Ziua Logo
  Nr. 3233 de sambata, 29 ianuarie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Editorial
Jurnal public
Stefan Banulescu (I)
Eugen SIMION 
Mi-au cazut in mana zilele acestea memoriile lui Stefan Banulescu publicate in 1999, la un an dupa moartea lui (25.V.1998). Cartea se cheama "Elegii la sfarsit de secol" si va fi in curand reeditata, impreuna cu celelalte scrieri ale autorului, in seria de "Opere fundamentale" ajunsa, iata, la 58 de volume, spre disperarea unor confrati care nu pot sau nu vor sa inteleaga ca o cultura care se respecta are grija de clasicii ei si de scriitorii in curs de clasicizare. Banulescu face parte din categoria din urma. Un prozator eminent din familia stilistica a lui Odobescu, apropiat prin vocatia lui pentru fantastic de Mircea Eliade, cel din "La tiganci" si "Pe strada Mantuleasa", in fine, un romancier original (Cartea milionarului), creatorul unui spatiu imaginar (Dicomesia) imposibil de confundat in literatura romana.
Om, altminteri, misterios, reticent, obsedat de fantasmele literaturii sale. Cand l-am zarit prima oara, m-a surprins figura lui cristica si privirea lui mefienta. Purta parul lung, taiat taraneste la ceafa, mersul lui era usor impleticit si, cand se decidea sa vorbeasca, vorba era blanda si eliptica. Pe scurte perioade de timp era prietenos si comunicativ, apoi se retragea intr-o tacere compacta, o tacere - imi vine sa zic - asurzitoare. Disparea din motive necunoscute din orizontul tau de asteptare luni si chiar ani de zile, apoi reaparea, fara alte explicatii, si dialogul continua in formele semnalate mai sus. In zarva vietii noastre literare, moartea lui a trecut neobservata... De-abia dupa cateva luni de zile, am aflat de la un prieten ca Stefan Banulescu trecuse printr-o suferinta atroce si se stinsese pe un pat de spital uitat de toata lumea... Destin romanesc.
Memoriile pe care le citesc cu atata intarziere dezvaluie ceva, dar nu prea mult, din firea acestui mare prozator, ivit din partile Baraganului (s-a nascut intr-un sat, Facaieni, care, cu cativa ani in urma, a devenit celebru printr-o teribila tornada, fenomen atipic pentru spatiul nostru). Daca inteleg bine lucrurile, satul Facaieni este situat spre latura dunareana a Baraganului, in apropiere de bratul Borcea. Campia - baltile si un oras de provincie in care se strang mai multe straturi de civilizatie, constituie frontierele acestui original spatiu imaginar, construit cu osardie de un prozator care se intoarce de zece ori de la poarta editurii pentru ca este nemultumit de sunetul unei fraze din nuvela pe care ar trebui s-o predea. O proza artista (esteta), nu in maniera Mateiu Caragiale, nici in acea ampla, muzicala, epopeica a lui Sadoveanu. Scriitura lui Banulescu este stransa, elaborata indelung si spiritul lui nu fuge de subtilitatile realului. De aici ii vine, cred, originalitatea, din acest amestec de realism si magie, mai precis: din observarea atenta a partilor umbroase ale lucrurilor si intamplarilor halucinant de reale, cum ar zice G. Calinescu.
Elegiile au fost mai intai dictate. Pe la mijlocul anilor '80, scriitorul a inceput sa-si piarda vederea si, pentru ca nu voia sa abandoneze lumea scrisului, a inceput sa dicteze cuiva (sotiei sau fiicei) amintirile si comentariile sale. Situatie, la drept vorbind, imposibila pentru cine cantareste orice cuvant de mai multe ori inainte de a-l trece pe hartie. De multe ori, pentru a-l inlocui la o noua lectura: "ele nu sunt nici Confesiuni, nici Jurnal. Chiar daca unele din ele sunt datate scrupulos, precum cartile postale. Ele sunt, pur si simplu, o calatorie printr-un fel de intuneric pe care autorul nu voise sa-l accepte si sa se impace cu el, cautand mai departe substanta existentei, rememorand evenimente, rascolind prin confuziile istoriei curente si prin artificiile si inutilitatile realitatii imediate".
Scriitura invinge, in cele din urma, si ordinea este, astfel, restabilita: prin 1991, prozatorul incepe sa-si recapete vederea si, atunci, reluand epica vorbita, incepe s-o lucreze la sange... N-a fost probabil integral multumit din moment ce n-a publicat-o cat timp a trait. A avut de gand, totusi, s-o tipareasca, dovada prefata in care precizeaza ca a cercetat cu atentie confesiunile sale, speriat sa nu scape, cumva, in cuprinsul lor vreo "ofensa la adresa limbii romane scrise si la substanta si conciziunea propozitiei literare". Stefan Banulescu poate fi linistit. N-a adus nici o ofensa limbii romane. Frazele sunt la locul lor, adjectivele sunt sever supravegheate, prepozitiile (partile cele mai dificile, mai perverse ale limbii romane) n-o iau niciodata razna. Marca banulesciana se pastreaza chiar si in aceasta proza confesiva care, prin natura lucrurilor, ar fi putut fi mai sloboda.
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
Pacat   de crux
Cere suplimentarea fondurilor Academiei - cu o suma suficienta de a-l transfera intr-un colt la Belu...   de Omul cu Picioare foarte Paroase
Banulescu   de Jean Froissart
A r h i v a
  Inaintea furtunii, Alianta beneficiaza de un pic de liniste    5 comentarii
  Irakul sub alegeri "libere democratice si corecte"    12 comentarii
  Ridicarea imunitatii fostilor membri ai guvernului    3 comentarii
  "Problema transnistreana nu este o problema locala"    2 comentarii
  Zigzag de ianuarie    2 comentarii
  La judecata zilei    4 comentarii
  Pazeste-te a doua zi dupa un succes...    2005-01-22
  Senzualitatea scriiturii    2005-01-15
  Jurnalul Coanei Lizica    2005-01-08
  Labis, Sorescu, Nichita Stanescu    2004-12-18
  Romanele lui G. Calinescu    2004-12-11
 Top afisari / comentarii 
 "Scoala mea iubita/Bine te-am gasit" (901 afisari)
 Topul profesorilor din Scoala nr. 56 (113 afisari)
 "Camping'' Urziceni, furnizor pentru trupele NATO (107 afisari)
 Bogdan Albu consuma droguri (84 afisari)
 Interzis fara lanturi pe zapada (60 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.40598 sec.