Eugen SIMION 

Nu stiu de ce, luna decembrie este luna cand mor, cu precadere, poetii. Fara sa fac o socoteala amanuntita pentru a intari aceasta idee (in mod sigur inexacta), imi vin in minte cateva nume: Marin Sorescu (6 decembrie 1996), Nichita Stanescu (13 decembrie 1983), Labis (22 decembrie 1956), toti trei din generatia mea. Pe ultimul - disparut, cum se stie - la 21 de ani, nu l-am cunoscut personal. L-am zarit, o singura data, in holul Facultatii de Filologie, cred ca in toamna anului 1956. Trebuie sa fi fost un sfarsit de toamna friguroasa pentru ca tanarul poet purta, de tin bine minte, un cojoc alb si o caciula neagra, tuguiata, pe cap... Aparitie bizara in peisajul filologic bucurestean, dominant feminin. "Cine-i acest pastor mioritic coborat printre noi?" l-am intrebat pe un coleg mai bine informat decat mine in privinta vietii literare. Si am aflat ca-i vorba de autorul poemului Moartea caprioarei... Poetul era inconjurat de un grup de fete si baieti care vorbeau tare si radeau zgomotos. Nu-i cunosteam, poate ca printre ei se aflau si Fanus Neagu, Ion Baiesu si Lucian Raicu, prietenii mei de mai tarziu... Venisera toti de la vestita scoala de literatura tocmai desfiintata... Sigur este ca, la putin timp, Labis a fost lovit de un tramvai si, peste cateva zile, a murit. Multi au crezut ca, odata cu el, disparuse un posibil mare poet.... I-am citit mai tarziu cu atentie poemele publicate de prieteni (Lupta cu inertia) si am constatat ca geniul lui tanar produsese, intr-adevar, prima ruptura in blocul cenusiu, dur, lamentabil din toate punctele de vedere al poeziei realist-socialiste... Ar trebui sa-i republicam versurile pentru a vedea ce spun ele sensibilitatii estetice de azi dupa ce mitul sau, mitul poetului tanar (rimbaldian), a dominat cateva decenii imaginatia noastra. Nu despre Labis voiam, in fapt, sa vorbesc, ci despre Sorescu si Nichita Stanescu care au disparut relativ tineri, unul la 50, celalalt la 60 de ani... N-au o posteritate usoara. Sunt contestati, ceea ce n-ar fi o tragedie, dar contestatia ia deseori forme rusinoase. Folosesc inadins o formula pe care o intalnesc intr-un articol publicat cu cativa ani in urma de Dorin Tudoran in Caiete Critice si retiparit, recent, intr-un cotidian bucurestean. Articol penetrant, scris cu o aspra luciditate. Autorul, el insusi poet, vorbeste de talentul lui Nichita Stanescu si de "imoralitatile" istoriei care l-au agresat din toate partile... Cand si unde a cedat poetul Necuvintelor? Tema importanta, tema grava. Ar trebuie s-o adresam tuturor, mari si mici. Dorin Tudoran crede ca Nichita Stanescu a avut iluzia ca poate trai liber intr-un sistem in care toate libertatile erau supravegheate, controlate, la nevoie suprimate. Are dreptate, cred. Cu o observatie: Nichita Stanescu a trait, intr-adevar, ca un om liber si a platit, la urma, chiar cu viata lui, putinele libertati existentiale pe care si le-a ingaduit... Putem discuta, in continuare, unde si cand a gresit autorul Necuvintelor, dar mai important mi se pare sa citim si sa analizam in chip obiectiv poezia sa, inca nedefinita in esenta ei... Interminabilele pamflete, reflectii morale despre omul Nichita Stanescu (de altfel foc de inteligent, fermecator, sociabil) ne impiedica, in fapt, sa-i recitim poemele care au schimbat ceva esential in poezia romaneasca de dupa Arghezi, Bacovia, Blaga si Ion Barbu, adica de dupa marea poezie moderna... Poezia lui Nichita Stanescu si poezia lui Marin Sorescu, celalalt punct de reper liric in generatia '60... Am incercat, in anii din urma, sa le public opera intr-o editie completa (seria "Opere fundamentale"). Operatie in curs de infaptuire. Din Marin Sorescu au aparut trei volume (ingrijite de doamna Mihaela Constantinescu-Podocea) si sunt gata de tipar inca doua tomuri ample, cuprinzand eseurile si interviurile sale. Asteptam un sponsor care sa inteleaga ca si cultura poate fi o investitie buna. Din Nichita Stanescu au fost tiparite pana acum (prin stradania si priceperea lui Mihai Colosenco) cinci volume de poeme si "respirari" si alte cateva (posibil doua) sunt in pregatire. Ingrijitorul editiei transcrie acum convorbirile poetului purtate, cu diversi colaboratori, la radio si televiziune. Operatie extrem de dificila, operatie necesara... Cineva trebuie s-o faca. Dupa ce vom avea editia integrala a scrierilor sale, vom putea discuta, poate mai linistiti, si cu un spor de obiectivitate, despre valoarea lor estetica. La fel despre poemele si piesele lui Sorescu, client statornic, si el, al moralistilor, pamfletarilor, procurorilor care domina si uneori terorizeaza presa culturala de azi... M-am gandit la toate acestea zilele trecute cand, impreuna cu Adam Pujlovic si cu prietenii sai de la Belgrad, am discutat despre posteritatea lui Sorescu si Nichita Stanescu, doi mari poeti romani fixati, in evolutia lirismului, la frontiera dintre o modernitate tarzie (recuperata si reinventata de ei si de alti poeti din generatia '60) si postmodernitatea pe care tot ei o anunta... Speranta mea este ca, intr-o zi, critica romaneasca, tanara sau varstnica, obosind sa vorbeasca despre betiile lui Nichita Stanescu sau despre egoismul lui Sorescu, va incerca sa discute, cu o stare de spirit mai buna, despre formele lirismului lor.