Ziua Logo
  Nr. 3233 de sambata, 29 ianuarie 2005 
 Cauta:  
  Detalii »
Dosare
Al cincilea exportator mondial de petrol, in vizorul SUA
Venezuela: Bush contra Chavez
-- Reuniunea CIA din Chile: doua scenarii pentru a-l rasturna pe Hugo Chavez
William Blum scrie in cartea "Freeing the World to Death: Essays on the American Empire": "Deoarece Venezuela este al cincilea exportator mondial de petrol - si al treilea furnizor al Statelor Unite - petrolul joaca un rol fundamental in politica Washingtonului pentru o schimbare de regim in aceasta tara. Mai ales ca Hugo Chavez (presedintele Venezuelei, n.n.) s-a pronuntat, in repetate randuri, impotriva exceselor politicii externe americane si ale globalizarii. Pentru imperiul american, a lasa liber un asemenea individ reprezinta un foarte rau exemplu, care ar putea fi urmat si de altii." La 11 aprilie 2002, Administratia Bush a organizat o prima tentativa de lovitura de stat - finantata de "National Endowment for Democracy" - care a fost la un pas de a reusi. Fusese deja constituit un guvern "anti-Chavez", cand partizanii presedintelui venezuelan au reusit sa rastoarne situatia si sa-l reinstaleze ca sef al statului pe Hugo Chavez Frias. Tensiunile dintre Washington si Caracas au continuat sa se adanceasca. In iunie 2003, presedintele Chavez a initiat un proces prin care dolarul era inlocuit, ca moneda de referinta, cu euro. Aceasta tendinta - evidenta nu numai in tarile UE, ci si in Rusia, China, Malaezia ori Irak (pana la caderea lui Saddam Hussein) - a dat "fiori reci" Casei Albe si a starnit, suplimentar, furia Statelor Unite. Care au continuat sa comploteze contra presedintelui Hugo Chavez (adversarul globalizarii), tot asa cum o facusera cu 40 de ani in urma contra lui Fidel Castro.
A urmat o tentativa a CIA de a dobori avionul prezidential venezuelan in septembrie 2003, cand presedintele Chavez se indreapta spre New York, unde trebuia sa tina un discurs la ONU. Precum si tentativa unui oponent al presedintelui Chavez - Jorge Rojas Riera - de a arunca in aer baracile Casei Militare, care aparau palatul prezidential, "Miraflores". In 2004, batalia Administratiei Bush contra presedintelui Hugo Chavez a cunoscut noi desfasurari. In decembrie a iesit la iveala un document "strict secret" al U.S. Army, intitulat "Counterinsurgency Operations", care dovedeste implicarea serviciilor secrete americane in politica Venezuelei. Tot in decembrie 2004, ancheta Politiei in cazul asasinarii procurorului venezuelean, Danilo Anderson, a dezvaluit ca telefoanele principalilor suspecti in asasinat aveau inregistrate convorbiri cu Miami (Florida), locul unde se pare ca asasinatul a fost planificat, la o intalnire a oponentilor lui Hugo Chavez din septembrie 2004.
Cotidianul spaniol "El Mundo" relata, in august 2004, ca CIA - profitand de un referendum in Venezuela - pusese la punct doua scenarii pentru a-l elimina pe presedintele Hugo Chavez Frias. Publicatia madrilena sublinia ca strategia Casei Albe avea ca obieciv principal sa blocheze influenta pe care Chavez o exercita in America Latina, care este vazuta drept o continuare a revolutiei lui Simon Bolivar, din secolul XIX.
Potrivit lui "El Mundo", responsabilii CIA erau convinsi ca Chavez va castiga referendumul (ceea ce s-a si intamplat), asa incat agentia americana de informatii se concentra asupra eliminarii, prin orice mijloace, a presedintelui venezuelean. In acest scop - relateaza "El Mundo" - subsecretarul CIA pentru afacerile din emisfera sudica, William Spencer, a sosit la Santiago de Chile, pentru a analiza "situatia din Venezuela" cu sefii rezidentelor CIA din Columbia, Ecuador, Brazilia si Peru.
