Ma simt plictisit. Exista o vaga posibilitate sa fiu cu adevarat plictisit. Ma uit pe geam si, ca de obicei, geamul se uita inapoi la mine. In mod normal imi place sa scriu, dar acum, lenea ma impresoara si ma trage cu lasoul spre pat. Sleepy, sleepy, sleepy... Am clipit. Poftim, iar. Nu stiu ce se intampla. Am fost atat de ocupat cu vanatul abtibildurilor de pe geamuri incat nici nu mai stiam cat de des clipesc. Eh, din nou! Nu, ca deja ma enerveaza. Mai mult de o cincisprezecime din zi e petrecuta de mine in intuneric. Ce risipa de timp si energie! Daca tot avem nevoie sa tinem pielita de la suprafata ochiului vascoasa si curata, putem sa folosim servetele umede din cand in cand. Pai nu? Sper ca nu o sa se supere nimeni daca fac o tumba cu dublu subler, ca sa ma mai inviorez, nu? Asa deci, aleihap! Hop s-asa, ca era sa cad. Acuma e mult mai bine. Sa vorbim despre ceva. Despre orice, nu conteaza, numai sa vorbim, ca asta e important. A, nici voi? Heh, ce chestie! Nici eu nu stiu despre ce sa vorbesc. Am mai facut asa o data. Cred ca tot in ZIUA. Parca era un articol despre nimic. Sunt destul de tentat sa ma repet, dar nu imi place. O sa incerc totusi sa scriu ceva despre ceva. Chiar, ca tot mi-a venit in minte chestia asta cu repetatul, nu vi se intampla ca atunci cand spuneti o gluma buna si toata lumea rade, sa fiti foarte tentati sa o repetati? Mie mi se intampla mereu si la fel si colegilor mei. Sau atunci cand auziti o poanta tare, nu va vine sa spuneti ceva de genul "auzi la el, cica...", urmand aici poanta tocmai auzita? Eu cred ca asta e o caracteristica mostenita de la daci. Voi ce parere aveti? Cica 1640 de caractere pana acum. Hai ca-i bine. Ma gandesc ca ar fi totusi buna si o pagina de aberatii in orice ziar sau revista respectabil/a. Aruncati un ochi prin ziar si apoi reveniti la pagina noastra, va rog frumos. E un experiment. Asa. Nu vi se pare ciudat? Nu va simtiti mintea mai odihnita dupa ce ati citit 1958 de caractere cu ganduri ale unui om plictisit intr-un ziar plin de informatii? Pauzele lungi si dese, cheia e pe noptiera. Parca mi-a mai venit asa cheful de scris. Ma rog, sincer sa fiu, chef am mereu. Idei bune mai rar. Dovada sunt scrierile de mai sus. Voua nu v-ar placea sa cititi gandurile private ale unor jurnalisti mari? Adica, la ce s-o gandi Esca atunci cand vorbeste despre Irak? Probabil ca la altceva, familie, autobuze, gradinarit, sau poate, cine stie, chiar la Irak. Nu poti sti sigur la ce se gandesc oamenii, de aceea cred ca ar fi bine ca fiecare om care are ceva de spus sa faca, pe langa acel lucru, si un soi de making-of, in care sa spuna la ce s-a gandit cand i-a venit ideea, ce ganduri a avut atunci cand lucra sau alte chestii de genul asta. Astfel, voyeurismul moral al fiecarui cetatean ar fi satisfacut. Cu toate ca ceea ce tocmai ati citit poate fi numit mai degraba spontaneitate decat articol, cred ca si-a indeplinit scopul. Nu va simtiti mai bine dupa ce ati dezbatut cam patru subiecte intr-o singura discutie, si aia scurta? Eu da. Cred ca era nevoie de asa ceva, pur si simplu pentru decrispare. Ca un ultim experiment, ridicati putin ochii din pagina si priviti in jur. Nu va simtiti acum superior celorlalti, doar pentru ca dumneavoastra ati citit aceste randuri si ceilalti nu?

Radu POP