Ziua Logo
  Nr. 3087 de sambata, 7 august 2004 
 Cauta:  
  Detalii »
Literara
Ionut CHIVA
-- 69
Ionut Chiva nascut la 24 septembrie 1978. Este student al Facultatii de Litere din cadrul Universitatii din Bucuresti. A publicat in: Vatra, Fracturi, Ziua literara, Romania literara, Paradigma, Luceafarul, Ziarul de duminica. Romanul 69 reprezinta debutul editorial al autorului.
"Intr-un cadru pe care l-a trasat modernismul tirziu (Salinger), cu eroii sai adolescenti exasperati de mizeria cotidianului, dar si explorindu-l cu ardoare; cu o lectura interesata, profesionista, a "muzicilor si fazelor" lui Ovidiu Verdes; cu o revizitare in linie postmoderna a Opiniilor unui clovn de Heinrich Böll, Ionut Chiva isi construieste discursul sau propriu, a carui disparitate aparenta si oralitate necenzurata urmaresc sa produca, mai presus de orice, impresia firescului. Nimic nu pare sa fie intimplator in acesta proza al carei final ii ridica sau ii descopera miza. Dupa ce se dezgusta de sine (si de lume), personajul-narator se reasuma spectaculos. Nu incape indoiala ca de Ionut Chiva vom mai auzi."
(fragmente de roman)
C5. "Astazi un cotoi vargat/ De trei ori a mieunat./
...Toarna-i, toarna-i, zoru-i mare,/ Foc si clocot la caldare" (Macbeth)
e ramine cind toate tigarile sint fumate, toate bauturile baute?... Cind e tot mai frig in circiuma asta, imi ridic gulerul hainei si vine toamna naspa?
Lazy si Vladimir s-au certat pentru ca Lazy se jura ca exista un Sfint McDonald si ca nu, pe ala il cheama Sfintu' Mucenic Donat, de unde prescurtarea. Acum tacem. Asteptam.
Febril.
Ah, Centaure, dac-am fi stiut! Vladimir e alb ca un drac. Noaptea grea, toata parca pe umerii nostri necopti ca oasele unei vrabii. Lumea lor nu era facuta pentru noi, dar aveam s-o spintecam pe alocuri. Noapte de vis, dedesubt, dracii isi coc toate angoasele si deprimarile si nevrozele si toate putregaiurile inflorite pentru oamenii astia lipsiti de c... De ce taci, Lazy, tu, Vladimir?
Mai, mergem?
Da, chiar. Iesim scurt in Buzesti si tacem... Mergem repede, in schimb. Ne intrebam, ne temem, putinii oameni aflati inca pe drum prefera s-o ia prin mijlocul strazii plina de baltoace. Asta e bine, intilnirea cu Centaurul ne-a pus creierii pe bigudiuri.
Hai, Muiut, hai, cu tupeu, tata...
***
Pe vremea aceea "Domino" era oarecum barul celor din "Enescu". Chiar linga liceul lor. Citeodata mergeam si noi pe acolo si iesea, asa, o ciocnire intre lumi niste situatii interesante. Stiti cum e arta, dispretuieste tehnica si tehnica are si ea razbunarile ei...
Intram veseli-veseli, ne dam palme dupa ceafa si ne ridem ca niste copii nazdravani ce sintem. Centaurul ne asteapta:
Hai, bai, tata, ca nici nu stau de juma' de ora aci... Ha', lasa, ce bea baetii?
Hopa. Iar!?
Fata, ne dai si noua trei vo'ci s-o kili!
Lazy ii face cu ochiul zimbind.
O ce? Kinley?
O d'aia alba, fa...
Dupa ce ne-a aratat ce tare e, s-a intors si ne-a privit un timp. Moment tensionat, nene.
Uite, nepoate, m-am tot gindit eu ca sinteti baeti coiosi si destepti, cu liceu' la baza...
