Ziua Logo
  Nr. 3234 de luni, 31 ianuarie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Magazin
Carnavalul de la Venetia
Venetia si turistii sai s-au dedicat, incepand de sambata, festivitatilor carnavalului care ascunde sub un aspect comercial un spirit rafinat, puternic prin magia costumelor si a paradelor, transmite Mediafax.
Falsi Cassanova, contese, fotografi, toti se grabeau, la sfarsitul saptamanii trecute, in ciuda frigului, sa ajunga in celebra piata San Marco, acolo unde au avut loc primele parade in costume de epoca.
Semnalul oficial de incepere a celor doua saptamani de carnaval, care se vor intinde pana pe 8 februarie, a fost dat ieri dupa-amiaza, prin traditionalul zbor al ingerului: o domnisoara intr-un costum alb, imaculat, a coborat din varful turnului din Venetia de-a lungul unui cablu, intr-un nor de confetti. Luata cu asalt de diferiti vanzatori ambulanti, piata San Marco a concentrat deja intreaga eleganta a carnavalului venetian. Elevi care studiaza artele, transformati in machiori ambulanti, propun vizitatorilor, contra 5 euro, un retus al ochilor, gene false, paiete si diferite motive baroc realizate cu grija.
"Exista un aspect comercial, insa costumele sunt fascinante, oamenii ne privesc ca si cum am fi adevarati venetieni. Totul este fals, insa ei intra in joc", declara un cuplu de parizieni, imbracati in cape lungi, negre, cumparate de la un comerciant venetian. "Este adevarat ca vanzarile noastre cresc o data cu carnavalul. Insa Venetia inseamna rafinament, costume de epoca, noi nu vindem costumul lui Batman sau masti de zombie", spune Valentina, proprietara a uneia dintre rarele case venetiene unde inca se mai fabrica masti conform traditiei, din hartie glasata si lipici. Nu se stie insa cat au cheltuit participantii la seratele dansante de la palatul Nani Bernando, pe care familia Lucheschi a acceptat sa il inchirieze pentru a-si putea astfel permite sa-l intretina.
Tacamurile se afla la primul etaj, pe o fata de masa de culoarea rubinului, iar stapanul casei, domnul Alfredo, ajuns la venerabila varsta de 70 de ani, ii asteapta pe convivi, gata sa impartaseasca pasiunea sa cu ei. "Nu toata lumea e de vita nobila, dar carnavalul este sarbatoarea tuturor", spune el.
Carnavalul de la Venetia este cel mai renumit eveniment de acest gen, fiind si printre cele mai vechi "baluri mascate".
Festivitatile la care participau oameni mascati au fost mentionate inca din secolul al XV-lea, insa se pare ca traditia dateaza de la inceputul secolul al XIV-lea.
In timpul acestor ani, una dintre primele legi ale orasului interzicea purtarea mastilor pe timpul noptii.
Ulterior, aceste sarbatori originale au devenit faimoase in intreaga lume si au atras straini din toate colturile lumii, chiar si capetele incoronate sosind la Venetia pentru a se distra. Acestia cheltuiau averi impresionante in timpul festivitatilor deosebit de fanteziste.
In timpul carnavalului, Veneta oferea numeroase posibilitati celor care aveau bani: jocuri de noroc, bordeluri, teatre, cafenele, magazine de vinuri (legale si ilegale) circari etc.
Strazile Venetiei erau pline de oameni mascati si nu se putea face nici o diferenta intre nobilime si oamenii de rand care se distrau. Participantii, imbracati in costume care mai de care mai fanteziste, se plimbau si dansau pe strazi, uitand pentru o vreme de grijile cotidiene. (D.M.)
A r h i v a
  Romanii sunt cel mai religios popor european    4 comentarii
  Cosciuge originale    1 comentariu
  Ray Charles va fi omagiat la premiile Grammy    
  "Perle" celebre de la premiile Oscar    
  Documentar anti-trust, intr-o unica proiectie    2 comentarii
  Meteo    1 comentariu
 Top afisari / comentarii 
 Lili Sandu si Doru de la Bliss in "Numai iubirea" (109 afisari)
 Biblia - temelia spiritualitatii noastre (80 afisari)
 Armaghedonul spionilor (57 afisari)
 Stanculescu:Am fugit ca sa nu fiu lichidat (29 afisari)
 MOARTE LA VENETIA (23 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00859 sec.