Ziua Logo
  Nr. 3606 de vineri, 21 aprilie 2006 
 Cauta:  
  Detalii »
Social
Perlele turismului la canal
-- Predeal, Poiana sau Bran isi pot pierde statutul din caza canalizarilor in ruina
foto: mediafax
Multe statiuni turistice, cum ar fi Poiana Brasov, Predeal si Bran, risca sa ramana fara statutul de "Statiune Turistica" in momentul aderarii Romaniei la UE. Potrivit Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism (ANAT), acest lucru este posibil deoarece respectivele localitati nu indeplinesc o parte dintre normele europene, precum buna functionare a sistemului de canalizare. Criteriile europene stabilite in domeniul turismului, pe care Romania va trebui sa le respecte incepand cu momentul aderarii la UE, obliga statiunile turistice sa dispuna, printre altele, de un sistem eficient de canalizare. "Autoritatile locale, impreuna cu mediul privat de afaceri, trebuie sa depuna un efort comun astfel incat structurile de prestatori sa faca investitii pentru a fi compatibile cu cerintele europene. In momentul in care conditiile de acordare a unui astfel de statut vor tine seama de contextul international, selectia acestor statiuni se va face de la sine", a declarat presedintele Asociatiei, Gheorghe Fodoreanu. In categoria statiunilor turistice care ar putea ramane fara atestat se afla si Poiana Brasov, unde primarul orasului Brasov, George Scripcaru, a decis sa sisteze orice lucrare de constructie pana cand sistemul de canalizare va fi imbunatatit. Potrivit Mediafax, o problema similara se inregistreaza in statiunea Bran, unde nu exista un sistem central de canalizare si doar 10% dintre cele 150 de pensiuni au montate microstatii de epurare a apei. "Toate marile statiuni turistice din tara, unde s-a construit mult si fara respectarea normelor tehnice, au mari deficiente in privinta canalizarii si nu respecta recomandarile UE in domeniu", afirma Alin Burcea, directorul unei mari agentii de turism. In Romania exista 82 de localitati care au fost declarate drept statiuni turistice de interes national sau local. Prin acest statut, autoritatile locale respective beneficiaza de o serie de avantaje, precum dreptul de a colecta la bugetul local taxa de statiune si de a utiliza fonduri europene.
Corina SCARLAT 
A r h i v a
  La mila Dunarii    
  Jale pe Valea Prahovei    
  Birocratia ucide cu zile    
  Stiri pe scurt    
 Top afisari / comentarii 
 Scornicestiul fara Ceausescu! (1341 afisari)
 A aparut revista Spy (1289 afisari)
 Ingropaciunea crestineasca a lui Petru Groza (971 afisari)
 "D'ale Carnavalului", primul "Film de colectie" (963 afisari)
 Groparii lui Panait (405 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2006 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00770 sec.