In februarie 1990, CIA redactase deja un document extrem de interesant continand previziunile comunitatii americane de informatii cu privire la principalele evolutii din acel an din Europa rasariteana, abia scapata de sub jugul regimurilor comuniste impuse de Moscova, cu ajutorul tancurilor, cu aproape jumatate de secol mai inainte. Est-europenii traiau atunci un moment de euforie. Analistii de la Washington stiau, insa, ca greul de-abia incepea. Cele mai puternice servicii americane de informatii urmareau indeaproape tranzitia spre democratie a statelor din stanga Cortinei de Fier. CIA, DIA (Defense Intelligence Agency), NSA (National Security Agency) si Biroul de Informatii si Cercetare din cadrul Departamentului de Stat au colaborat pentru a anticipa evolutiile din Europa de Est, in 1990. Cat de precise au fost predictiile lor, puteti constata citind cele ce urmeaza. Am selectat pentru dumneavoastra primul capitol, continand "consideratii generale", si fragmentul care se refera strict la Romania, intitulat sugestiv "Intelegerea Revolutiei de la Craciun".
1990 va fi anul tranzitiei de la revolta la reforma in Europa de Est, dar, in general, nu va fi anul reformelor dure. Totusi, Polonia a facut saltul decisiv si experienta sa va fi un etalon al reformei hotarate in Europa rasariteana.
Acest an va fi martorul unui proces substantial dar inegal de eradicare a comunismului pe tot cuprinsul Europei de Est. Alegerile ii vor indeparta pe comunisti din functii, programele de reforma vor demantela vestigiile institutionale ale vechilor regimuri, iar apartenenta la Partidul Comunist se va evapora prin confiscarea proprietatilor partidului, prin abolirea cotizatiilor obligatorii si prin cooptarea de personal in cadrul noilor birocratii civile si a intreprinderilor private. Totusi, comunistii vor pastra o influenta substantiala - mai ales in Romania si Bulgaria - si ar putea crea obstacole serioase in calea reformelor profunde.
Se vor intensifica cererile de retragere a trupelor sovietice din Europa de Est, mai ales din Ungaria, Cehoslovacia si Polonia. Fortele sovietice din Germania rasariteana vor fi supuse, de asemenea, unei presiuni publice mai serioase.
Implementarea reformelor economice in Polonia va genera scumpiri din ce in ce mai rapide, concedieri si inchiderea unor intreprinderi. In acelasi timp, este foarte putin probabil ca o protectie sociala suficienta sa functioneze in cea mai mare parte a acestui an. Muncitorii prinsi la mijloc vor cobori in strada, precipitand tensiuni sindicale, anumite violente si cel mai crucial test de pana acum al guvernarii Solidaritatii.
In Ungaria, Opozitia va domina Adunarea Nationala care va fi aleasa in luna martie. Socialistii (fostii comunisti) vor deveni, in cel mai bun caz, partener minoritar intr-o coalitie.
In Cehoslovacia exista mai multe sanse decat in oricare alta tara din Europa de Est ca pe parcursul anului 1990 sa poata fi sustinut un progres masurat catre o societate democratica stabila. Desi comunistii reformatori raman la guvernare - si au sanse reale sa participe la o coalitie de guvernare dupa alegeri -, balanta se va inclina decisiv in favoarea unor independenti, socialisti si reprezentanti ai Partidului Popular.
Pana dupa alegerile din martie, Germania de Est va ramane divizata intre comunistii discreditati si grupari de opozitie fractionate; dupa alegeri se va inregistra o miscare substantiala si rapida catre unificarea cu Germania de Vest.
In Romania, viata politica va fi din ce in ce mai polarizata in 1990, Frontul Salvarii Nationale, aflat la guvernare, avand de infruntat o criza de legitimitate din ce in ce mai puternica, iar natiunea traind in continuare sub amenintarea si intimidarea Securitatii, politia secreta ceausista care a fost absorbita in cadrul Ministerului de Interne si in cel al Apararii. Iminentele probleme economice, in special o scadere dramatica a productiei industriale, vor forta conducerea Romaniei sa inceapa reforme economice serioase la sfarsitul acestui an.
