaturi de ceilalti auditori, sa o spunem limpede, o interpretare de mare clasa. Iata genul de afirmatii care fac deliciul concisei si lapidarei noi critici muzicale (vesnica numaratoare a semnelor devine obsesiva...) si cu care sunt impanzite pliantele de promovare a artistilor. Dar Luiza Borac merita mai mult: a dovedit-o din plin. Iar un "bis", evident tot cu o lucrare de Enescu, a entuziasmat sala, plina de melomani, prieteni, colegi si chiar dascalii pianistei. De apreciat aceasta daruire, insufletire si pasiune pentru partiturile enesciene. Extrem de complicate si laborios construite, extrem de dificil de interpretat. Luiza Borac a onorat exemplar prestigiul si numele lui Enescu. Putem spune ca tanara pianista se poate alatura unui lung sir de mari doamne ale pianului romanesc. De la Cella Delavrancea, Nadia Chebap si Silvia Serbescu, pana la Dana Borsan si Mihaela Ursuleasa. Faptul ca Luiza Borac este invitata la viitorul Festival Enescu nu poate decat sa confirme clasa ei internationala. O vom astepta cu reala bucurie.
Bedros Horasangian 
 Afisari: 317  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
A r h i v a
  Aripi itinerante    
  Captivitate indusa    
  Dubla Borges    
  "Povestea povestilor" trilingva    
  Sarbatorind Craciunul    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Golanul penal (5786 afisari)
 Contraatac al BOR la Raportul Tismaneanu (3186 afisari)
 De vina este tarisoara meaaa! (I) (2067 afisari)
 Scapati de structurile Kominternului! (1608 afisari)
 Romani sclavi in Italia (1419 afisari)
 Traian Basescu in lupta cu ramasitele comunismului (700 afisari)
 Ultimele pagini ale Raportului FBI despre John Lennon au fost facute publice (176 afisari)
 CSAT si-a stabilit prioritatile pentru 2007 (99 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02035 sec.