Ziua Logo
  Nr. 3658 de sambata, 24 iunie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Dosare Ultrasecrete
Geopolitica razboiului si diplomatia romaneasca
In ultimii cinci ani, Romania s-a angajat ferm de partea Statelor Unite ale Americii, o alianta edificata in forta, mai ales, dupa instalarea la Palatul Cotroceni a presedintelui Traian Basescu. Aceasta orientare fara echivoc, care a suparat pe multi din traditionalii prieteni ai tarii noastre, nu a putut fi sustinuta de catre presedinte fara o consiliere de specialitate. Despre cat de consistenta este astazi consilierea prezidentiala, dar si despre contextul in care ea ar trebui sa se materializeze, va fi vorba in continuare. Facem acest demers pentru ca, pe zi ce trece, traim tot mai mult intr-o situatie geopolitica extrem de complexa, situatie care ar trebui sa determine atitudini cu totul specifice fata de fiecare provocare internationala in parte. Ar fi terenul pentru afirmarea unor personalitati de exceptie cu decizii generatoare de prestigiu personal si de mandrie nationala. Si totusi, nu se intampla astfel. Sa vedem in cele ce urmeaza, de ce anume.
Pro-americani cu pretul dinainte stiut
Doua sunt caile de atac ale analizei in domeniu. Primul se refera la contextul international, regional si global in care presedintele Basescu isi construieste conceptul de securitate, implicand Romania. Cea de-a doua priveste direct natura, calitatea umana si viziunea politica a persoanelor care il consiliaza pe presedinte. Sa vedem, deci, atmosfera in care presedintele Basescu si-a impus celebra Axa.
Recent, maiorul Ralph Peters, expert in evaluarea amenintarilor emergente, consilier militar al publicatiilor "New York Post" si "USA Today", a publicat o analiza privind rolul SUA in lume, in urmatoarele decenii. Cateva fragmente din studiul sau ne ajuta sa ancoram Romania acolo unde altii ii vad locul si de unde isi va exercita influenta in viitorul apropiat. Tot un grup restrans de oameni - romani - vor hotari in ce fel se va face simtita aceasta influenta si cu ce costuri.
Esentialul premiselor maiorului Peters se reduce la faptul ca "rolul de facto al Armatei SUA este de a mentine lumea sigura pentru economia noastra si deschisa pentru asaltul nostru cultural".
Sfarsitul secolului XX si anul de prag, 1989, au impus democratia ca forma optima de mentinere a echilibrelor nou edificate. Desi Winston Churchill definise democratia ca fiind "cea mai proasta forma de guvernare cu exceptia tuturor acelor forme incercate pana acum", s-a crezut ca democratia va relansa Estul, dar asteptarile a milioane de oameni din statele democratice nou create nu s-au implinit decat in mica parte. Euforia democratica nu a tinut mult timp. Iar Ralph Peters ne descrie un viitor imediat mult mai sumbru. El spune raspicat ca pacea nu va mai exista si ca "in orice moment, pentru restul vietilor noastre vor fi numeroase conflicte, in forme mutante, pe tot globul. Conflictul violent va domina stirile, dar luptele in plan cultural vor fi mai serioase si, in cele din urma, decisive". Analistul vede cum pentru masele din intreaga lume, devastate de informatia pe care nu o pot manevra si interpreta eficient, viata este "neplacuta, brutala si scurt-circuitata". Viteza generala de schimbare a devenit coplesitoare, iar informatia e si motorul, dar si semnificatia schimbarii. Oamenii din orice tara, care nu pot intelege noua lume si care nu se pot adapta dinamicii sale, vor deveni inamicul violent al guvernelor lor inadecvate, al vecinilor lor mai norocosi si, in cele din urma, ai Statelor Unite. Noul secol, conform intentiilor din "Project for a New American Century", ii va face pe americani mai bogati, mai ucigatori si intr-o crestere continua de putere. Forma abila si liberala de imperialism numita democratie se va extinde, dar va fi si mai mult refuz popular al democratiei, stiind ca a demarat conflictul dintre stapanii informatiei si victimele informatiei.
