Ziua Logo
  Nr. 3385 de miercuri, 27 iulie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Dialoguri
Dora Pavel: "...imi amintesc senzatia de libertate nebuna cu care umblam printre oameni"...
Dora Pavel, plec din Cluj cu regretul de a fi stat prea putin dar cu speranta unei reveniri. Esti unul dintre oamenii care-si provoaca semenii la cultura prin cartile pe care le scrii si prin aparatul de radio.. Cati ani ai adunat ca redactor la Radio-Cluj si ce inseamna ei pentru tine?
Cincisprezece. Pe toti ii reduc insa acum la dialogurile purtate (unele chiar prin telefon, la Bucuresti, Iasi, Paris, Mnchen sau New York) cu scriitori, traducatori si editori romani. Mi s-a parut nedrept ca ele sa ramana doar pe banda magnetica sau pe CD-uri. Asa ca, zile intregi, le-am transcris ulterior, cu manuta mea. O munca atroce, mai ales daca ai si un bun simt al limbii. Imi vor fi necesare cel putin trei-patru volume pentru a le da tiparului. Din sumar nu vor lipsi nume precum Gellu Naum, Breban, Tepeneag, Balota, Ion Vlad, Ion Pop, Zaciu, Papahagi, M.H. Simionescu, Constantin Tacou, Antoaneta Ralian, Marta Petreu, Dinu Flamand, Norman Manea, Visniec, Grigurcu...
Romanul tau "Agata murind" a primit in 2004, Premiul Uniunii Scriitorilor din Romania. pentru proza, si acum, in sfarsit, dupa un tiraj umilitor, aproape familial ai un tiraj decent la Editura Polirom , intr-o a doua editie.
E-adevarat. Inainte de premiere, "Agata murind" a avut doar un succes de critica. Pentru ca prima lui editie n-a existat in librarii. Premiul U.S.R. mi-a oferit sansa ca romanul sa-mi fie retiparit - la numai doua saptamani de la premiere, cu banderola si un Dosar de presa la sfarsit - de cea mai prestigioasa editura romaneasca, Polirom. O sa-ti spun un "secret". E o placere sa fii autor la Polirom. Mai exact, asta inseamna multe rasfaturi. Iata cateva: un tiraj rezonabil, care-ti da satisfactia de a-ti vedea o vreme cartea pe raft; o promovare adecvata a cartii tale, ocazia de a simti efectiv cum, in subteran, tenace, editura lucreaza pentru tine, in favoarea ta; surpriza de a-ti vedea cartea reprodusa si comentata in reviste literare importante sau pe micul ecran, in locuri, adica, in care tu n-ai expediat-o inca; o buna difuzare a cartii tale in librariile din tara. Cu un cuvant, confortul de a te sti luat sub aripa ocrotitoare a unei institutii serioase, corecte, care iti respecta textul si te menajeaza pe tine, ca autor. Vei spune ca e firesc ca o editura sa faca toate astea. Stiu, si e trist ca, deocamdata, noi, scriitorii romani, resimtim asemenea gesturi ca privilegii. Da, dar cineva trebuie sa ne deprinda treptat cu normalitatea!
Vorbeste, te rog, despre romanul tau. Cum l-ai gandit, cate insomnii ti-a dat, cat ai scris la el, si cat din el esti tu.