Localitatea Santiago de Chile nu a fost intamplator aleasa pentru a gazdui aceasta importanta reuniune a CIA. Administratia Bush considera ca Chile reprezinta "ultimul bastion al democratiei si al politicilor economice pro-SUA din America de Sud". Cu aceasta ocazie, Spencer le-a comunicat colegilor sai opinia care domneste la Fort Longley (sediul CIA), potrivit careia Hugo Chavez intentioneaza sa creeze doua noi "centre revolutionare" in America de Sud, prin rasturnarea de la putere a presedintelui Columbiei (Alvaro Uribe Velez), precum si a presedintelui Boliviei (Carlos Mesa).
Potrivit lui William Spencer, Chavez mizeaza pe efectul de domino al acestor doua lovituri de stat pentru rasturnarea de la putere a presedintelui Peru, Alejandro Toledo. Washingtonul vede in planurile lui Chavez o continuare a "revolutiei lui Bolivar" - net anti-americana -, care va patrunde usor in tari ca, de pilda, Ecuadorul, recunoscute pentru opozitia violenta la implementarea ideilor si practicilor neoliberale.
Reuniunea de zona a CIA de la Santiago de Chile a pus la punct o "strategie financiara", in colaborare cu functionari ai finantelor SUA si cu ofiteri superiori din Pentagon, pentru a bloca influenta lui Chavez, care urmareste sa "transforme America Latina intr-o republica inexpugnabila, de tipul Cubei lui Fidel Castro".
Un prim plan (finantat de "National Endowment for Democracy") prevedea ca "Movimento Quinta Republica" (Miscarea pentru a cincea republica) sa declare nul referendumul, invocand asa-zise nereguli in procesul de votare, si sa inceapa "protestele de strada" (tehnica folosita recent si pentru invalidarea alegerilor din Ucraina). Un al doilea plan al CIA viza o conspiratie pentru asasinarea lui Hugo Chavez. Eliminarea fizica a presedintelui ar fi trebuit sa aiba loc inaintea comunicarii rezultatelor finale ale referendumului. In acest caz s-ar fi decretat imediat starea de urgenta, rezultatele referendumului si garantiile Constitutiei fiind suspendate. Congresul venezuelean ar fi fost dizolvat iar eventualele proteste ar fi fost reprimate in virtutea starii de urgenta decretate.
Atentate impotriva lui Hugo Chavez
In septembrie 2003, serviciul venezuelean de informatii militare (DIM) a anuntat ca detine probe incontestabile privind un atentat al CIA contra avionului prezidential, care urma sa-l duca pe presedinte Hugo Chavez de la Caracas la New York, unde urma sa tina un discurs la sediul ONU. Pe traseul Caracas-New York avionul urma sa fie atacat si doborat, in spatiul aerian international, de avioane de vanatoare "neidentificate". Alertat de serviciul secret venezuelean, Hugo Chavez a decis sa-si contramandeze calatoria la New York.
Pe de alta parte, agentii venezueleni din cadrul DISIP (Securitatea de Stat si Politica) au fost implicati vineri, 19 septembrie 2003, intr-un schimb de focuri in Plaza Altamira, in urma caruia a fost capturat Jorge Rojas Riera. Acesta a incercat sa arunce in aer "Casa Militar". Adica baracile cu soldati care asigurau paza palatului prezidential "Miraflores". Preseditele Chavez - desi lucrase pana la orele 1.00 a.m. - nu a fost ranit de puternica explozie, asa cum mai multe publicatii din Statele Unite se grabisera sa anunte cu titluri de senzatie.
Agentiile de presa relatau ca circa 60 de agenti DISIP si ai Garzii Nationale au avut de-a face cu fosti ofiteri de politie si tragatori de elita care il insoteau pe Riera, identificati drept oameni ai partidului de opozitie "Chacao", si care participasera si la lovitura militara din 11 aprilie 2002, finantata de organizatia non-guvernamentala americana "National Endowment for Democracy".
