Stelian TANASE 

Ultimul sondaj CURS arata ca Basescu si Tariceanu au crescut in stima opiniei publice in ultimele sase luni. Asta nu e chiar asa de rau dupa atatea frecusuri, ca sa nu zic atacuri dure ale Cotrocenilor impotriva locatarului sef din Palatul Victoria. Lumea ii vede totusi ca pe un tandem. Altfel, scaderea unuia ar insemna cresterea celuilalt. Basescu a crescut cu 3 procente de la 60. Tariceanu numai cu doua, dar de la 42, ceea ce e mai consistent. Punctul lui e mai pretios decat al celuilalt. Dar astea sunt subtilitati statistice care scapa. Basescu are o imagine pozitiva si marja lui de manevra este inca mare. El isi poate permite inca multe. Vezi zvonistica relatiei lui cu Elena Udrea si de care nu se sinchiseste. Ba mai mult, o trimite in public ca o porta-voce a sa, in loc sa o ascunda. Coincidenta romantica dintre parerile dnei si cele ale presedintelui in ce il priveste pe premier este de tot hazul. Curata opozitie. Dar nu dinspre Kiseleff, cum ar fi normal, ci dinspre Modrogan si Cotroceni. Pedistii nu sunt deloc incantati de noua achizitie, dar nimeni nu are curaj sa zica ceva. Mai e si povestea jenanta cu casa din strada Mihaileanu. Imaginea oricarui alt politician s-ar fi prabusit in fata unei afaceri de acest tip. Dar romanul, brav, apreciaza functia foarte mult si plateste un bonus pentru asta. Daca e presedinte, trebuie avut in vedere, pretuit, vazut cu teama si respect. Nu ne prea place sa contestam autoritatea, nici macar sa o privim cu obiectivitate dupa ceea ce face, nu dupa cum se imbraca si cum da din clanta. Indiferenta ar fi starea cea mai potrivita pentru a masura ce face o putere. Apoi la urne, pac, pro sau contra. Nu e atat de complicat. L-am ales, inseamna ca nu degeaba a ajuns acolo. Dar nu e for ever, cum ar putea crede cineva neatent. Constantinescu era la 72% in 1997, si plutea in nori, sfida pe toata lumea. A cazut la numai 19 procente in 1999. Aviz amatorilor, dornici sa se imbete singuri cu apa rece. O sa il vedem pe Basescu prin 2008 gafaind in sondaje in urma lui Tariceanu, Geoana sau Gigi Becali? Presedintele este vadit icomodat de faptul ca are un Guvern, ca atributiile lui sunt cele prevazute in Constitutie. Afirma ridicind tonul, enervat, intr-un talkshow teve saptamana asta, ca el nu e anexa guvernului. Adevarat. Dar nici invers. Basescu o ia grabit spre un regim prezidential bazat pe Parchet, serviciile speciale, un partid propriu. Strategia lui tinteste instalarea unuia la Bucuresti. Modelul este aparent cel nord-american, unde nici nu exista un prim-ministru. Dar uita ca acolo un congres puternic ales uninominal controleaza strict puterea executiva. Mai curand inclina spre sud, prin exemplele autoritare ale istoriei Argentinei, Boliviei, Braziliei, Columbiei. Ca si inaintasii lui in ale puterii personale de la sud de Rio Grande, are un trecut militar si apucaturi populiste. Ministrii, prefectii, parlamentarii, primarii, formeaza un echipaj, sau statul major al unei armate care ii datoreaza supunere. Dar il imita pe Putin, care il inspira in bagarea la zdup a oligarhilor care nu i se supun. Nu ii place deloc ce citeste prin gazete, viseaza sa puna pumnul in gura indezirabililor. Se simte mereu in campanie, intr-un razboi, pe care trebuie sa il castige. Politica pentru el este un joc de suma zero. Cineva castiga, cineva pierde, unul moare, altul supravietuieste. Sta mereu pe val, atent sa ramana popular. E prea putin dedicat sa rezolve problemele. Pentru el puterea este un scop in sine, nu un instrument. De la afacerea cu Complexul Europa al lui Puzdrea (care a intrat recent in PD), la aurolacii Garii de Nord si la cainii vagabonzi, ca primar nu a rezolvat nici una din aceste probleme. Le-a creat singur ca sa aiba cu cine si ce se bate. Liderii politici sunt inventati de conflicte. Trebuie sa profiti (daca nu ai unul, il inventezi) de eveniment. Un Basescu prizonier intre zidurile palatului, lancezind, ar fi sinucigas politic. De aceea are grija sa iasa la atac cu cate un stindard, la intervale scurte. A creat mai nou institutia bilantului. Se perinda prin prezidii oficiale, asculta rapoarte date de sefi. Apoi, dupa un ritual bine stabilit, le vorbeste, ii admonesteaza, ii lauda parinteste, isi afirma suprematia. E un mod de a se amesteca direct in treburile Guvernului. Ce cauta acolo, nu stiu. Nu are deloc a face cu mersul normal al institutiilor intr-o tara democrata. Ceausescu facea la fel si "Scanteia", TVR reproduceau totul cu religiozitate. Si azi televiziunile se duc glont acolo. Nu din obligatie de servici ca inainte de '89, ci pentru ca patronii/directorii lor stiu ca vor avea ce culege din zisele prezidentiale. Cineva va fi calcat in picioare, de obicei premierul, altcineva va fi tinta umorului sau. Vor auzi macar o formula buna de dat la stiri. Si asa mai traiesc, iata, doua trei zile cu audienta asigurata. Basescu e mare maestru la asa ceva. De cand e la Cotroceni, a trecut la alte razboaie personale si mai mari. I-a lasat pe Puzdrea, cainii vagabonzi si aurolacii. Are cateva campanii in curs de desfasurare. Modelul este acelasi: o stare de tensiune si haos introduse in sistem. Creeaza astfel un climat care ii permite sa intervina, prin dezinstitutionalizare, in paralel cu exacerbarea personalizarii conflictelor. Tintele lui, vizand in esenta prezidentializarea regimului, sunt pentru vara asta: fuziunea PD/PNL care sa-i inghita pe liberali si inlaturarea Guvernului. Pentru asta 1/ democratii fac recrutari masive, numarul conteaza, mai ales la senatori si deputati, dar si prin partidele neparlamentare; 2/ creste presiunea prin Parchet asupra PNL si PSD pentru a da intaietate PD, neatins de oamenii lui Botos&Morar. Vara care vine - dupa Raportul de tara din mai - va fi un moment de varf.