Ziua Logo
  Nr. 3634 de sambata, 27 mai 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Cultura
Corespondenta de la Cannes
Spre palmares
Filmul de epoca, dincolo de peruci si costume
Dupa "Volver" al lui Pedro Almodovar - pe care multi il vad in varful palmaresului din acest an -, filmul care a starnit, de asemenea, multe controverse, dar si un interes special este "Marie Antoinette" de Sofia Coppola. Explicatia acestui interes vine din mai multe parti. Poate ca in primul rand spectatorii, dar, de asemenea, si criticii apreciaza viziunea unui american asupra unui episod din secolul al XVIII-lea francez. Nu orice fel de episod, ci acela prin care o tanara austriaca, aproape o copila, vine sa se incoroneze ca regina a unei tari straine pe care inca nu o putea cunoaste prea bine. Apoi a starnit atentia chiar faptul ca un asemenea subiect, demn de reconstituirile comerciale, a putut intra in programul de creatie al Sofiei Coppola, regizoare bine primita la Cannes, in 1999, de pilda, cand a prezentat "Virgin Suicides", la "Quinzaine des Realisaters". A urmat "Lost in Translation" (2003), cu Kirsten Dunst in rolul principal, aceleiasi incredintandu-i-se acum rolul titular.
Mai este ceva: regizoarea a tinut sa precizeze in repetate randuri ca pentru ea Maria Antoinetta inseamna, in primul rand, un stil de viata in intregime decadent. Este o stare anume parcursa de o adolescenta obligata sa devina adulta fara a se indeparta de eticheta de la curte, avand de infruntat ostilitati de tot felul, cand ea insasi avea nevoie de protectie, de tandrete, de liniste. Desi Sofia Coppola nu a vrut sa creeze o fresca istorica, multe secvente ofera tablouri inedite, indraznete ca mizanscena a istoriei de acum doua secole. Regizoarea a mizat pe modernitatea reevaluarii, la aceasta contribuind stilizarea costumelor si, intre altele, folosirea unei muzici familiare spectatorului de astazi. Apare cu atat mai evidenta formula specifica autoarei, in incercarea de a aduce in prim-plan un personaj feminin: il scoate din izolare si-l confrunta cu lumea din jur, pentru care ramane de neinteles. Situatia este similara cu a altor personaje din filmele sale. Avem uneori impresia ca regizoarea cauta sa se apropie de viata intima a unei colege de liceu, ceea ce da prospetime fiecarui moment, fapt confirmat si de afirmatia interpretei rolului principal, care s-a identificat cu starea de spirit a Mariei inca de la lectura scenariului.
La proiectia filmului, Sofia Coppola a fost insotita de mama si de tatal sau, celebrul Francis Ford, care au urcat pe scena pentru a-si incuraja fiica si a-i prelua, fireste, din emotii.
Ramanand in perimetrul istoriei, sa semnalam prezenta in competitia de la Cannes a filmului "Indigenii", in regia lui Rachid Bouchareb: o poveste din al doilea razboi mondial, subliniind participarea armatei Africii. Continua sa faca sali pline documentarul despre Zidane, iar la "Saptamana criticii" a fost prezentat miercuri dupa-amiaza filmul de metraj mediu "Marilena de la P7" de Cristian Nemescu.
