Razvan Lucescu a declarat miercuri seara, dupa meciul castigat de Rapid, pe teren propriu, scor 4-0 cu Otelul Galati, ca va ramane in Giulesti daca lucrurile vor merge bine si considera ca gruparea alb-visinie are nevoie de stabilitate financiara pentru a se pastra lotul actual. "Nu e momentul sa vorbim despre prelungirea contractului, deoarece Copos, asa cum azi spune ca trebuie sa raman la Rapid, la fel, peste doua saptamani, s-ar putea sa judece altfel. Si spun asta fara sa fiu tendentios. Eu acum sunt al Rapidului si imi doresc sa raman aici, alaturi de acest grup de jucatori. Daca lucrurile merg bine, voi ramane in continuare la Rapid", a spus R. Lucescu. Contractul acestuia cu Rapid expira in vara, dar clubul poate activa o clauza conform careia poate prelungi intelegerea cu inca un sezon, in aceleasi conditii financiare (70.000 de euro). Totusi, oficialii din Giulesti vor sa-i propuna lui R. Lucescu un contract nou, valabil pana in 2010, cu un salariu marit (spre 200.000 de euro pe sezon). Razvan Lucescu a mentionat ca nu stie nimic despre un posibil transfer al fundasului Vasile Maftei la gruparea franceza AJ Auxerre. "Sunt doar zvonuri. De la vorbe la fapte este o distanta lunga, mai ales aici la Rapid. Se vorbeste despre infiintarea acestei societati pe actiuni si se va incerca sa se pastreze un lot puternic. Dar, inainte de toate, trebuie sa se achite totul la zi, sa fie stabilitate financiara. E important pentru jucatori, astfel nimeni nu isi va mai dori sa plece, pentru ca acasa e acasa", a comentat Lucescu. Antrenorul rapidist a precizat ca victoria cu 4-0 din meciul cu Otelul mentine Rapidul in spatele rivalelor Dinamo si Steaua, insa nu-i permite sa discute inca despre lupta pentru titlu, in conditiile in care "ros-albastrii" au doua meciuri mai putin disputate. "Pentru noi e important sa obtinem maximum de puncte de la fiecare meci. Diferenta este acum de sase puncte, deci noi nu putem discuta la acest moment despre titlu. Noi ar trebui sa mergem perfect, iar adversarele noastre sa faca pasi gresiti", a spus Lucescu.
Victorie pentru Maldarasanu
Viorel Moldovan a mentionat ca pentru Rapid este important sa se "agate" de sansa de a castiga campionatul, deoarece adversarele giulestenilor mai pot face pasi gresiti. Fostul international roman nu a exclus nici posibilitatea realizarii eventului. "Noi speram, totul este posibil. Trebuie sa tratam fiecare meci ca pana acum si sa castigam, iar Steaua sa faca acel pas gresit de care noi sa profitam. Mai este si meciul direct si suntem optimisti", a spus Moldovan. Daniel Niculae a dedicat victoria din meciul cu Otelul coechipierului sau Marius Maldarasanu, indisponibil pana la finalul sezonului din cauza unei rupturi la ligamentul incrucisat anterior al genunchiului drept, care a implinit miercuri 31 de ani. "I-am trimis deja un mesaj lui Maldarasanu. Victoria de azi i-o dedic impreuna cu colegii mei si il asteptam cat mai repede alaturi de noi", a spus Niculae. De altfel, si galeria echipei Rapid a scandat numele lui Marius Maldarasanu si i-a cantat "La multi ani!". Mijlocasul rapidist a salutat suporterii de la tribuna oficiala, de unde a urmarit partida. (MIG)
RAPID - OTELUL 4-0 (3-0)
Au marcat: D. NICULAE (11), N. GRIGORE (21), BURDUJAN (23), V. MOLDOVAN (77).
Stadion: "Giulesti - Valentin Stanescu"; spectatori: 5000.
RAPID: Minca - M. Constantin, Maftei, I. Rada - Badoi, N. Grigore, R. Stancu (78 E. Dica), I. Stancu - Pancu (56 V. Moldovan), Burdujan (46 Val. Negru), D. Niculae. Antrenor: R. Lucescu.
OTELUL: Vatca - Cr. Craciun, Somodean (80 Rancan), M. Baciu, Semeghin - Brujan (63 I. Badescu), S. Costin, G. Paraschiv, I. Apostol (60 V. Tanase) - D. Stan, Baltoi. Antrenor: P. Grigoras.
Au arbitrat: S. Corpodean - Ed. Dumitrescu, Ed. Crangasu.