Victor RONCEA 

Liviu Babes. Un tanar pictor. A ars ca o torta, in 2 martie 1989, pe la pranz, pe partia Bradul de la Poiana Brasov. Ati auzit de el? Si daca da - pentru ca multi dintre dumneavoastra, cititorii nostri, sunteti anticomunisti - copiilor dumneavoastra credeti ca le spune ceva acest nume? Un erou "necunoscut" s-a insotit cu moartea strigand cu disperare impotriva comunismului. Astazi, doar Asociatia 15 Noiembrie 1987 - Brasov, isi mai aduce aminte de el, comemorandu-i, anual, sacrificiul. Liviu Babes nu este singurul erou anticomunist al Romaniei. Mii de romani au luptat la propriu, timp de zeci de ani, cu bolsevicii si NKVD-istii care au ocupat Romania dupa 1945. Cu toate acestea, o pleiada de deformatori de opinie internationala - unii proveniti chiar din nomenklatura comunista si reintorsi pe umerii "profesorilor de minciuna" - au bulversat Occidentul cu falsa imagine a unui neam de "mamaligari". "Mamaligarii" - versiunea Budapesta 1989, 65.000 de morti la Timisoara, razboiul dezinformarii - sunt cei care au avut insa in inchisorile comuniste 2.000.000 de romani din elita tarii, 10% din natiune, dintre care peste 200.000 si-au gasit sfarsitul pe fundul Canalului si zarcilor. O reala istorie a ocupatiei comuniste - fie ca e facuta pe genunchi la Cotroceni, fie de specialisti consacrati - nu trebuie sa uite jertfa lor ca si bataliile nestiute ale miilor de luptatori in munti, care nu si-au predat armele niciodata. Membrii unei noi "generatii de sacrificiu", tineri care nu au uitat luptele bunicilor, nu vor sa se uite nici de studentii romani arestati in '56, nici de miile de mineri ai lui '77. Oamenii acestia traiesc. Inca. Fara nici o recunoastere. Pentru ca este mult mai convenabil ca Romania sa fie considerata o tara "de rahat" care "pute pana la Budapesta", vechea si noua halta a Moscovei. Cine mai stie, de exemplu, de Vasile Paraschiv, un muncitor din Ploiesti bagat la nebuni, tratamentul clasic pentru romanii militanti inca de la Eminescu? Stie Paul Goma, romanul fara cetatenie, omul pus la index de toate regimurile. Sau, cine mai stie cum au ajuns in inchisorile comuniste Nicolae Steinhard - Monahul de la Rohia, conu Alecu Paleologu si Constantin Noica - tatal ieromonahului Rafael? De ce "Rugati-va pentru fratele Alexandru", unde este descrisa tragedia "reeducarii" diavolesti, este mai putin cunoscuta decat perimatele trancaneli ale parazitilor fostului membru al Asociatiei Criterion? Unde este memoria vie prin cuvinte a lui Petre Tutea, confiscata de tot felul de edituri para-filosofice? Statuia Elisabetei Rizea, monumentul lui Ion Gavrila Ogoranu? Cati dintre marii tele-disidenti pot sa spuna cati ani a stat parintele Gheorghe Calciu Dumitreasa in puscariile comuniste, pana in 1984, cand a scapat doar la interventia presedintelui Statelor Unite, Ronald Reagan? 21, le raspundem noi; ca si mii de alti detinuti politici. Un alt moment ce ar trebui sa arda cu o flacara eterna in istoria Romaniei reale va trece maine, probabil, neobservat. Pe 15 noiembrie se implinesc 19 ani de la revolta muncitorilor brasoveni. Spre deosebire de protipendada pseudo-anti-comunistilor de parada, muncitorii de la Brasov, batuti, arestati, inchisi si deportati de Securitate in toate colturile tarii, nu au uitat de romanii loviti ai regimului comunist. Dupa crearea, anul trecut, a Centrului Rezistentei Anticomuniste, sub coordonarea scriitorului anti-kaghebist Vladimir Bukovski, Asociatia 15 Noiembrie si-a propus sa militeze pentru drepturile tuturor eroilor necunoscuti. Alte grupuri civice sustin initiativa muncitorilor anticomunisti, inclusiv prin infiintarea unui Muzeu al comunismului rasaritean. In contextul in care demnitarii fostului (?) regim comunist se bucura de pensii de zeci de milioane, minerii lui '77 si muncitorii lui '87 - supusi unor experimente sinistre - nu mai au bani nici de medicamente. Iar "revolutionarii" de o zi - garda pretoriana a comunistului gorbaciovist Ion Iliescu - au supt de la stat privilegii cat n-au primit in toata viata lor veteranii de pe ambele fronturi, care cersesc azi umil prin garile patriei. Luptatorii din munti raman o categorie nerecunoscuta nici post-PSD de tovaraseii de la Justitie. Ana, sotia lui Ion Gavrila Ogoranu, a murit fara sa-i fie recunoscut acest statut de fostul procuror al regimului comunist, ministrul Justitiei ADA Monica Macovei. Iar haiducul a trecut la ceruri cu dosarul penal de atentator la ordinea sociala a oranduirii socialiste la purtator, pentru a-l rasfoi cu alti sefi de osti, ingeresti. Muncitorii de la Brasov sunt niste reactionari: nu vor sa uite. Ei au mai mult sprijin si - evident, Solidaritate - de la Polonia, decat de la Statul Roman. Presedintia Romaniei n-a avut timp sa le raspunda, pana ieri, nici prin scris, la invitatia oficiala. Un avocat de milioane, cu "scoala" Aidului, s-a angajat sa repare singur nerecunostinta de stat. Nu este nimic nou pentru acesti lupatori: ei sunt participanti intr-un razboi permanent, care dureaza sute de ani, dupa cum spunea Mircea Eliade. "In fiecare batalie este riscat totul: dreptul la viata, la religie, la limba si cultura. Dumnezeu este de partea lor in fiecare moment, deoarece fiecare moment inseamna riscul de a disparea in totalitate". Sa-i cinstim si noi, pe masura istoriei reale a Romaniei.