Aceasta este concluzia la care au ajuns parintii copiilor din clasa a III-a B din Scoala Generala nr. 59 din Drumul Taberei. Afland despre modul in care lucreaza invatatoarea Conrad Maria cu elevii acestei clase si mai ales cum se comporta cu acestia, ne-am sesizat si am incercat sa aflam cat mai multe lucruri despre acest caz. Acest invatator este doar de un an de zile in acea scoala si deja a bagat frica in copii, acestia refuzand sa mai mearga la scoala cu gandul la ce ii asteapta. "Este un invatator caruia nu-i pasa de soarta acestor copii si in plus trebuie sa ne gandim ca sunt numai in clasa a III-a si e pacat sa fie de pe acum stresati foarte tare. Sedinte cu parintii nu face si nimeni nu stie in ce stadiu se afla propriul copil. De un an de zile nu a facut decat o singura sedinta, dar si atunci a facut-o obligat-fortat, la cererea doamnei director. Copiii nu au reusit sa se ataseze de dansa, ba, mai mult, au spus ca ei nu mai vor sa faca ore cu o invatatoare expirata. Pana in clasa a II-a, cand au avut o invatatoare tanara care se dedica elevilor, nu au fost probleme, insa aceasta invatatoare care se ocupa de elevii ei ca la carte nu a avut intaietate in fata doamnei Conrad, care este iesita la pensie si care lucreaza cu copiii dupa metode foarte vechi", ne-a declarat un parinte caruia ii pastram anonimatul. Un alt parinte se plange de faptul ca doamna Maria C. lucreaza numai cu 2-3 copii din clasa, iar ceilalti sunt lasati pe dinafara. Mama unei fetite care invata in aceeasi clasa ne-a declarat: "Eu nu pot sa inteleg cum ii apreciaza dumneaei pe acesti copii, deoarece notele pe care le pune nu sunt concludente, modul de notare fiind foarte ciudat si neinteles de nimeni. Avem dosar depus la ISMB de un an de zile cu numar de inregistrare, cu tot, dar nimeni nu ne baga in seama. Chiar si cei de la minister, care ar trebui sa ne asculte si sa gaseasca o solutie, ne-au inchis usile in nas. Probabil copilul meu este comparat cu altul pentru ca eu nu sunt genul de parinte care sa duca la scoala cadouri, flori sau sa slefuiesc catedra invatatoarei. Fetita mea nu intelege nimic de la aceasta invatatoare si nici eu nu am timp sa ma ocup de ea pentru ca lucrez de dimineata pana seara, iar ea, fiind singura de la sapte dimineata pana la sapte seara, ramane doar cu ce intelege in clasa, iar daca in clasa nu intelege nimic, eu ce am de facut? De la anul o sa incerc sa-mi mut copilul din scoala si cu asta basta." In tabara adversa se afla chiar directorul scolii, care spune ca aceasta invatatoare nu are nici o vina si ca nu trebuie sa o blamam doar pentru ca este iesita la pensie, negand faptul ca doamna Conrad ar avea probleme cu elevii dumneaei. Tot doamna director spune ca parintii nu au nimic impotriva invatatoarei, ba chiar ii multumesc pentru ceea ce face, cu toate ca dansa cunoaste foarte bine situatia si i-au fost aduse la cunostinta multe marlanii de-ale doamnei Maria Conrad de catre toti parintii. Pentru a fi tacamul complet am intrebat-o si pe doamna invatatoare ce parere are despre acuzele care i se aduc. "Nu am nici o problema cu nimeni, nimeni nu mi s-a plans, eu am preluat aceasta clasa de la doamna Cucu (fosta invatatoare), iar de atunci parintii s-au revoltat pentru ca au crezut ca eu i-am luat locul fostei invatatoare, dar nu este adevarat, deoarece eu am picat ca musca in lapte, aici am fost detasata. Eu cred ca parintii ar trebui sa vina mai intai la mine si dupa aceea mai departe, dar asta este situatia."