In Bulgaria, tranzitia catre o guvernare non-comunista va fi stabilita in urma alegerilor legislative din luna mai, dar reformele ulterioare din armata, servicii secrete si economie vor spori riscul izbucnirii de tensiuni sociale si violente.
Iugoslavia continua sa navigheze primejdios de aproape de dezintegrarea nationala, vechile tensiuni interetnice si problemele economice atingand proportii catastrofale. Totusi, exista si motive de optimism. Multe depind de implementarea noilor reforme economice promulgate recent de parlament, in special de de hotararea Guvernului de a limita subventiile in anul 1990 si de a controla politica monetara, dar si de aparitia unui sistem politic pluralist si de eforturile de a construi o noua relatie constitutionala intre diferitele grupari etnice ale tarii.
Romania: Intelegerea revolutiei de la Craciun
Dinamica reformei politice in 1990:
Frontul Salvarii Nationale (FSN), aflat la guvernare in Romania, se confrunta cu o criza de legitimitate in curs de agravare. FSN a fost incapabil sa-si consolideze sustinerea populara si intelectuala sau sa domoleasca puternicul curent anti-comunist si nelinistile cu privire la ambitiile sale politice. Desi s-a inclinat in fata presiunii populare si a acceptat sa imparta puterea cu partidele de opozitie pana la alegerile din mai, FSN pastreaza controlul. Daca Opozitia si Frontul Salvarii Nationale devin din ce in ce mai polarizate, formarea unei coalitii pre-electorale de guvernare - solicitata de protestele de strada - va fi dificila.
Pozitia FSN va continua sa fie subminata de banuielile ca a absorbit elemente ale Securitatii integrandu-le in Ministerul Apararii si in Ministerul de Interne, folosindu-le pentru a-si promova propriile interese:
- Exista din ce in ce mai multe dovezi ca sectii intregi ale Securitatii au ramas intacte, fiind in continuare sub comanda acelorasi ofiteri.
- Manifestatiile dirijate in favoarea regimului, de la inceputul lunii ianuarie, sugereaza o anumita implicare din partea Securitatii.
- Numarul mic de arestari din randurile fostei Securitati sugereaza ca fostul aparat represiv este protejat de oficialitati de la cele mai inalte nivele ale Guvernului si ale ierarhiei militare.
FSN-ul se va folosi de controlul pe care il exercita asupra presei pentru a-si promova sansele de a obtine o majoritate in viitoarele alegeri parlamentare, dar interventiile grosolane ar putea provoca importante reactii contrare. Organizatia civica "Grupul pentru Dialog Social" va continua sa exercite presiuni pentru ca FSN sa imparta puterea si sa reziste tentatiei de a frauda alegerile, care au fost deja amanate cu o luna.
Progresul catre reforma economica
In ciuda unor importante resurse naturale si a unei datorii externe neglijabile, cei mai multi experti sunt de parere ca Romania are de infruntat ani, daca nu decenii, de eforturi pentru depasirea problemelor sistemice provocate de deceniile de proasta gestiune si coruptie. Revolutia brusca din Romania nu a scos deocamdata la iveala un plan concret de reforma economica.
Identificarea implicatiilor politice ale revoltei din decembrie 1989 va domina scena politica romaneasca cel putin in prima jumatate a anului 1990, dar aparitia problemelor economice - in special o prabusire dramatica a productiei industriale - va insemna probabil ca o noua conducere de la Bucuresti va fi nevoita sa inceapa reforme economice si financiare serioase spre sfarsitul anului.
