Aproape 30000 de semnaturi in sprijinul aplicarii ad litteram a testamentului lui Emanuil Gojdu au fost stranse, pana duminica, in judetul Bihor, transmite Rompres. Initiativa apartine vicepresedintelui Fundatiei Gojdu din Sibiu, prof univ dr Mihai Drecin, alaturi de conf. univ. dr. Constantin Malinas, autorul cartii "Bicentenarul lui Emanuil Gojdu" si numerosi fosti elevi ai Liceului Gojdu din Oradea.
In mai multe biserici ortodoxe din judet au fost organizate, duminica, parastase sau slujbe religioase pentru a-l pomeni pe cel mai mare Mecena roman din toate timpurile. Slujbele au fost urmate de strangerea de semnaturi in sprijinul sustinerii aplicarii ad litteram a prevederilor testamentului lasat de catre acesta.
Au mai semnat pana acum in sprijinul acestei idei toti elevii colegiului national oradean care-i poarta numele, locuitorii din satul Pietroasa, majoritatea credinciosilor Bisericii cu Luna, Biserica Albastra si ai celei purtand hramul "Sfintei Treimi" din Oradea, ortodocsi din Bratca, Diosig si alte localitati. Potrivit initiatorilor, se estimeaza ca si-au pus semnatura in sprijinul infaptuirii acestui deziderat aproape 30.000 de bihoreni. Actiunile de strangere a semnaturilor in judetul Bihor au fost organizate incepand de duminica, 12 februarie.
De asemenea Asociatia Civic Media a lansat o petitie electronica prin care protesteaza fata de denaturarea testamentului lui Emanuil Gojdu la adresa www.petitiononline.com /gojdu. (D.E.)