Postul de televiziune TVR Cultural difuzeaza de la ora 22.00, productia franceza "Pauline la plaja" realizata in 1983. Regizorul Eric Rohmer i-a ales in rolurile principale pe Amanda Langlet, Arielle Dombasle, Pascal Greggory, Fèodor Atkine si Simon de la Brosse. Adolescenta Pauline isi petrece vacanta de vara la malul marii, in compania mai experimentatei sale verisoare Marion. Fetele sunt prinse in vartejul unor idile, care ii dau micii si inocentei Pauline o alta perspectiva asupra lumii adultilor. Acest film a fost premiat cu Ursul de Argint pentru regie (Eric Rohmer) la Festivalul International al Filmului de la Berlin, editia anului 1983.
De la 23:40, HBO difuzeaza filmul "Mr. Jones", regizat de Mike Figgis. Din distributie fac parte Richard Gere, Lena Olin, Anne Bancroft (foto), Tom Irwin, Delroy Lindo, Bruce Altman si Lauren Tom. Impulsiv, iresponsabil, irezistibil, dl. Jones e un barbat care atrage oamenii cu usurinta datorita farmecului molipsitor si energiei debordante. De asemenea, poate aluneca cu usurinta in perioade de profunda depresie si disperare. Inteligenta, dedicata muncii, respectata, dr. Libbie Bowen e un psihiatru care, in pofida pregatirii sale, e total nepregatita pentru cazul dlui Jones. O drama romantica in care puterea dragostei e ilustrata pe doua fronturi: elucideaza extraordinara complexitate a conditiei maniaco-depresive si examineaza relatia fragila doctor-pacient in lumea dificila a sanatatii mintale. Iubindu-si pacientul fizic si nu numai atat, Libbie violeaza juramantul profesional si risca sa-si distruga cariera. Iubind-o pe Libbie si permitandu-i sa-l ajute, dl Jones risca sa-si piarda libertatea si creativitatea venerate atat de el.
Pe TVR 1, de la 00.30, telespectatorii vor putea urmari filmul "Miracolul de la miezul noptii", realizat in Statele Unite ale Americii, in anul 1998. Productia a fost regizata de catre Ken Cameron. Din distributie fac parte Sam Waterston, Mia Farrow, Justin Whalin, Patrick Malahide, Benedick Blythe si Barry McGovern. Filmul este inspirat dintr-un caz real. In luna septembrie a anului 1945, in Danemarca, nazistii aresteaza evreii. Doctorul Koster si sotia trebuie sa aleaga intre a ignora situatia si a nu-si ajuta vecinii sau a-si risca viata pentru semenii lor.