Printre primele masuri adoptate de FSN s-au numarat ridicarea interdictiei de contractare a unor imprumuturi externe si dirijarea spre piata interna unor produse de larg consum destinate pana atunci exclusiv exportului. Aceste doua masuri, plus furnizarea energiei cu prioritate spre sectorul de consum, in dauna celui industrial, ar trebui sa permita autoritatilor de la Bucuresti sa imbunatateasca, pentru cateva luni, traiul romanilor obisnuiti si sa intarzie pana dupa alegeri aparitia unor tensiuni sociale serioase. In cele din urma, totusi, cand rezervele se vor subtia, industria va stagna, iar banii proveniti din exporturi - necesari pentru achizitionarea de energie si de capitale echipamente noi - vor seca, Guvernul va fi probabil fortat sa reintroduca restrictii si sa se imprumute masiv din Occident. Romanii vor privi aceasta evolutie ca pe o uzurpare a avantajelor obtinute in Revolutie, iar tensiunile sociale probabil vor escalada.
Armata si serviciile de securitate
Armata romana este bine pozitionata pentru a prelua puterea in cazul in care s-ar produce un colaps al ordinii publice, sau daca romanii incearca sa rastoarne FSN-ul inainte de alegeri. Teoretic, partidele de opozitie se opun unei eventuale interventii a Armatei, dar unii lideri ai Opozitiei par sa prefere o lovitura de stat militara actualului aranjament politic. Cu toate ca acum nu doreste sa intervina, Armata si-ar putea asuma rolul de agent al reconsilierii nationale in cazul unei deteriorari semnificative a economiei si a escaladarii tensiunilor sociale. Intre timp, atat conducerea Armatei cat si opinia publica vor continua sa priveasca FSN-ul cu neincredere pentru ca a integrat personalul din Securitate in ministerele Apararii si de Interne, iar opozantii FSN vor considera zelul militarilor in vanarea securistilor drept un indicator-cheie al sprijinului acestora pentru continuarea reformei.
Eradicarea comunismului
Suspiciunile si temerile Opozitiei continua sa se focalizeze asupra Frontului Salvarii Nationale, considerat o grupare cripto-comunista. Desi FSN-ul si-a insusit proprietatile fostului Partid Comunist, a refuzat sa imparta aceste bunuri cu celelalte partide.
Relatiile cu Moscova si sentimentele anti-sovietice
Absenta trupelor sovietice (pe teritoriul Romaniei- n.n.) si rolul relativ pozitiv jucat de Moscova in evenimentele din decembrie trecut (1989 - n.n.) vor evita probabil dezvoltarea unor puternice sentimente anti-sovietice anul urmator. Mai mult, noul guvern si-a demonstrat dorinta de a scoate Romania din izolarea internationala mostenita de la Ceausescu, inclusiv prin imbunatatirea relatiilor cu Moscova si cu Budapesta. Totusi, sentimentele nationaliste sunt puternice printre romani, ceea ce ar putea conduce la puternice presiuni ale opiniei publice in vederea retrocedarii Basarabiei si la incidente anti-unguresti.
Pietre de hotar in 1990
Atentia publicului si a conducatorilor este concentrata asupra alegerilor parlamentare programate pentru 20 mai, singurul eveniment fixat pentru 1990 care conteaza acum in Romania. FSN-ul, in ciuda acuzatiilor publice ca este dominat de comunisti si de fosti demnitari comunisti, este bine pozitionat pentru a castiga o majoritate - absoluta sau relativa - la scrutinul pentru viitorul Parlament. Dupa ce, la 23 ianuarie, Frontul Salvarii Nationale a anuntat ca va candida la viitoarele alegeri, partidele de opozitie - unele dintre ele datand din epoca pre-Ceausescu - au cerut FSN-ului sa se retraga de la putere in favoarea unui guvern provizoriu de larga coalitie. Pe langa alte probleme, criticii vor ataca FSN-ul pentru debutul lent al democratizarii societatii romanesti - in ciuda retoricii sale anti-comuniste - pentru rezultatele slabe obtinute in demantelarea structurilor PCR, pentru controlul rau prevestitor exercitat asupra presei si pentru atitudinea letargica fata de anihilarea Securitatii.