Ziua Logo
  Nr. 3311 de sambata, 30 aprilie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Dosare
Destinul unui vizionar
Robert Schuman, "parintele Europei"
-- Penduland intre Germania si Franta
Romania a semnat, la inceputul acestei saptamani, tratatul de aderare la Uniunea Europeana. In urma cu un deceniu, acest lucru parea doar un vis. In urma cu un secol, insasi ideea unei Europe unite parea o utopie. Cine putea crede atunci ca, dupa ce se razboisera timp de sute de ani, popoarele Batranului continent vor lasa intr-o zi la o parte rivalitatile milenare pentru a-si construi pasnic un destin comun? Ca Franta si Germania, cei mai implacabili inamici, vor deveni mai mult decat aliati, "motorul" unitatii europene? Si totusi, cineva a indraznit sa creada in acest vis: Robert Schuman, un alsacian vizionar, dar pragmatic, pe care incercarile istoriei nu l-au infrant, ci l-au intarit in convingerea lui ca lumea trebuie schimbata. Din temelii, dar cu pasi mici si prin masuri concrete, nu cu discursuri sforaitoare. El a fost artizanul a ceea ce mai tarziu avea sa devina Uniunea Europeana. Cu sprijinul documentar al Fundatiei Robert Schuman, va prezentam astazi biografia unui politician exceptional.
Robert Schuman s-a nascut in anul 1886 in localitatea Clausen de la periferia Luxemburgului. S-a nascut cetatean al Imperiului German, desi familia sa se considera franceza. A trait, la fel ca toti alsacienii, o epoca extrem de framantata. In decurs de numai 75 de ani, locuitorii provinciilor Alsacia si Lorena au fost obligati sa-si schimbe de cinci ori cetatenia, basculand dureros intre Franta si Germania, inamicii implacabili din inima Europei. Vesnic disputate de doua puteri inamice, cele doua provincii au cunoscut ororile razboiului, dar si mizeriile inerente schimbarilor de administratie, resentimentele unei populatii care nu se mai definea in raporturi de vecinatate, ci in termeni de invinsi si invingatori.
Drama a inceput in mai 1870, cand, prin Tratatul de la Frankfurt, Germania a anexat Alsacia si Lorena. Aceste teritorii au revenit sub administratie franceza abia in 1918, la finalul primului razboi mondial. Reintegrarea nu se incheiase pe deplin cand Germania nazista a ocupat din nou cele doua provincii. Franta le-a recuperat in 1945, la sfarsitul celei de-a doua conflagratii mondiale.
Destinul framantat al Alsaciei natale a fost, probabil, decisiv in formarea convingerilor celui care avea sa devina "parintele Europei". Robert Schuman credea cu tarie ca Batranul continent nu poate spera la o pace stabila in lipsa unei reconcilieri istorice si profunde intre Franta si Germania.
Aparatorul doctrinelor sociale
Robert Schuman a urmat cursurile mai multor universitati germane (München, Berlin si Strasboug), absolvind Dreptul in 1914. Si-a deschis un cabinet de avocatura in orasul Metz. S-a facut remarcat printr-o serie de actiuni caritabile organizate de Dioceza catolica din localitate. A atras atentia mai ales pledoaria sa in favoarea doctrinelor sociale ale Bisericii, formulate, cativa ani mai devreme, de Papa Leon al XIII-lea in celebra sa enciclica "Rerum novarum". In acest document, Suvernul Pontif condamna cu asprime conditiile de munca inumane impuse muncitorilor de la inceputul revolutiei industriale. Economia trebuie sa fie pusa in slujba omului si nu invers, cerea Leon al XIII-lea. O chestiune care ramane si astazi extrem de actuala si care l-a marcat pentru totdeauna pe tanarul Robert Schuman.