Nu l-am gandit. Intr-o buna zi, l-am "vazut". Cum vezi un film. Cred ca s-ar realiza o buna ecranizare dupa "Agata murind". Pacat ca romanul n-a ajuns inca in mainile unui regizor! Am "vazut" mormintele surpate luand-o la vale, lucratorii misunand printre toate acele orori, am simtit starea de panica, asteptarea sumbra si disconfortul rudelor celor defuncti, dar mai ales m-am postat cu toata nerusinarea si indiscretia langa Augusta, pe care n-am slabit-o din ochi nici o clipa. M-am cuibarit in interiorul ei, i-am devoalat intimitatea si... mi-a fost bine! Adica, mai departe n-a mai fost mare lucru de facut. M-am lasat doar purtata de aceasta fiinta scaparatoare, de rememorarile, de vinovatiile si de pasionalitatea ei, o pasionalitate absolut normala la o tanara femeie normala. Faptul ca, vazute atat de aproape si atat de in detaliu, trairile Augustei par uneori, pentru unii, socante nu este decat semnalul bun al inceputului unei descifrari de sine pentru insisi cititorii respectivi. Momentul e brutal, dar necesar, cred, oricat de tarziu vine el. Cate insomnii mi-a dat? In perioada cand scriam romanul le aveam, intr-adevar, dar ele erau cat se poate de prietenoase! Numim indeobste "insomnii" spatiile de nesomn pe care n-avem cu ce sa le umplem, nu?
Sau le umplem cu altceva decat somn, dar tot insomnii se numesc..
Cand insa le imparti cu personajele tale, cu care te intelegi excelent... cand te asezi, alaturi de ele, printre ele, intr-un soi de asteptare voluptuoasa... iar ceea ce se petrece e ceva ca o chemare imposibila... exista un singur raspuns posibil: romanul!
Cat din el sunt eu? Totul. Dar ce inseamna asta? Nicidecum identificarea triviala cu vreunul dintre personaje. Insusi textul reprodus sub titlul Agata murind e doar o parte din trairile mele din perioada scrierii romanului. Si stii care e cel mai teribil sentiment de care-mi amintesc de-atunci? Cel de... putere. Nu stiusem pana atunci ca am atata putere! Mi-o dezvaluiam cu fiecare inaintare (milimetrica) a materiei epice, care crestea singura din sine, in vreme ce eu asistam cu stupoarea cu care descoperi o arma de un calibru infricosator, pe care nu stiai ca o tii in casa... O arma buna insa, pastrata numai in vitrina, de cine stie unde mostenita, pe care n-ai vazut-o pana atunci si care, brusc, iti atrage atentia si-ti da imunitate la tot ce te-ar putea atinge. Imi amintesc senzatia de libertate nebuna cu care umblam printre oameni, purtata numai de instinct si automatisme, in vreme ce eu imi urmam, fraudulos si vinovat, cealalta existenta, mai reala decat cea reala, alaturi de Artur si Augusta, Iarin si surorile Dogaru, sau sapatorii din cimitir. Imi amintesc ziua de februarie in care am pus punct textului si "transferului" meu si am iesit in strada. Mi-a parut rau. Lumea din jur era urata. Urata, urata, urata. Avusesem sansa sa locuiesc o alta, si acum, fara sa vreau, comparam. N-aveam alta solutie, nu? Trebuia sa-i caut in mine alt trup. Asta fac acum.
Cate carti de proza inca nescrise nu-ti dau pace?
Carti de proza... adica romane. Pentru ca stiu sigur ca nu voi mai scrie decat roman. Voi scrie atata cat imi vor permite zilele lucide. Deocamdata... il scriu pe al doilea. Nu mi-e usor. O fac sub presiunea unor "amenintari" amicale, de genul: E-mai-prudent-sa-te-rezumi-la-Agata... Sau, altfel formulat: Nu-cred-ca-al-doilea-va-atinge-nivelul-primului. Sau: Abia-al-doilea-da-masura-adevaratei-valori.
Probabil ca nu mai scrii poezie. Ai parasit-o atat de usor?
Nu, nu mai scriu poezie. N-a fost nimic premeditat. Pur si simplu, s-a intamplat ca, intr-o zi, sa intalnesc pe "altcineva" in care am recunoscut pe cel pe care-l asteptasem toata viata: Romanul. Pentru asta, nu-ti poti face reprosuri. E ca in dragoste. Nu poti fi invinuit ca nu mai iubesti.
In lume, in momentul de fata, proza este un fel de cursa contra-cronometru la care iau parte multi autori cu carti foarte bune..Daca rasfoiesti in librarii numai rafturile cu literatura straina, ale editurii "Polirom" si iti dai seama de lucrul asta.