Agentii DISIP l-au capturat, in cele din urma, pe Jorge Riera. Riera se travestise in agent de securitate, iar in cursul interogatoriilor a negat orice legatura cu paramilitarii Opozitiei, in cursul atacului cu grenade de la "Casa Militar". In schimbul de focuri a fost grav ranit si ofiterul rebel Felix Moreno. Primarul Leopoldo Lopez ("Chacao") a dezvaluit faptul ca agentii DISIP erau imbracati civil si ca au aparut in Plaza Altamira cu putin inainte de miezul noptii, foarte bine inarmati. Alte surse, citate de agentiile de presa, sustin ca Jorge Riera a reusit sa se refugieze la Ambasada Republicii Dominicane, dar ambasada l-a predat agentilor DISIP.
Trecerea de la dolar la euro in Venezuela supara Washingtonul
"Bolivaristul" Hugo Chavez a nemultumit profund Washingtonul, in iunie 2003, cand a anuntat ca, pana in luna noiembrie a aceluiasi an, intentioneaza sa finalizeze trecerea de la dolar la euro - ca principala moneda de schimb a tarii sale. Venezuela este la treilea furnizor mondial de petrol pentru Statele Unite, astfel ca schimbarea monedei urca considerabil pretul petrolului achizitionat din aceasta tara.
Casa Alba avea motive intemeiate sa se teama ca "moda" inlocuirii dolarului prin euro s-ar putea raspandi si pe alte meridiane. Rusia, China, Malaezia sau Irakul lui Saddam Hussein incepusera deja acest proces. Mai multe tari sud-americane anuntasera si ele indepartarea de la "piata dolarizata" care domina America de Sud. Daca legaturile foarte apropiate ale Venezuelei cu Cuba lui Fidel Castro si Libia lui Muammar Gaddafi fusesera "inghitite" cu greu pana atunci de Administratia Bush, ideea abandonarii dolarului in spatiul sud-american ameninta direct influenta Statelor Unite intr-o zona traditionala de dominatie.
Pe de alta parte, Hugo Chavez incepuse razboiul intern contra coruptiei si mafiei. Ceea ce risca sa limiteze enorm "influentele" din nord asupra cercurilor economice si politice din Venezuela. CIA si alte servicii secrete (MI5 britanic) au inceput sa se teama ca urmatorul pas va fi cel in care OPEC (Organizatia Tarilor Exportatoare de Petrol) va trece si ea, in totalitate, de la tranzactiile in dolari la cele in euro, antrenand astfel un efect de domino financiar, ale carui consecinte puteau deveni catastrofale pentru economia americana.
Cu un deficit bugetar enorm, Statele Unite si-au permis pana acum luxul sa-l ignore, datorita pozitiei dolarului, principala moneda de schimb internationala (urmat de lira britanica). Administratia Bush a trait adevarate momente de panica atunci cand CIA a aflat de intentia Arabiei Saudite (unul dintre cei mai apropiati aliati ai Statelor Unite) de a-si trece toate tranzactiile de la dolari la euro. Din acel moment, multi ministri OPEC nu se mai intrebau daca vor schimba moneda de referinta, ci cand o vor face.
Surse arabe sustin ca aceasta conversie este cel mai eficient mijloc pentru a contraataca ofensiva SUA de a finanta razboaiele asa-zis antiteroriste din jurul intregului glob, ca si ocupatia militara a Irakului. Tarile din cartelul OPEC vad in schimbarea monedei americane (dolarul) cu cea europeana (euro) cea mai buna metoda de a-si proteja interesele petroliere in fata actualei ofensive a Administratiei neoconservatoare Bush, varful de lance al Noii Ordini Mondiale. Iranul, care va face curand schimbarea dolar/euro, este primul pe lista statelor unde diplomatia americana va incerca, in 2005, sa faca o "schimbare de regim". Printre altele, pentru a prezerva pozitia dolarului ca principala moneda de schimb. Surse din serviciile secrete sustin ca SUA au infiltrat in Iran forte pentru "penetrarea in adancime a inamicului" ("deep enemy penetration"), care stimuleaza opozitia iraniana, contacteaza lideri nemultumiti ai regimului de la Teheran, fosti sefi ai serviciilor secrete si ofiteri marginalizati din armata, sub pretextul promovarii democratiei, in realitate pentru acapararea petrolului iranian si a pastrarii dolarului ca moneda de schimb internationala.
