Ziua Logo
  Nr. 3797 de luni, 4 decembrie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Analize si comentarii
Octavian HOANDRA: Europenism intre placute bilingve si coroane mortuare
Cand am ajuns la Cluj, in 1990 si am simtit tensiunea dintre romani si maghiari am avut, cred, cel mai amplu soc cultural.
Pentru mine, care mi-am trait tineretea la Sibiu, alaturi de etnici germani, cu care am impartit frateste necazuri si bucurii, tensiunea interetnica a Clujului parea o prostie. Aveam sa-mi explic, de-a lungul anilor ca ceea ce face posibila aceasta animozitate este, in cea mai mare parte, atitudinea UDMR si a unor asa-zise organizatii civice care au un obiectiv nedeclarat: acela de a intretine o stare conflictuala, protejand prin aceasta interesele unei gasti ce rezista peste vremi la conducerea politica a etniei maghiare. In marea lor majoritate, acestia, ca si la partidele romanesti, nu sunt altceva decat scursuri ale elitelor Partidului Comunist, dar care, spre deosebire de politicienii romani au reusit, infierbantand mintile maghiarilor sa se mentina la conducerea UDMR pana azi. Punct castigator din cel putin sub doua aspecte: acela ca detinand puterea au reusit sa-si creeze, pe langa averile imense, o retea extrem de complicata de ONG-uri, care sa le asigure o minima baza civica, aducatoare de credibilitate in randul unui electorat maghiar din ce in ce mai nemultumit de prestatia lor, iar al doilea, posibilitatea de a negocia perfid, de pe pozitii de forta, cu orice partid aflat la guvernare, privilegii cu care sa amageasca propriul electorat, dar si obtinerea prin santaj politic a unei vizibile imunitati in fata unei justitii comandate politic.
Scandalul de Universitatea Babes-Bolyai din Cluj marcheaza maxima tensiune creata de UDMR. Nu e nevoie decat sa derulam filmul inapoi si sa ne amintim de "celebrul" documentar al unui cineast maghiar care, desi interzis in Ungaria a rulat la Cluj, declansand un imens scandal, prin injuriile aruncate asupra romanilor din Ardeal, si care a fost sanctionat cu curaj de actualul ministru Hardau, pe atunci prefect al Clujului. Apoi, un grup de universitari maghiari a declansat punerea in aplicare a unui plan de compromitere a poate celei mai renumite institutii care prin activitatea ei, recunoscuta de zeci de personalitati mondiale reprezinta insasi multiculturalitatea: Universitatea Babes-Bolyai. Mai intai prin multiple incercari de a a o scinda, iar mai apoi prin acest obraznic joc de-a placutele bilingve. Nu cred ca mai exista vreun politician sau vreun cetatean bine informat "ca sa nu mai vorbesc de elite -, care sa nu simta acest moment de o ampla tensiune, creat de fractiunea "dura" a UDMR, deloc intamplator, tocmai in momentul aderarii Romaniei la UE, si, mai ales, al numirii dlui Leonard Orban in functia de comisar european insarcinat cu multilingvismul. Oricum, nu este prima data cand UDMR nu este interesata de mersul Romaniei si de succesele ei, atatea cate sunt ele, ci, mai degraba, de compromiterea prin orice mijloc a politicii tuturor guvernelor, din care a facut, pentru a-si proteja interesele de grup, intotdeauna parte. Iar faptul petrecut de Ziua Romaniei, cand UDMR Cluj a depus la picioarele lui Avram Iancu o coroana mortuara, indignand toata asistenta, spune mult despre "europenismul" politicienilor maghiari. Exista, totusi in acest anacronic UDMR, menit doar pentru a proteja averile catorva oligarhi si ale cercurilor lor clientelare, totusi, si voci contestatare, care incep sa-si faca loc pe scena publica. Mai greu, dar ele vor razbate.
Cu atat mai mult cu cat, iata, Justitia "singurul instrument eficient, dupa cum se vede, al reformei clasei politice din Romania" incepe sa ia la puricat marile imperii financiare ale capilor politicii, fara a mai tine seama carei etnii apartin.
 Afisari: 1165  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 4 Afiseaza toate comentariile  
Despre UDMR   de Mache
Bucurestiul n-are nici o vina ?   de demetrius
dar de ce   de acv99
Corect, domnule Hoandra.UDMR e o parasuta politica!   de indianu Talpa-Iute
A r h i v a
  Victor RONCEA: Apostolii Unirii si guzganii dezunirii    11 comentarii
  Dan PAVEL: Intre "political correctness" si "moral idiocy"    19 comentarii
  Red APPLE: Moartea dinozaurilor dupa epoca tranzitiei    3 comentarii
  Ioan GROSAN: Paguba colaterala-n ciuperci: iesirea PC de la guvernare    4 comentarii
  Constantin BALACEANU-STOLNICI: La judecata zilei    13 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Sorin ROSCA STANESCU: Presedinte in ofsaid (4312 afisari)
 Sabotarea PD (3713 afisari)
 Otrava perfecta din Rusia (2811 afisari)
 Flutur s-a transformat in Vultur (2626 afisari)
 "Caracatita Bold-Bucur" (2211 afisari)
 Dupa ABN Amro, si Leo Burnett se gandeste sa intre in lumea virtuala din Second Life (523 afisari)
 Doar sapte conservatori au demisionat dintr-o lovitura! (151 afisari)
 Cazul Litvinenko, in dezbaterea ministrilor Uniunii Europene (145 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.29510 sec.