Pe langa aceasta viziune, Europa Unita apare inca imatura, fara o coerenta a perspectivei si fara etapizarea clara a pasilor politici ce urmeaza. Pana nu demult, ignoranta insemna inca inocenta. Astazi, ea inseamna doar greseala. Fundamentalisti radicali, nationalisti - islamici, ortodocsi, mozaici - teroristi morali de dreapta, multiculturalisti de stanga, militanti anti-mondializare si ecologisti, sunt frati si surori amenintati de schimbare, terifiati de viitor si alienati de informatie. Ei nu mai inteleg lumea, iar frica lor este volatila. Valorile pe care le pretuiesc se dovedesc nefunctionale, iar cele de succes merg inainte fara ei. Azi, Hollywood-ul ajunge acolo unde Harvard-ul nu a patruns niciodata. Acesti oameni vad in America o lume demonic de incantatoare, brutal sexualizata, infricosatoare prin bogatia pe care o pot judeca doar in termenii saraciei lor. "Nu exista adversar egal in zona culturala sau militara, imperiul nostru cultural ii face pe toti dependentii nostri sa ceara mai mult. Si platesc pentru privilegiul deceptiilor lor", spune maiorul Peters. Iar azi computerele demarcheaza domeniul privilegiatilor. Deci, informatia. Esecul razvratitilor este deja programat, concluzioneaza analistul.
Multi vad, putini pricep cine construieste politica externa la Bucuresti
Pe scurt, aceasta este atmosfera generala in care urmeaza sa se desfasoare relatiile internationale in viitorul imediat si mediu. In acest context, de dominare absolutista americana si de punere in plan secund a politicilor europene, modul in care se face politica externa la Bucuresti, devine extrem de interesant.
Oricum, este greu de inteles de catre public faptul ca intreg complexul de decizii cu relevanta externa este luat de un grup foarte restrans de oameni, purtand amprenta specifica a unuia sau a cel mult doi dintre acestia, primind apoi girul presedintelui, care le si sustine, si avand efecte prin implicarea nationala a tuturor fortelor politice, in numele "interesului national", atat de ambiguu descris si perceput. Dar sa vedem, in prealabil, cine face politica externa la Bucuresti.
Felia este ocupata peste asteptari. Inca din ambianta electorala din 2004 s-a vazut, prin prisma deformatoare a comunicatelor de partid, formatia "de externe" a varfurilor eligibile ale PSD: Adrian Nastase presedinte, specializat in reprezentare externa, Mircea Geoana prim-ministru, tot "scolit" pe externe, plus un alt ministru de Externe. Situatia reala a schimbat personajele, dar nu si situatia. Presedintele-jucator Traian Basescu a stiut dinainte (sfatuit, de catre cine?) ca drumul romanesc va deveni o autostrada pentru viziuni ample de la Washington si Londra, si a anuntat aceasta cu emfaza. Tinta americano-britanica e clara: zonele bogate in hidrocarburi din Eurasia. Nu stim cat de clara e pentru decizionalii romani deveniti aliati-vasali in marele joc al energiei. Presedintele a conceput apoi un rol al tarii noastre in regiunea Marii Negre, tot ca politica (externa) "de export de stabilitate si securitate". Acuzat de "Le Figaro" (22 aprilie 2005) ca face confuzie intre "alianta" si "vasalitate" fata de SUA, prins intre GUUAM sI CEFTA, presedintele incearca sa umple de continut niste concepte care ar trebui foarte curand sa dea roade. Pentru aceasta are nevoie de consiliere de specialitate, oameni deasupra politicii, fini analisti si strategi.
Mai avem, bineinteles, Ministerul de Externe unde, ministrul R. M. Ungureanu s-a umplut de restante, in ciuda stralucitoarelor aparente cuprinse in pertinente cuvantari. Reforma in minister treneaza periculos si contraproductiv, performantele diplomatilor se lasa asteptate, romanii de pretutindeni raman acolo unde se afla si acum, departe, adica "pretutindeni", fara sa se poata mandri cu apartenenta la patria-mama. Functionarii MAE si diplomatii romani gandesc inca, in majoritate, traditional. In perioade dinamice, diplomatia traditionala este in principal reactiva, cautand sa mentina stabilitatea mai curand decat sa determine evenimentele (Shaun Riordan, 2003). Ce impact are asupra diplomatilor romani faptul ca in Orientul Mijlociu diplomatia tuturor a esuat lamentabil? Pana acum, diplomatia se ocupa de relatii dintre guverne, nu dintre tari, popoare si societati. Probabil ca Presedintia a sesizat acest fapt si incearca sa umple golul. Vom vedea curand.
