Ziua Logo
  Nr. 3655 de miercuri, 21 iunie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Basarabia, te iubim...
Iulia POPOVICI 
...dar ca tine nu vrem sa fim. Cand e vorba de afirmarea discursiva a solidaritatii - etnice si culturale - cu "fratii de peste Prut" se reped, ca la placinte, inainte; cand vine insa momentul sa sustina dezvoltarea, autonoma, pentru ca asa a vrut istoria, a actualei Republici Moldova, situatia nu mai e atat de roz.
Asa se face ca zilele trecute, cand la Chisinau autoritatile pro-moscovite amenintau cu arestarea tinerilor care pusesera inapoi inscriptia cu "Liceu romano-francez" (inlocuita cu formula "moldo-francez", in ciuda protestelor elevilor si profesorilor sus-numitei institutii), radiourile romanesti se faceau tribuna declaratiilor ultragiate ale concetatenilor nostri de bine. Oameni cumsecade, dar cu memorie scurta.
Acum un an, ziarele, televiziunile si aceleasi radiouri devenisera platforma unor altfel de manifestari ofensate: in catalogul pavilionului romanesc la Bienala de Arta de la Venetia aparuse un text, intitulat "Fuck you, Eu.ro.Pa!", a carei autoare se incumeta sa injure mult-iubita UE, cu toate ca era de origine moldoveanca. Cel care pornise scandalul era el insusi scriitor, unul dintre cei mai buni. "Cazul" basarabencei care atenteaza la viitorul Romaniei a ajuns pana in Parlament. Si unde ne era solidaritatea si spiritul apartenentei la aceeasi natiune in acel moment, in timp ce raguseam blestemand-o pe venetica?
Alta poveste: la Chisinau se tine de cativa ani un festival international, organizat de Teatrul "Eugene Ionesco". Pe an ce trece, participarea romaneasca e din ce in ce mai subtire; pentru teatrele de repertoriu de la noi, e mult mai eficient, financiar si ca reflectare publica/ mediatica, sa frecventeze festivaluri din Romania decat sa se solidarizeze cultural cu vecinii nostri de aceeasi limba, iar daca tot e sa bata strainatatile, ca sa fie cunoscuti "pe plan international", prefera sa se duca in Turcia, care atarna mai greu in balanta autoritatilor locale finantatoare. Iar reversul functioneaza perfect: spectacolele din Moldova ajung in Romania extrem de rar, la extrem de putine din multele noastre festivaluri internationale (a caror cariera... internationala a inceput tocmai datorita aportului moldovenesc, pe vremea romantismului infratirii culturale de dupa 1990). Stim mai putin despre cum arata arta din Basarabia decat despre ultimele trenduri vest-europene, mai putin decat despre ce se petrece in Ungaria sau Polonia (care-si permit sa se faca oarecum cunoscute pe banii lor). Pavel Braila e probabil mai cunoscut la Viena (tocmai a participat intr-o expozitie colectiva finantata de Erste Bank) decat la Bucuresti, iar exemplele ar mai putea continua.
In conditiile normalitatii relatiilor culturale romano-moldovenesti, interesul comunitatii romanesti este incredibil de scazut - si la fel cel al responsabililor culturali (Institutul Cultural Roman, de pilda, inca se mai chinuie sa puna pe picioare un centru la Chisinau; are in schimb unul la Istanbul, iar in Italia chiar doua - la Roma si Venetia). Avem insa, noi, romanii, suficient de mult orgoliu ca sa pretindem afirmarea oficiala a "romanitatii" acestei foste republici sovietice, care trece de 15 ani printr-o insolvabila criza identitara.
Ce i-a dat Romania Moldovei, cultural vorbind, in ultimul deceniu, ca sa-i cerem acum fidelitate fata de neam si istorie, sarind doar in situatii de criza in apararea a ceva pentru care de regula nu ridicam un deget? "Ce mi-a dat tara mea si cu ce am rasplatit-o eu?", zice Nicoleta Esinencu in "Fuck you, Eu.ro.Pa!". Ce-am dat, cu ce contribuim noi la construirea unei identitati nationale moldovenesti de suntem atat de siguri ca ea trebuie sa poarte numele de "romaneasca"? Nu se cheama asta mai curand ipocrizie? Reactia autentica nu e oare acel amuzament cu iz de superioritate (pentru puritatea limbii noastre) cu care-l ascultam pe Pavel Stratan sau "Planeta Moldova", ori tenacitatea cu care i se aminteste scriitorului Alexandru Vakulovski unde s-a nascut si pe unde-a copilarit?
Libertatea de manifestare a celor care-si spun romani in Basarabia se ingusteaza de la an la an, prin gesturi mici; un caz ca cel al liceului din Chisinau e exceptia, nu regula, e un punct culminant, nu o situatie izolata. Iar unul din motivele pentru care se intampla asta e lipsa de implicare (de alt fel decat heirupista) a oamenilor politici si de cultura din Romania. Caci, de fapt, nu ne pasa, doar nu vrem ca moldovenii sa-si dea cu parerea despre Europa, cand Europa e a noastra...
 Comentarii: 18 Afiseaza toate comentariile  
Sehe   de CALUGARUL
Iaca ca fara gluma si io iubesc Basarabia sotia are multe neamuri acolo si tatal meu e nascut si trait la granitza ei in   de Giculica zbanghiul-turbat
Gugumania cea mai mare este sa urasti limba rusa pentruca a vorbit-o si Lenin !   de ionion
Lui Tariceanu, Ungureanu si Basescu le este frica sa atace subiectul reintregirea Patriei !   de ionion
Noroc ca n-a fost Basarabia pozitionata strategic   de z.mariana
Dam ca fraierii vina unii pe altii, in loc sa ne unim fortele   de Gargantua
"Basarabenii trec in Romania ingramaditi in portbagaje!". Probabil ca reactie la cantecul ala cu "....Eu.ro.pa" !   de March
Cred ca si tov. Voronin   de bbbb
Indiferenta, tacerea inseamna si ele ceva   de DianaI
ati uitat ca noi suntem romani!   de NeluG
ILUZII DESARTE   de z.mariana
Articol confuz...   de Mircea Stanescu
Mesaj din Trasnistria   de DianaI
soc!!!   de catalin_mattei
Nu-i adevarat Basarabie, nu te iubim, dar si acum te folosim ca valuta   de ionion
Basarabia te iubim ... bla bla bla si la Chisinau organizam Zilele Romaniei in Romania ?   de ionion
Draga Iulia Popovici   de sarkizian
Interes subit!   de Vasile Teodorovici
A r h i v a
  Trei cocori intr-un Hardau    3 comentarii
  D. Voiculescu intre Tismaneanu si Ungureanu    4 comentarii
  Despre lege si tocmeala    8 comentarii
  Politica de criza    2 comentarii
  La judecata zilei    2 comentarii
  "Romania nu va vrea"    2006-06-07
  Un oras de chiriasi    2006-05-29
  Cum se da USR peste cap    2006-05-22
  Tara lui "nici nu facem, nici nu vorbim"    2006-05-12
  Cum ajungi "colaborator"    2006-05-05
 Top afisari / comentarii 
 Cursuri intensive de vara si tabere de engleza pentru copii (1143 afisari)
 Tara dezastrelor (762 afisari)
 Gramatica dupa Hardau (576 afisari)
 Stiri pe scurt (72 afisari)
 "De ce sa ramana casa mea unui activist comunist?" (63 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.23668 sec.