Nu stiu daca dintre cei intrati in competitie scriu chiar toti carti foarte bune.. Citesc si multe carti occidentale, in mare voga azi, sub nivelul la care scriu unii romani
Ce folos ca autorii romani scriu carti bune? Ce sa faci cu tiraje de 200, 500, sau in cazuri exceptionale, 1000 de exemplare?
Proza romaneasca este deja in competitie. Paginile castigatoare exista. Dar ceea ce se intampla cu romanii e la fel cum ai juca numerele castigatoare singur, acasa, intre patru pereti, pe un formular numai al tau, si nu prezentandu-te cu ele la Loto. Totul este sa le oferim si in concurs. Sa fim si noi tradusi. Si tradusi bine! Si traducerile sa nu mai fie lasate doar la mana celor care decid... traducerea propriei lor opere. Care nu e intotdeauna ce avem noi mai bun.
Ce ne facem cu obsesia provincialismului, care duce la un fel de incetinire a reactiilor, la o resemnare mioritica?
Cu o anume parte a ei, literatura romana nu mai e de mult provinciala. Cred ca, deocamdata, pana a fi tradusi, am putea vorbi de un prim pas spre eliberarea de sub obsesia provincialismului incercand sa scriem in asa fel, incat sa ajungem ca cititorii nostri, romani, sa ne citeasca si pe noi si sa ne crediteze asa cum ii crediteaza pe autorii straini, chiar daca noi nu suntem inca validati la Paris...
Cat de libera te simti intr-o tara libera, intr-un oras liber, lucrand intr-o institutie libera? Suntem cu adevarat liberi?
Ma simt foarte libera, atata timp cat sunt lasata libera sa scriu. Si eu chiar sunt lasata in pace. Pot scrie mult, adica multe ore, zilnic, ziua e foarte lunga... stii, Iolanda Malamen, niciodata, ca acum, n-am inteles mai bine uimirea lui Nicolae Breban, care, candva, suna cam asa: "De ce va tot plangeti de timp? Eu am, tot timpul, timp! Eu am un timp enorm". E foarte adevarat. Cand scrii, ai foarte mult timp.
Ce roman al secolului 20 ai fi vrut sa scrii?
O, multe! Lord of The Flies, al lui William Golding. La squestre de Poitiers, al lui Andr Gide. The Cement Garden, al lui Ian McEwan. Del amor y otros demonios, al lui Gabriel Garcia Marquez. La invencion de Morel, al lui Adolfo Bioy Casares... Capodopere din astea, "marunte"!
Care e amintirea ta cea mai vie legata de literatura?
M-ai surprins cu aceasta intrebare. Pentru ca amintirea mea e una foarte intima. Se cheama Hamlet. Eram o pubera care inca nu-l citise ca lumea pe Shakespeare, cand am vizionat, intr-un cinematograf din Deva, orasul meu natal, ecranizarea dupa Hamlet, versiunea cu Lawrence Olivier. N-am sa uit ziua aceea! Ceea ce-am vazut m-a tulburat atat de radical, mi-a convulsionat sangele in asa masura, incat, pana la iesirea din sala, m-am pomenit... maturizata fiziologic.
martie, 2005, Cluj
Dialoguri realizate de Iolanda Malamen 
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
Domnilor... este jignitor cat e de urata ! Propun sa fie amendata, fiindca s-a deghizat in cucuvea (opinia unui cititor   de Omul cu Picioare foarte Paroase
Senzatie de libertate   de Olga Khan
A r h i v a
  Alexandru Paleologu: "...Viata politica de azi e cumplit de ridicola, imens de ridicola, formidabil de ridicola"...    2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Alexandru Paleologu: "...Viata politica de azi e cumplit de ridicola, imens de ridicola, formidabil de ridicola"... (118 afisari)
 Comoara tracilor (93 afisari)
 Blestem rabinic asupra premierului israelian (91 afisari)
 Parcul Cazzavillan restaurat (86 afisari)
 Revista presei culturale (45 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 3.01873 sec.