Urmeaza Ministerul Integrarii Europene, cu programe specifice adaptarilor pre si post-aderare, confruntat cu modul extrem de greoi in care autoritatile si intreprinderile romanesti "digera" obligativitatile comunitare.
In 2003, premierul Nastase crea functia de reprezentant special al Guvernului pentru integrare si dezvoltare durabila, pentru Principele Radu de Hohenzollern-Veringen. Functia, sprijinita bugetar, azi cu un buget de aproape noua miliarde de lei vechi, nu era "o recompensa" pentru Casa Regala, ci un mijloc de folosire eficienta a extraordinarei capacitati de lobby specific a acesteia. Or, la acest nivel - intre case regale si suverani, asocierea de sprijin geopolitic e mult mai eficienta - lucrurile se armonizeaza si se rezolva prin alte mecanisme. Deci, tot politica externa.
Mai avem comisiile de politica externa ale Senatului si Camerei Deputatilor, precum si grupurile de prietenie cu un mare numar de tari, dar cu incercari foarte timide de a determina politici externe eficiente, departe de robustetea asteptata din partea acestor institutii.
In fata acestei aglomeratii de institutii si pseudo-organisme mari consumatoare de bugete, toti, jucand sau mimand "Externele", nu mai mira faptul ca nu sesizam existenta unei reale agende de politica externa, consistenta si foarte adaptata prezentului, dar si prognozei. Probabil ca, din anul 2007, presiunea occidentala va forta edificarea unei agende conectate la noile realitati. Aceasta daca vom fi admisi si nu amanati.
Consilieri de presedinte, pe bani publici
Pe site-ul Presedintiei sunt mentionate patru nume de consilieri personali: Klaus W. Grewlich, ambasador german cu insarcinari speciale, David Stuart Broucher, britanic, specializat in afaceri europene si extindere, Rupert Llewellin Vining, britanic, specializat pe crima organizata si anticoruptie, precum si Hughes de Chavagnac, francez, specializat tot pe integrare europeana. Este foarte bine ca presedintele sa aiba consilieri-experti straini, dar este necesar sa aflam si unde se regasesc efectele consilierii acestora.
Pe de alta parte, atributiile Departamentului relatii internationale prevad un calendar diplomatic, dar si o "structurare si abordare strategica a proceselor, a competentelor si a modului in care Romania se pozitioneaza in sistemul global al lumii contemporane". Adica exact in atmosfera descrisa mai sus. Practic insa, perceptia exterioara a departamentului este ca se face o monitorizare a presei si se organizeaza vizite in si din strainatate. Or, doar monitorizarea presei, fara informatia directa, duce la un subiectivism cu consecinte negative pentru decizionali. De exemplu, citind aproape zilnic despre Transnistria din ziare si avand informatii de mana a doua de la grupuri orbite de prejudecati, oricine crede ca Armata a XIV-a a Federatiei Ruse dicteaza si azi conditii in zona. Realitatea din teren e cu totul alta.
De mare interes este, credem, persoana care il consiliaza pe presedinte pe tot ce priveste vectorul moldo-nistrean, subiect extrem de sensibil. Legat de aceasta, Executivul de la Palatul Victoria a infiintat cu ceva timp in urma un Oficiu de gestionare a relatiilor cu Republica Moldova. Oficiul, condus de secretarul de stat Dan Dumitru, pare mai in masura sa elaboreze proiecte de pozitie a presedintelui in domeniu, aceasta in ciuda situatiei concurentiale cu Directia similara din MAE. Consilierea pertinenta in sensibila problema nistreana este vitala, pentru a face mai consistent proiectul lui Traian Basescu, de impunere robusta in zona Marii Negre. Americanii nu vin degeaba pe malul Marii Negre, ei vor porni razboaie de aici. Zona noastra e nu doar "frontiera" NATO, ci si avanpost, trambulina pentru operatiuni foarte concrete.
