Tompa Gabor a gasit o solutie - o gaselnita, mai bine zis - ca sa puna in scena o "Scrisoare pierduta"cum inca nu s-a facut in lunga istorie spectacologica a piesei lui Caragiale: "Scrisoarea..." directorului de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj e jucata, cu exceptia lui Zoe, integral de femei in costume barbatesti. Iar Zoe, cum era de banuit, e jucata de un actor (un actor de referinta al scenei clujene, Bacs Miklos), si el in deghizament masculin. In viziunea lui Tompa, spatiul de joc pentru ceea ce se dovedeste mai degraba o farsa-cabaret politic decat comedia clasica din montarile de referinta e o toaleta excesiv spatioasa, dotata cu pisoare la vedere (cu utilitate practica "incercata" de eroii caragialieni). In care se perinda Pristanda cu spionajele lui amatoresti (momentul de "demascare" a "bampirului" se joaca, pe muteste, pe fondul povestirii politistului), gracilul Tipatescu si elegantul Catavencu (interpretat, ca de obicei excelent, de Kezdi Imola), micul curajos Branzovenescu si energicul, dominatorul Farfuridi (sub chipul lui Panek Kati), un Trahanache prea scund pentru o haina atat de larga (Kali Andrea), partidele si cetateanul turmentat, si, intr-un final, un Agamita Dandanache pe punctul de a se dezintegra, de a se face, literalmente, praf si pulbere. Politica romaneasca se face in WC, spune spectacolul, iar rezultatul nu poate fi decat bun de aruncat pe apa... sambetei. Montarea de la Teatrul Maghiar din Cluj, scurt-circuitata de momente fizice (de dans de cabaret), si mizand pe o versiune supla (daca asa ceva exista) a grotescului, are parte de o echipa de artisti de mare profesionalism - practic, de cea mai buna trupa de actori a ultimilor ani, dar care nu par sa inteleaga intotdeauna de ce trebuie sa faca ceea ce fac. E un spectacol indraznet, care da de pamant cu destule tabuuri ale spectacologiei lui Caragiale, chiar daca uneori in mod gratuit. Asta nu inseamna insa, din pacate, ca uneori nu forteaza nota, nu impinge grotescul dincolo de limita de suportabilitate a textului (cum e cazul cu Zoe insasi, devenita de un kitsch grosier, atipic pentru Bacs Miklos) si nu goleste, din prea multa aspiratie la coerenta stilistica, unele personaje de consistenta lor mai putin predispusa la absurdul teatral estetizant (de data asta, situatia lui Ghita Pristanda). Iar aceasta "Scrisoare pierduta" chiar e nepermis si nejustificat teatral de lunga (nu stiu cum ar fi pentru vorbitorii de limba maghiara, dar pentru cei de romana, eventual si cunoscand piesa, aproape trei ore si jumatate, cu pauza, inseamna mult prea mult). Cu atat mai mult, cu cat tratamentul absurd aplicat textului decupleaza spectatorul de la tipul de contact atasant pe care-l genereaza comicul lui Caragiale. La Beckett merge, la altii mai putin. Teatrul Maghiar de Stat, Cluj * "O scrisoare pierduta" de I.L. Caragiale * Traducere de Seprodi Kiss Attila * Regia: Tompa Gabor * Dramaturgia: Visky Andras * Decorul: T. Th. Ciupe * Costumele: Carmencita Brojboiu * Coregrafia: Vava Stefanescu * Cu: Skovran Tunde, M. Kantor Melinda, Kali Andrea, Panek Kati, Albert Csilla, Kezdi Imola, Vindis Andrea, Csutak Reka, Laczo Julia, Albert Julia, Kato Emoke, Bacs Miklos, Boldizsar Emoke, Gyorgyjakab Eniko, Manyoki Bence si studentele: Halmen Krisztina, Biro Eszter, Benedek Agnes, Vajna Noemi, Petho Aniko, Nagy Eszter, Darvas Beata, Kovacs Timea Aletta, Domokos Erika, Madaras Julia, Mezei Gabriella, Bandi Johanna.

Iulia POPOVICI