Un document al Pentagonului dezvaluie interferenta americana in Venezuela
Pe 2 decembrie 2004 a fost dat publicitatii un document strict secret al Pentagonului care dovedeste interferarea continua din ultimii ani a SUA in afacerile interne din Venezuela. Documentul - intitulat "Counterinsurgency Operations" ("Operatii de contrainsurgenta") - are 182 de pagini, in format PDF. Sub forma unui manual de "contrainsurgenta" (contragherila), sunt descrise operatiunile secrete ale Statelor Unite in Venezuela.
O nota fixeaza circulatia documentului doar in cadrul Departamentului Apararii, pana la 1 aprilie 2002. Dezvaluirea documentului s-a facut fara permisiunea Pentagonului. Asadar, cei care au dat publicitatii "Counterinsurgency Operations" sunt supusi rigorilor legilor militare din SUA. Pe langa dezvaluirea implicarii secrete a Pentagonului in Venezuela, documentul este interesant si pentru ca arata conceptia actuala a Admnistratiei Bush privind razboiul de gherila si operatiunile acoperite.
In introducere se arata ca Statele Unite au desfasurat de-a lungul timpului razboaie cu mari defasurari de trupe (al doilea razboi mondial, Coreea, razboiul din Golf sau "Iraqi Freedom" din 2003). Dar, in acelasi timp, o traditie a armatei americane de-a lungul istoriei au fost si sunt operatiunile de "contrainsurgenta". In ultima jumatate de secol - arata documentul - U.S. Army a capatat o vasta experienta in domeniul contrainsurgentei, in bataliile contra gherilei din Asia de Sud-Est (Vietnam, Laos, Filipine), America Latina (Columbia, Peru, Salvador, Guatemala, Nicaragua), Africa (Somalia), Asia de Sud-Vest (Afganistan) si acum in Orientul Mijlociu (Irak).
In felul acesta, documentul secret al Pentagonului, recunoaste amestecul militar american si in tari cu care Statele Unite nu s-au aflat - oficial - in razboi.
Insurgenta - sustine documentul - utilizeaza de regula o serie de actiuni care includ terorismul, asasinatele, rapirile de persoane, precum si tactici specifice ale gherilei (ambuscade, capcane, explozii improvizate, mine anti-personal etc.).
Actualul razboi din Irak - continua documentul - demonstreaza limpede ca o victorie militara obtinuta cu mijloace conventionale poate fi puternic subminata de insurgenta locala, daca nu se iau din timp masuri adecvate. Este "lectia" Irakului actual, sustine documentul Pentagonului.
"Insurgenta" este definita de document ca fiind o "miscare organizata, care urmareste rasturnarea unui guvern constituit, prin utilizarea permanenta a subversiunii si conflictului armat". Castigarea puterii politice este scopul final al oricarei miscari de insurgenta. Fiecare tip de insurgenta nationala are propriile sale caracteristici - se arata in documentul Pentagonului -, constituite de obiectivele strategice, de natura operatiunilor, de resursele umane si cele materiale, de metodele utilizate, precum si de tacticile intrebuintate.
De regula, insurgenta - atunci cand ia amploare - are tendinta sa creeze o "structura alternativa la statul existent", numita "contra-stat" sau "infrastructura clandestina". "Contra-statul" are toate caracteristicile administratiei locale, doar ca functioneaza ilegal. Cu cat insurgentii castiga increderea populatiei si putere, aceasta "infrastructura clandestina" tinde sa devina tot mai deschisa si sa concureze guvernul stabil. Istoric, asa s-a intamplat la Revolutia Chineza (1949), in Cuba (1958), Vietnamul de Sud dupa ofensiva nor-vietnameza din 1972 ("Ofensiva de Pasti") sau in Columbia (vara lui 1998). In Irak - in ciuda luptelor crancene care se dau - exista infrastructuri ilegale ale rezistentei, ca alternativa la guvernul Allawi sustinut de SUA, care incearca prin orice mijloace sabotarea alegerilor, planificate de Casa Alba pentru 31 ianuarie 2005.
Asasinarea procurorului venezuelan Danilo Anderson, "comandata" din SUA
La inceputul lui decembrie 2004 a devenit publica si informatia potrivit careia asasinarea procurorului venezuelean Danilo Anderson a fost comandata de CIA si pregatita in Miami (Florida) de familia Guevara. Anchetatorii au descoperit mai multe inregistrari telefonice intre Caracas si Miami. Pornind de la aceste informatii, s-a stabilit ca asasinarea procurorului venezuelean a fost "comandata" de la Miami, in septembrie 2004.