Depardieu, un cantaret de bal inca seducator
Despre ultimele productii intrate in programul Cannes-ului s-a crezut multa vreme ca sunt si cele care bat la palmares. Mi-este greu sa cred ca un film precum "Cand eram cantaret" sau "Cantaretul", daca este sa folosim varianta engleza a titlului, mai scurt si mai ambiguu, deci mai incarcat de mister si de echivoc, cu Gerard Depardieu si Cecile de France in rolurile principale, ar putea spera sa obtina ceva in planul mizanscenei. Un Depardieu pe afisul festivalului, sa nu uitam, poate oricand sa produca surprize, chiar si intr-un film ca acesta, cu o poveste clasica, de cartier muncitoresc, cu melodii desuete, bune pentru pensionari, dar si pentru romantici, in totul un desen narativ foarte simplu. Filmul regizorului Xavier Giannoli da insa bine dupa povesti cu multa actiune, cu episoade militare sangeroase, cu desfasurari de ceremonii de epoca sau chiar cu povestiri contemporane incarcate de un dramatism obositor. Marele actor tine tot timpul cadrul si, in plus, joaca oarecum altceva, ba chiar se joaca pe sine, identificandu-se intrucatva cu biografia personajului: un barbat singur, la cincizeci de ani, ducandu-si viata prin sali de baluri populare, interpretand melodii de altadata, pentru romanticii intarziati, nostalgici ai serilor dansante, ai ceaiurilor si chermezelor de la periferii. In aceasta ambianta oarecum demodata, dar care devine sugestiva pentru spectatori, ascultatori si iubitori de tangouri, se produce surpriza unei intalniri cu mai tanara Marion. Pentru a-i aduna mai convingator sub semnul unui love story, regizorul a folosit cateva trucuri ale genului, dar a refuzat, in schimb, altele, tocmai pentru a nu face povestea lacrimogena si nici macar incarcata de o sentimentalitate confuza si sarjanta.
Regizorul Xavier Giannoli a refuzat ingrosarea momentelor si pentru ca a tinut seama de sfatul capului de afis. Ca un actor cu adevarat inspirat, Depardieu a intuit din primul moment pericolul imediat si a refuzat din prima zi de filmare orice tenta de psihologizare. Regizorul si-a insusit formula, intelegand ca Depardieu joaca precum respira, la fel cum un Clint Eastwood spune, la randul lui, ca doar face un lucru sau altul in fata camerei, atat. Regasim aici nu o reteta sigura, ci firescul firescului, adevaratul secret al marilor actori, iar Xavier Giannoli, ca regizor si scenarist, autor de dialoguri, a stiut sa valorifice sansa de a-l avea pe Depardieu ca interpret.
Mai este ceva reusit in aceasta poveste de dragoste dintre un barbat singur, despartit de sotia lui, si tanara care si ea are un trecut conjugal, un fiu, desi traieste asemenea lui Alain, cantaretul, locuind in camere de hotel, tocmai ea, care face o munca de agent imobiliar, de specialist in cautarea, pasarea, imaginarea de ambienturi familiale. Interpreta ca atare este una dintre mizele filmului: sa aduci in acelasi cadru talentul bogat, incarcat de experienta, al unui Depardieu si fragilitatea de adolescenta perpetua a unei actrite precum belgianca Cecile de France, aici la primul ei rol dramatic, este o cheie bine gasita in ecuatia povestii.
Nu vom cadea in pacatul de a acorda filmului mai multe merite decat are, insa un lucru nu poate scapa: chiar si aici, la Cannes, asemenea naratiuni se urmaresc cu interes. Prea multe filme de astazi uita nevoia de simplitate a spectatorilor, iar acest element esential se transforma acum intr-o calitate.
Editia 2006 a Festivalului de la Cannes se incheie duminica, odata cu gala de premiere.
Ioan LAZAR 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
<Marie Antoinette> de Sofia Coppola   de Seherezada
A r h i v a
  Festivalul International de Teatru de la Sibiu: primele zile    
  "O piesa pentru indragostiti" de Goethe    
  Papa: Libertate si demnitate gratie lui Karol Wojtyla    
  Melania Mazzucco la Bucuresti    
  Diplomatia culturala    1 comentariu
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Salariu mediu pentru chinezoaicele din Romania (187 afisari)
 ZIUA salveaza Catedrala Sf. Iosif (182 afisari)
 Castelul Bran a fost retrocedat (126 afisari)
 Lazea: Exista riscul prabusirii preturilor imobiliare (97 afisari)
 "Proiectul Zichron" (78 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01215 sec.