Da' noi suntem abia clasa a X-a..., Lazy.
...Poa' ca tu ar trebui sa vorbesti mai putin...
Asta-i sigur, bombane Vladimir, ridicindu-si ochii spre Lazy ca-ntr-o bataie cu cutite.
Pentru cine nu-ntelege, eram disperati si-n momentul acela ar fi fost putine lucruri pe care nu le-am fi facut. Lazy, nu stiu, avea mai mult de-a face cu dracii lui si cu ideile lui stranii, dar eu si Vladimir vroiam bani. Vroiam viata. Ma numesc Ionut, prietenii imi spuneau de cele mai multe ori Muiut. M-a ferit cineva sa traiesc vremuri interesante, n-am fost martorul vreunui cataclism daca facem exceptie de cele anonime, mestecate de cotidian si duse incolo, unde nu stie nimeni, dar care n-au de ce sa se duca, moartea lui R. nefiind cu nimic mai mica decit Hiroshima sau Zidul Berlinului sau cele sapte case ale unui premier roman gras si iubitor de arta.
Ionut,
care traieste acum din amintirile lui
si cite un pachet de tigari autohtone pe zi, care
e aproape uman in lipsa lui actuala de sens
(un om singur nu e deloc un lup
singuratic, sa uitam toate romantarile astea
de cacat), va transmite subiectiv
schizo, din camera lui
fierbinte
plutind ca un O.Z.N. peste orasul in flacari,
toate acestea.
Dupa ce ne-a pus oarecum in tema Centaurul, a aparut un alt tip caruia, gratie unui viciu banal, aveam sa-i spunem Ochi (asta si pentru ca el era creierul si supraveghetorul micii industrii in care aveam sa intram). Despre el nu se stia mare lucru si, bineinteles, se zvonea enorm: ca e doctor, are o agentie de publicitate care induce mesaje in subconstientul uman, ca e bigam, criminal platit, whatever... Altfel era un ochelarist cu carne alba & flasca si falci ca Marlon Brando in "Nasul". Incerc sa-mi aduc aminte tot ce ne-a spus atunci (un discurs inutil, pentru ca vroiam deja s-o facem), dar nu pot. Asta pentru ca vorbea mult, monoton, dar mult, ca si cum ar fi tesut o pinza de vorbe in jurul tau, uitai cine esti, ce vrei, ce vrea de la tine, vorbea, adormeai si cind termina te privea intrebator si tu il priveai intrebator.
Domnii mei, zicea, e poate prea devreme pentru voi sa realizati ce timpuri traim, de aceea imi voi permite sa fiu putin pedant (si voi imi veti ierta impostura) si sa va spun ca in aceasta lume post-industriala, un fel de carnavalesc informational, principala criza a mea si a unor oameni asemanatori mie (pe care voi ii veti defini ca "weirdos" sau "freaks") e timpul. Mai exact, daca sinteti amabili, va rog, si ma ascultati putin, ce facem cu el, aceasta intrucit industria entertainmentului nu ne ofera nimic multumitor. Un francez de care nu cred ca ati auzit, Pascal il chema, vorbea despre drama aristocratilor timpului lui, care, neputind sta cu ei insisi, vinau, faceau baluri, tigidim-tigidim, vorbea, vorbea, Centaurul se scobea discret in ureche cu unghia crescuta de la degetul mic, noi eram anesteziati, "viata e in alta parte".
Cind lucrurile se petrec repede, ca acum (sinteti de acord, nu-i asa?), oamenii ciudati sint mai necesari ca niciodata. N-o sa va cer sa plimbati un rac in lesa de-a lungul Dimbovitei, cum facea cineva in alta parte, si nimic de felul acesta: eu si tovarasii mei vrem sa fim surprinsi dupa ce vom fi pregatit totul pentru a fi surprinsi... Distrati-ne, veti fi rasplatiti pe masura! Domnilor, nu aveti, credeti-ma pe cuvint, e pentru prima si ultima oara cind va cer acest lucru, nici o sansa de exprimare in acest capitalism feroce (hopa!) si nici nu veti avea, am prieteni care stiu chestii... Va dau, iata, totul deodata, dar, va implor, nu faceti arta, dis-tra-ti-ne.