Din aceste inregistrari telefonice rezulta ca la reuniunea din septembrie 2004, de la Miami, a fost prezent si unul dintre fratii Guevara, anume Jose Augustin Guevara. Un alt membru al clanului, varul Juan Bautista Guevara, este suspectat ca a "plantat" bomba din automobilul procurorului, cu putin timp inaintea exploziei. Jose Guevara - cel mai mare dintre cei trei frati - locuieste in Miami din anul 2001. Atunci a fost arestat de FBI in legatura cu fuga lui Vladimiros Montecinos, seful serviciului secret al fostului presedinte al Peru, Alberto Fujimori.
Fratii Guevara primisera, in 2000, peste un milion de dolari pentru a-l ascunde temporar in Venezuela pe Valdimiros Montecinos, cautat de Justitia din Peru. Jose Guevara a fost inhatat de FBI in timp ce retragea valuta, primita drept recompensa, de la o banca din Florida. Ulterior, el a parasit suspect de repede arestul, dupa o discutie cu trei "domni" de la CIA. Se crede ca mafiotii venezueleni din clanul Guevara s-au pus la dispozitia CIA, experimentata in utilizarea unor mafioti drept "asasini platiti".
Intre timp, procurorul general al Venezuelei a preluat "cazul Danilo Anderson" de la Politie (CICP) si l-a incredintat echipei de investigatii care cerceteaza lovitura nereusita de stat din aprilie 2002, sponsorizata de "National Endowment for Democracy" contra presedintelui Hugo Chavez Frias. Unul dintre motive era acela ca ofiteri de politie din cadrul CICPC au permis importante scurgeri de informatii catre suspectii anchetati pentru tentativa de lovitura de stat din aprilie 2002. Ofiterii investigatori ai CICPC aveau stranse relatii cu fratii Guevara, din perioada cand acestia faceau parte din politia secreta a Venezuelei. Un alt motiv a fost numarul de raiduri si perchezitii facute de CICPC fara prezenta unor reprezentanti ai Ministerului Public, asa cum o cere legea.
Astfel, un raid la "Scoala Evreiasca" ("Club Hebraica") din Caracas a fost motivat de un transport clandestin de arme ascuns la sectia de tir a scolii - Club Magnum -, desi scoala este cunoscuta drept o institutie prioritara de invatamant pentru copii. Politia nu a reusit sa descopere depozitul de arme de la "Club Hebraica", despre care existau informatii ca ar putea fi folosite intr-o viitoare lovitura de stat. Iar perchezitia nu a fost insotita de reprezentanti ai Ministerului Public, conform legii.
"Ultimas Noticias" si "El Mundo" remarca faptul ca incidentul de la "Club Hebraica" arata ca Administratia din Venezuela a devenit victima unor presiuni enorme exercitate impotriva regimului Hugo Chavez, pe care presa neoconservatoare americana il "anatemizeaza" drept "bolivarist" si "prieten al lui Fidel Castro".
Vladimir ALEXE 
 Comentarii: 4 Afiseaza toate comentariile  
Pentru bombalai !   de traktorist
Doctrina: Monroe ->Cine interfereaza in afaceriel interne ale statelor Americii de Sud are de a face de facto cu Statele   de Marin Marian Gheorghe
O sugestie pentru Alexeev   de Paul din Ohio
IN TIMP CE MIRUNA NUMARA PORCII (n-am zis ouale) lui Nastase   de Mos Grigore
A r h i v a
  Romania anului 1990 vazuta de CIA    2 comentarii
  Scandal de coruptie in Guvernul de la Bagdad    
 Top afisari / comentarii 
 "Scoala mea iubita/Bine te-am gasit" (901 afisari)
 Topul profesorilor din Scoala nr. 56 (113 afisari)
 "Camping'' Urziceni, furnizor pentru trupele NATO (107 afisari)
 Bogdan Albu consuma droguri (84 afisari)
 Interzis fara lanturi pe zapada (60 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2005 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02062 sec.