Societatea Solventul, aproape o legenda a economiei Romaniei, o spaima a timisorenilor din vremea revolutiei din 1989 - pentru ca era "butoiul cu pulbere" al zonei - este in prezent in vizorul unor interese, intre care unele de tip mafiot. Cei care au pus ochii pe terenul din Timisoara pe care e construit combinatul, dar si pe constructiile aflate pe acesta, deloc de neglijat, nu sunt altii decat fratii Iancu, patronii VGB. Acestia au castigat o licitatie cu cantec, unde au oferit cu putin mai mult decat concurentii straini, dar nu s-au obosit sa achite statului suma datorata. Judecatorul sindic, cel pus sa supravegheze lichidarea combinatului, s-a facut ca nu observa faptul ca fratii Iancu nu si-au achitat obligatiile asumate in cadrul licitatiei. El i-a pasuit pe prietenii sai de la VGB, desi acestia nu au platit decat o treime din banii pe care i-au pus la bataie atunci cand au intrat in posesia fabricii.
Istoria Solventului
Solventul are o traditie de peste 150 de ani, fiind renumit in domeniul fabricarii solventilor industriali, pentru ca dupa 1945 sa devina din Fabrica de Spirt si Rafinarie ( cum era din 1868) Intreprinderea chimica SOLVENTUL. Prima etapa a privatizarii a inceput in anul 1995, urmand insuccesul firmei, imediat dupa scandalul implicarii Romaniei in relatia cu Iugoslavia, prin incalcarea embargoului impus in timpul razboiului din spatiul respectiv. Relatia cu Serbia era stabilita de conducta prin care se transmitea materie prima dinspre sarbi spre romani, respectiv de la Combinatul din Pancevo ( bombardat de trupele NATO, in anul 1999), conducta folosita ulterior, in vremea Iliescu, pe acelasi traseu, dar cu directie inversa.
Ispita
Cei 430.000 de metri patrati reprezinta o suprafata demna de a fi luata in calcul de catre orice firma din lume. Cine vrea sa cumpere SOLVENTUL nu poate neglija suprafata, care are nu numai valoarea terenului absolut, dar si a constructiilor aferente, care contin nichel si titan. La toate se adauga valoarea fabricii de otet de la Margina (judetul Timis), care are si ea cateva hectare de teren.
Pentru SOLVENTUL se bat acum, dupa o licitatia contestata, mai multe firme: Valkiria (Olanda), Frank Invest ( Germania) si VGB, a fratilor Iancu, firma implicata in mai multe scandaluri legate de afacerile cu petrol din Romania.
Licitatia
SOLVENTUL a fost scos la licitatie in data de 1 septembrie a acestui an. Dupa prima strigare, firma Valkiria a iesit castigatoare, dupa ce a facut o oferta de 10 milioane euro. A urmat apoi supralicitatia, la care s-au inscris in competitie si alte firme: Frank Invest si VGB. Frank Invest urma sa ofere 20 de milioane de euro, informatie care a fost "comercializata" de catre unii dintre "baietii cu ochi albastri" si vanduta, dupa modelul balcanic, fratilor Iancu. Acestia - surpriza - au oferit la data de 1 septembrie, 21 milioane euro. Dar numai teoretic, pentru ca, de fapt, asta s-a petrecut doar pe hartie.
Justitia si pacaleala
Desi VGB, asa-zisa castigatoare a licitatiei, urma sa achite intregral suma respectiva, la data de 23 septembrie, acest lucru nu s-a intamplat. Dar nici Justitia, respectiv Curtea de Apel din Alba Iulia, nu a anulat licitatia. Dimpotriva, judecatorul sindic se face ca nu observa ca fratii Iancu, de la VGB, au platit doar o treime din suma. Justitia a acceptat, impotriva legii, prelungirea termenului de plata, pentru 27 octombrie.
Inutil sa amintim ca Frank Invest (care a trimis un memoriu presedintelui Basescu, si un altul Comisiei de abuzuri din cadrul Uniunii Europene ) a depus numai suma de garantare a licitatiei: 2 milioane euro, in vreme ce VGB a depus, dupa licitatie, ca pret de cumparare, 7 milioane de euro, ramanand "datoare" alte 14 milioane! Impotriva legilor, impotriva statului roman. Cine a hotarat? Chiar judecatorul sindic. La asta a contribuit din plin prietenia fratilor Iancu cu acesta.
Alte scandaluri VGB, la Timisoara
VGB are inca un proces, legat tot de Solventul, cu firma elvetiana Genetim Chemical Research Institute, de la care a luat, tot prin "vointa dreapta" a Justitiei, un imobil, situat in incinta Solventului, castigat la o alta licitatie de firma elvetiana amintita. Pentru neplata unor obligatii catre Banca Transilvania, in total de 800 de milioane de lei. Banca a scos la licitatie imobilul, subevaluat, pe care l-a luat tot VGB. Multele nereguli ale preluarii imobilului de catre VGB au fost subiectul si obiectul unui alt proces. De fapt, se observa usor tentativa de a li se aseza in brate fratilor Iancu imobilul castigat de firma elvetiana, inca din 2002 si pe care, cu tot cu datoriile, aproape marunte (sub un miliard de lei), ar fi trebuit sa-l poata pastra, prin plata obligatiilor existente.
Amenintarile
Lichidatorul firmei Solventul este Petru Prohorov, din Timisoara, care a fost amenintat si intimidat de fratii Iancu, pentru ca a "indraznit" sa vorbeasca despre neregulile legate de licitatie. De asemenea, sursele noastre indica o apropiere nefireasca intre fratii Iancu si judecatorul sindic de la Alba Iulia.
Fratii Iancu pozeaza in mari iubitori ai Timisoarei, fiind patronii Clubului Poli, club adorat de microbisti, dar nu numai, clubul fiind emblema de imagine a orasului de pe Bega.
Asteptarea
Pana la data de 27 octombrie, ar trebui - daca ar fi sa ne orientam dupa regulile unei societati normale, democrate - sa avem o asteptare calma, optimista si increzatoare in Justitia noastra. Conform asteptarilor, aceasta licitatie ar trebui sa fie la capat de drum: sau fratii Iancu pun banii, sau firma care a fost pe locul urmator devine castigatoarea licitatiei si plateste tot.