Alegerile din Ucraina, ca si orice proces electoral din tarile limitrofe, sunt de urmarit cu mare atentie de experti, urmand sugerarea de "pasi prezidentiali" in cunostinta de cauza, ca o politica dinamica. Zilnic, daca s-ar putea. Marea miza pentru un lider regional (Basescu, Iuscenko, Saakasvili, Voronin) este stabilirea statutului de transportator major al petrolului caspic catre Europa si mai departe. Ucraina devine, pe zi ce trece, un centru de regularizare a problemelor geo-economice. Dar Romania? Ea este deja cea mai pro-americana tara est- europeana si ambitiile ei trebuie intarite.
Andrei Plesu s-a dorit util in consilierea externa dar a fost de doua ori pierdut pe drum. Prima data cand era ministru (1998), premierul Petre Roman l-a demis si a preluat personal portofoliul, a doua oara a parasit barca de la Cotroceni la scurt timp dupa numire, in primavara lui 2005. Explicatiile au fost confuze.
Presedintele Basescu ramane ferm in ideea ca o prestatie impecabila in plan extern se poate realiza doar in conditiile unui riguros control intern al tuturor segmentelor de putere. Evident, prin controlul total al CSAT si al serviciilor secrete. Acestea din urma, pentru cresterea fondurilor, vor face ca presedintele sa fie cat mai multumit si cat mai informat "la zi" pentru reactii surprinzatoare in prestatia externa. Or, acest mecanism este deja unul limitativ de democratie.
Adevarul este ca...
La fel ca in multe parti ale lumii, si in Romania prea multe sunt polaritatile si antagonismele care trebuie sa convietuiasca. Si nu oricum. De regula, ele convietuiesc in conflict. In extrem de complicatul sistem geopolitic actual, pentru tara noastra, politici externe sanatoase ar oglindi o gandire responsabila pe termen lung. Dar singurul care a tras semnalul de alarma in aceasta privinta a fost Mihai Sora, un vox clamantis in deserto, care semnaleaza lipsa unui proiect de lunga durata pentru Romania: "Interesul de durata lunga inseamna sa pui, din bun inceput, bazele bunastarii urmasilor. (...) Ce vrem sa fie tara asta peste 30 de ani? Daca nu-ti pui aceasta intrebare nu esti om politic." ("Observator Cultural", aprilie 2005).
Adevarul este ca, incepand de-acum, libertatea individuala va suferi nu o extindere geografica, asa cum ne indeamna stirile zilnice sa credem, ci o serie de constrangeri si de limitari de tip cu totul nou. Adevarul este ca acest mecanism va fi impus, dincolo de forta, prin manipulari prin presa care vor convinge populatii intregi ca "alta cale nu exista".
Adevarul este ca si in Romania exista foarte putini oameni, si cu atat mai putini politicieni, care sa inteleaga bine lucrurile acestea si sa inceapa sa elaboreze strategii de viitor in cunostinta de cauza.
Adevarul este ca, pe masura ce statul national trebuie sa cedeze puteri si competente, fie catre organisme supranationale, fie catre autoritati descentralizate, intregul concept de reprezentare a statului va trebui restructurat. Acest lucru ar trebui sa activeze pe toti cei implicati, care trebuie sa impuna un punct de vedere ferm, bine conturat si cu efecte benefice in timp asupra propriei populatii.
Si, evident, punctul de vedere romanesc nu trebuie, totusi, sa devina locul geometric in care vederea se reduce la un punct.
Carol HARSAN 
 Afisari: 765  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 6 Afiseaza toate comentariile  
O mica eroare privindu-l pe premierul Petre Roman   de ARRAMIS
Ralph Peters...   de Pacuraras
geopolitica si democratia !   de alecu andrei
RUSIA contesta lui BASESCU pretentia de LIDER REGIONAL   de Mircea Cel Batrin
Care prite traditionali s-au suparat   de alamar
DA, NEA GRIGORE, NU AI DREPTATE SI GATA!   de Ciufulici
A r h i v a
  Ion Iliescu la Moscova    11 comentarii
  Willi Filderman, colegul de liceu al Maresalului    21 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Willi Filderman, colegul de liceu al Maresalului (834 afisari)
 Geopolitica razboiului si diplomatia romaneasca (765 afisari)
 Justitie cu timona (488 afisari)
 Ion Iliescu la Moscova (484 afisari)
 Facilitati pentru energie ecologica (455 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02484 sec.