In timpul primului razboi mondial, Robert Schuman nu a imbracat uniforma germana. Sanatatea precara l-a scapat de incorporare. La sfarsitul sangeroasei conflagratii, Alsacia si Lorena au revenit sub administratie franceza. Lui Robert Schuman i s-a propus sa candideze pentru un loc in Parlamentul de la Paris. A acceptat, desi marturisea ca nu are nici un fel de ambitie politica. A inteles, insa, ca reintegrarea celor doua provincii - dupa jumatate de secol de administrare straina - avea sa fie dificila si ca era imperios necesar ca reprezentantii populatiei locale sa aiba un cuvant de spus in acest proces anevoios. La 16 noiembrie 1919, Robert Schuman a fost ales deputat de Moselle. Avea atunci 33 de ani. A castigat rapid respectul tuturor prin competenta si pragmatism, prin modestie si generozitate si prin rezerva manifestata fata de orice ideologie. Pentru electoratul sau a devenit in scurt timp un veritabil erou. Marea sa reusita: pastrarea avantajelor de care se bucurase populatia din Alsacia si Lorena in timpul administratiei germane, care, in timpul cancelarului Bismarck, adoptase o legislatie sociala mult mai avansata decat cea franceza. Multi localnici se temusera ca - odata reveniti la patria mama - ar putea pierde aceste avantaje. Consfintirea lor de catre autoritatile de la Paris a reprezentat o uriasa victorie pentrul Robert Schuman.
Al doilea razboi mondial si criza postbelica
La scurt timp dupa izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial, trupele naziste au ocupat din nou Alsacia si Lorena. A urmat apoi intreaga Franta. Robert Schuman a fost arestat de Gestapo si incarcerat la Metz. A fost apoi transferat in localitatea germana Neustadt, unde i s-a impus un regim de domiciliu fortat. A reusit sa evadeze, la 1 august 1942, si sa se intoarca clandestin in Franta ocupata. Cu toate ca nazistii au pus pe capul sau o recompensa de 100.000 de marci, Schuman a reusit sa le scape printre degete, ascunzandu-se prin diferite manastiri si alte asezaminte religioase. Era convins ca Germania va fi infranta, ca este numai o chestiune de timp. Cand clipa mult asteptata a sosit, in sfarsit, Robert Schuman era, din nou, pregatit de munca. O lume intreaga, devastata de razboi, astepta sa fie reconstruita din temelii.
Robert Schuman a fost ales ca membru in primele doua Adunari Constituante, prezidand Comisia Financiara. La 23 iunie 1946, a fost numit ministru de Finante. Avea 60 de ani si cariera sa internationala abia incepea. Desi vremurile erau extrem de dificile, iar portofoliul Finantelor era poate cel mai ingrat, Schuman a stiut sa se faca respectat pentru profesionalismul si integritatea sa mai presus de orice suspiciune. Asa se face ca, atunci cand guvernul din care facea parte a cazut, in noiembrie 1946, lui i s-a propus sa formeze un nou cabinet.
Robert Schuman a devenit premierul Frantei in mijlocul unei crize generale, acutizata si de manevrele clandestine ale Moscovei. Razboiul rece nu incepuse inca, dar pericolul sovietic se contura din zi in zi tot mai clar si mai amenintator. Statele din Estul Europei se aflau deja sub cizma URSS-ului. Stalin visa sa-si extinda influenta pana la Paris? Comunistii francezi deveneau din ce in ce mai agresivi. Noi greve se declansau la fiecare ora. Tara era paralizata: traficul feroviar fusese intrerupt, centralele electrice nu mai functionau, fabricile de armament erau jefuite. Razboiul civil parea iminent.
La o saptamana dupa ce a fost numit prim-ministru, Robert Schuman a prezentat Parlamentului planul sau pentru stabilizarea situatiei, anuntand ca guvernul sau nu va ceda in fata subversiunii. 80.000 de rezervisti au fost chemati sub arme pentru a reprima orice acte de sabotaj. Desi a starnit indignarea comunistilor (care l-au calificat pe Schuman drept "hun" si "lacheu capitalist"), acest plan a functionat. Fermitatea premierului a dat roade. La 9 decembrie 1947, greva generala a luat sfarsit. Primejdia rosie trecuse.
