Ziua Logo
  Nr. 3375 de vineri, 15 iulie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Relatiile dintre Rusia si UE - un parteneriat paclos si cortina Schengen
Viaceslav NIKONOV 
Am scris recent un articol pe aceasta tema si m-am gandit mult cum pot fi caracterizate print-un cuvant relatiile dintre Rusia si UE. Desigur, este parteneriat, dar mai degraba un parteneriat paclos. Bruxellesul este pentru Rusia un partener complex si dificil, cu care nu se lucreaza usor.
Fiind cel mai mare stat european, Rusia nu se poate integra in Uniunea Europeana, desi inca de pe vremea lui Boris Eltin bantuie iluzia ca, la un moment dat, Rusia ar putea deveni membru UE. Dar Rusia este prea mare si prea ruseasca pentru a fi integrata in aceasta organizatie.
In ultimul timp, tot mai des, s-a estimat ca, de fapt, nici nu are ce cauta acolo, pentru ca UE reprezinta acum mai degraba o zona a stagnarii economice. Este regiunea lumii cu cel mai lent ritm de dezvoltare in plan economic. Partial, asta se datoreaza inclusiv faptului ca Europa de azi inseamna regiunea cea mai regularizata de pe planeta, acolo sunt prea multe norme, pe care politicienii si intreprinzatorii rusi le considera prea socialiste.
In acelasi timp, Europa reprezinta cel mai important partener economic, pentru toate tarile fostei Uniuni Sovietice si pentru Rusia, nu in ultimul rand. Daca se compara cota exporturilor ruse destinate UE si CSI, avantajul este in favoarea Uniunii, careia ii revine peste 60%, pentru CSI procentajul fiind in jur de 15 %. Daca privim latura legislativa, nivelul relatiilor este foarte coborat.
Principalul document care reglementeaza raporturile economice este "Acordul de parteneriat si colaborare". Un acord standard, nepreferential care, prin statutul sau, este egal cu un "Acord de parteriat asociat", semnat, sa spunem de est-europeni la inceputul anilor '90, ba chiar cu acele acorduri de parteneriat incheiate de UE cu tarile Americii Latine sau cu Israelul. Dar 60 de articole ale acestui Acord de parteneriat si colaborare continua sa nu se indeplineasca. Ba mai mult, insusi documentul pare deja imbatranit, depasit, in conditiile in care relatiile dintre cele doua parti au luat-o mult inainte.
In ultimul timp au aparut o serie de probleme legate de extinderea UE, dar, dupa parerea mea este o evolutie pozitiva a evenimentelor, cand de tine se apropie cel mai mare partener comercial. Sunt insa si alte momente, care complica semnificativ relatiile ruso-europene. De exemplu, aceleasi proceduri anti-dumping se aplica acum impotriva Rusiei de toate cele 25 de membre, adica au aparut 10 suplimentare.
Alt exemplu: Kaliningradul are probleme grave, si nu doar de tranzit - agricultorii lituanieni si polonezi care primesc subventii de la UE, au inceput sa striveasca, pur si simplu, agricultura kaliningradeana, care nu beneficiaza de asemenea ajutoare. In plan politic, principalul motiv al complicarii relatiilor este legat, in opinia mea, de faptul ca in UE au intrat o serie de state orientate mai degraba impotriva Rusiei decat nucleul de baza al Uniunii, Batrana Europa, tari precum Germania sau Franta.
Si, in fine, poate unul dintre cele mai importante momente din istoria UE - revolutia portocalie din Olanda si, anterior, din Franta si care a pus, dupa parerea mea, o oarecare stavila in calea dezvoltarii UE. Acest "expres european" care a calatorit cu toata viteza de-a lungul ultimei jumatate de secol, s-a oprit brusc, pentru ca in doua vagoane au fost trase, in acelasi timp, practic, semnalele de alarma. Si este mai mult decat evident ca Europa intra acum intr-o perioada de incertitudine, daca nu de stopare definitiva a procesului de largire, macar la incetinirea lui.
Sunt convins ca probleme vor aparea chiar si la Romania si Bulgaria, care ar trebui primite la inceputul anului 2007. In ceea ce priveste urmatorul val al extinderii, el devine, cred, absolut nerealist pentru cel putin 20 de ani de acum inainte, ceea ce ofera un nou context procesului eruopean si relatiilor dintre Rusia si Europa.
Comentariu de Viaceslav Nikonov, presedintele Fundatiei Politika, publicat de Kreml.org, preluat de Agentia Rusia la zi
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Relatiile dintre Rusia si UE - un parteneriat paclos si cortina Schengen   de chiriacc
A r h i v a
  Apele Romane    13 comentarii
  De pe margine despre anticipate    2 comentarii
  Romania din umbra Romaniei    4 comentarii
  Mineriada carturarilor sau Miron Cozma la Cotroceni    24 comentarii
  Ultima teapa    6 comentarii
  La judecata zilei    2 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Scandal in "Paradis" (315 afisari)
 Romania luata de puhoaie (126 afisari)
 Armata de profesionisti (81 afisari)
 Falsul capitalism din Europa de est (45 afisari)
 Mitul Atlantidei supus testului adevarului (34 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.86555 sec.