Sorin ROSCA STANESCU 

Mi-am exprimat ieri convingerea, bazata pe coincidenta ca mereu si mereu sunt stigmatizate persoane din tabara reformista pentru legaturile lor vinovate cu Securitatea, ca respectivele dezvaluiri sunt deliberate. Iar evitarea diversiunii nu poate avea loc decat in conditiile in care intreg trecutul e pus pe masa. Ceea ce inseamna, practic, plasarea tuturor dosarelor intr-un site accesibil oricarei persoane. Dupa care societatea insasi va sti sa incheie socotelile cu trecutul. Dar aceeasi premiza ii poate conduce pe unii - ceea ce se si intampla - la o concluzie diferita. Si anume ca, din timp, in mod deliberat, programatic, viclean, Securitatea si-a plasat cartitele in toate zonele spectrului politic, economic si social, dar cu preponderenta in zona reformatoare. Tocmai pentru a bloca ori intarzia procesul schimbarilor. Ori pentru a compromite nucleul care a luptat pentru democratie, in scopul revenirii la putere a partidelor mostenitoare ale PCR. Este oare posibil un asemenea scenariu? Cel putin aparent, da. Fie si numai daca ne gandim ca, in mod natural, cei mai multi securisti si comunisti pe metru patrat se afla in PSD, in timp ce tintele dezvaluirilor din acest partid sunt extrem de putine. Si acelea avand tot motivatii de natura politica, si nu morala. Ma numar printre multii observatori ai scenei politice romanesti care au remarcat, inca din primavara anului 1990 ca, intr-o maniera ferma, coordonata, implacabila, reprezentantii fostei paturi conducatoare din PCR, Securitate, UTC si chiar UASCR puneau mana pe parghiile de comanda ale societatii, constituindu-se intr-o noua oligarhie. Unii dintre noi am observat ca reprezentanti ai categoriei de mai sus au patruns in staff-urile diferitelor partide. Evident, cel mai confortabil si, pana la urma, in acord cu substanta lor ideologica a fost luarea cu asalt a partidului stat creat de Iliescu. Care a purtat, pe rand, diferite denumiri, incepand de la FSN si sfarsind cu PSD. Asa se si explica de ce respectiva formatiune urmasa a Partidului Comunist, chiar daca intre timp a cunoscut mai multe etape ale unui proces de reforma, a stat cel mai mult la putere de la caderea lui Ceausescu. Daca ne-am plasa in ipoteza unui plan elaborat, conform scenariului schitat in primul aliniat al acestei analize, atunci ar fi trebuit ca, inca din 1990, partidele istorice sa fi fost luate cu asalt de fosti securisti si comunisti. Si infiltrate masiv. In ce scop? Fie pentru a acapara puterea in respectivele formatiuni - Partidul Social Democrat, PNTCD si PNL - fie pentru a compromite din interior eforturile consacrate cresterii de credibilitate, castigarii alegerilor si cuceririi puterii politice. In ultima instanta, cei care esuau urmau a fi compromisi in ideea ca au colaborat cu Securitatea si, fireste, odata cu compromiterea lor, si credibilitatea partidelor respective ar fi avut de suferit. Dar oare asa s-a intamplat? In realitate, cu exceptia Partidului Social Democrat, care - mai putin Sergiu Cunescu - a avut o conducere slaba si dispusa oricand sa incheie un pact cu FSN ori succesorii acestui partid, in ideea ca si unii si altii sunt, in definitiv, reprezentanti ai stangii, niciunul dintre celelalte doua partide istorice nu a cazut pe mana comunistilor. PNTCD a avut o conducere ferma de dreapta, care nu s-a abatut de la sustinerea unui discurs democratic, chiar daca s-a dovedit incapabila sa conduca in mod eficient, cand s-a aflat la putere, administratia centrala si locala. Si, in cele din urma, a suferit pierderi grele de credibilitate, nemaireusind sa intre in Parlament. PNL a avut un comportament asemanator, reusind insa sa supravietuiasca politic si sa castige, cu sprijinul PD si in urma unei intelegeri cu UDMR si PC, alegerile din 2004 si sa revina la putere. O alta formatiune suspecta de a fi fost penetrata masiv este UDMR. Cum se explica, insa, ca UDMR, la fel ca si cele trei partide istorice, a promovat, in mod consecvent reforma, constructia democratica si parteneriatul Romaniei cu Statele Unite si Europa? Daca ar fi fost confiscat de comunisti si securisti, UDMR s-ar fi aflat permanent in aceeasi barca cu Iliescu. Chiar daca a existat intentia de a promova acest scenariu diabolic, chiar daca o serie de infiltrari au reusit, uneori chiar la varf, presupusii autori ai diversiunii au esuat. Nici fortele democratice din politica, nici presa, nici societatea civila, in ce au ele mai important, nu au putut fi ocupate, confiscate si intoarse din traversarea implacabila a Romaniei catre un stat de drept, democratic, modern, reformat. Ceea ce inseamna ca ne plasam, totusi, mai aproape de ipoteza in care, prin executii rituale, selective, facute in piata publica, se incearca efectiv diminuarea credibilitatii unora dintre institutiile democratice. Fie ca este vorba de partide, de presa sau de organizatii civice. De aceea revin asupra tezei in care cred: curatenie trebuie facuta. In fiecare loc. Si cat mai repede. Dar nu selectiv. Nu trebuie sa-i lasam pe dirijorii machiavelici ai scenei politice romanesti sa organizeze operatiunea de limpezire a trecutului. Si unica solutie este infatisarea acestuia asa cum este el, si nu cosmetizat. Prin punerea la dispozitia opiniei publice a tuturor informatiilor compromitatoare.