Nasterea Europei unite
Astazi, putini sunt cei care isi amintesc de rolul jucat de Robert Schuman, in calitatea sa de prim-ministru al Frantei, in dezamorsarea crizei din toamna lui 1947. El a intrat insa in istorie drept marele artizan al Europei unite. Guvernul condus de el a propus pentru prima oara crearea unui Consiliu al Europei. Infiintarea acestui organism si adoptarea unei Carte Europene a Drepturilor Omului erau, in viziunea lui Schuman, "cei doi factori esentiali pentru o viitoare unitate europeana coerenta".
Intre iulie 1948 si ianuarie 1953, Robert Schuman a indeplinit functia de ministru de Externe, calitate in care s-a ocupat efectiv de demararea marelui sau proiect european. El a fost cel care a sugerat ca sediul Consiliului Europei sa fie construit la Strasbourg, localitate emblematica pentru reconcilierea franco-germana. Momentul culminant al carierei lui a fost, insa, declaratia de la 9 mai 1950, data care a fost ulterior aleasa pentru celebrarea "Zilei Europei". In acea zi istorica, Robert Schuman a anuntat, in cadrul unei conferinte de presa convocate la Quai d'Orsay, o initiativa ambitioasa: Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO). Toate statele vechiului continent dornice sa adere erau invitate sa o faca. Facand-o, acceptau sa-si plaseze productia si comertul cu otel si carbune sub controlul unei singure Autoritati transnationale. Numai sase tari au acceptat imediat propunerea lui Schuman: Germania, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburgul si, desigur, Franta. Asa s-a nascut "mica Europa", "Europa celor sase". Initiativa era absolut revolutionara. Stabilea crearea unei noi entitati, in care statele membre acceptau de buna voie sa renunte la o parte din atributele suveranitatii, pentru a-si construi un destin comun. Robert Schuman a explicat: "Europa nu se va crea dintr-o data si dupa un singur plan. Ea se va construi prin realizari concrete care vor crea mai intai o solidaritate de facto." Timpul i-a dat dreptate. "Europa celor sase" a devenit "Europa celor 15", apoi a "celor 25". La 1 ianuarie 2007, alte doua state se pregatesc sa adere la Uniune: Romania si Bulgaria.
Profetii despre Est
Robert Schuman a fost cu siguranta un vizionar. Marturie sta si urmatorul text, publicat in noiembrie 1963 in revista France-Forum. Cu aproape trei decenii inainte de prabusirea Cortinei de fier si de dezintegrarea URSS, Schuman vorbea despre integrarea europeana a popoarelor din Est-ul sovietizat. O profetie care acum se implineste:
"Trebuie sa construim Europa nu numai pentru popoarele libere, dar si pentru a putea primi poaparele din Est care, atunci cand se vor elibera de servitutea pe care au indurat-o pana acum, vor cere sa ni se alature si sa le acordam sprijinul nostru moral.
Timp de multi ani am simtit durerea granitei ideologice care sfasie Europa in doua. A fost impusa prin violenta. Sa fie maturata de libertate!
Pe toti cei care doresc sa ni se alature intr-o comunitate reconstituita ii consideram o parte integrala a Europei vii. Le omagiem curajul si credinta, dar si suferintele si sacrificiile.
Le datoram exemplul unei Europe unite si fraterne. Fiecare pas pe care il facem in aceasta directie reprezinta pentru ei o noua sansa. Vor avea nevoie de noi in marele proces de adaptare pe care vor trebui sa-l traverseze.
Comunitatea Europeana trebuie sa promoveze o atmosfera de intelegere reciproca, respectand caracteristicile specifice ale fiecaruia; aceasta va fi puternica baza a unei cooperari fructuoase, pasnice. Asa se va construi o noua Europa, prospera si independenta. Datoria noastra este sa fim pregatiti."
Miruna MUNTEANU 
 Afisari: 1907  |  Tiparire pagina  |  Tiparire articol (optimizat)  |  Trimitere pe e-mail 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Un Schuman   de johan
A r h i v a
  Lumea secretelor    
  Conflict de proportii intre China si Japonia    6 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Robert Schuman, "parintele Europei" (1907 afisari)
 Conflict de proportii intre China si Japonia (911 afisari)
 Proprietarii - de un leu speranta (558 afisari)
 Istoria datei pascale de la Niceea pana azi (264 afisari)
 Lumea secretelor (230 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01468 sec.