Victima unui accident de circulatie produs in urma cu noua ani, Cornelia Galavan, impreuna cu membrii familiei sale, vor intra de luni in greva foamei, in fata sediului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). Femeia, care a organizat zeci de mitinguri si proteste de la data producerii accidentului, a declarat ca, prin actiunea care va incepe luni, solicita membrilor CSM sa infiinteze o comisie, formata din judecatori, procurori si reprezentanti ai societatii civile, care sa reanalizeze cazul sau. Cornelia Galavan a fost lovita de o masina, in urma cu noua ani, exact pe trecerea de pieton. In urma accidentului, femeia a ramas infirma, putandu-se misca doar cu ajutorul unei carje. Cel care a fost gasit vinovat de producerea accidentului, Ioan Dumitru, a primit o pedeapsa simbolica. Mai mult decat atat, acesta a fost "ajutat" si de o expertiza falsa, realizata de expertul tehnic-auto Teodor Haidu, la randul sau condamnat pentru marturie mincinoasa. Situatia tragica in care se afla femeia si familia sa este, in buna parte, rezultatul tergiversarilor si greselilor Justitiei. Tocmai de aceea, Cornelia Galavan, face, prin protestul de la CSM, un apel la Olli Rehn, comisarul Uniunii Europene pentru Extindere, si la comisarul european pentru Justitie, Franco Frattini, cerandu-le acestora ajutorul. Femeia este singura victima a unui accident de circulatie care a organizat o expozitie pe aceasta tema, "Lacrima Rutiera", eveniment desfasurat pe parcursul a sase ani, si la care au participat personalitati ale lumii politice si culturale din Romania. (V.RASCANU)