Ce sa zic, era ceva profund rugator in tonul lui imperativ, a ramas aplecat putin, privindu-si unghiile.
Hai, ba, o facem?
Am tresarit toti auzind vocea Centaurului si atunci mi-am dat seama ca si el vorbea foarte mult. Vladimir se uita la el si apoi la Ochi:
El ce treaba are?
Felul in care Centaurul s-a ofensat, ca un curcan, asa, caraghios, ne-a distrat pe toti.
Hai, ba, ete caca... ce rol am eu... Hai mai bine va duc eu la un loc misto sa, vorb'aia, debutam cu dreptul. Fete pentru voi doi, da' numa' d'astea facute-n ciuda pulii, eu l-as mai incerca p'asta mic (si-i si puse o mina pe picior lui Lazy, care-l arse putin cu tigara) si Dom' Profesor, na, lui mai mult ii place sa se uite...
Aia a fost.
Ne-am dus si de atunci si-au iesit parca toate din titini si au inceput sa se invirta repede-repede. Visu' american...
In zori ne intorceam spre mansarda lui Lazy sa ne culcam. Bura, era frig. Eram destramati. Mai singuri poate, fiecare cu greata lui. Adevarul era ca nu stiam prea bine in ce ne bagaseram, eram deja pisati de frica si tocmai pentru ca fiecare dintre noi stia ca la fel sintem toti nu ne prea venea sa vorbim despre asta.
Asa ca ne uitam in pamint. si taceam.
Ca barbatii.
***
Te uiti la ei, nu? Sunt bine, cu muschii lor,
dar ii am, imi infig dintii galbeni in ei si trag pina
se rupe, imi infig aia zbircita in ele si las,
inca las acolo tot ce trebuie. Ma urasc toti,
dar nici juma' cit ii urasc eu pe ei. In fiecare noapte
ma astept sa
sara dintr-o data pe mine.
Nu-i nimic, ma
agat de unu-doi si ne ducem
impreuna, nu-i asa?
Nu are nici o legatura, dar cum m-am trezit mi-am tras hainele pe mine, i-am lasat pe compadres sforaind si m-am dus la Zoo.
Il visasem pe lupul meu. Afara, tot frig, iti aprinzi o tigara, tigara se uda, iti bagi miinile-n buzunarele hainei si te uiti urit. People are strange.
Pe lupul meu il vazusem cu citiva ani in urma. Ai mei ma pasasera timp de o saptamina la matusa execrabila si asta ma dusese sa-mi arate animalele de la Bucale si sa se intilneasca cu tipul cu care il insela pe unchiu'. M-a lasat atunci pe o banca ("daca te misti, iti crap capu', uite ce frumosi e lupii!") si s-a dus sa se futa cu ala si eu eram miii, tare miii'... Era soare si nu ma-ntreba nimeni nimica... Lupii tineri erau ca niste catei, sareau pe acolo luciosi si destul de vioi, cu urechile ciulite. Era si lupul meu, batrin, jegos si f... bine. Isi plimba coastele printre ei si il auzeam scirtiind in mers. Avea o blana urita, numai smocuri tari ca batu' si plina de hirtii, scaieti. Isi cobora capul intre picioarele rigide si ma privea uneori de acolo.
Rau, foarte rau.
Ma lafaiam pe banca, picioarele mele erau bucuroase.
Ai mai sta tu asa fara astea? rinjea lupul, lingind o gratie.
Maica-ta..., imi trageam sapca pe ochisori si imi aprindeam o tigara furata de la matusa execrabila.
Te uiti la ei, nu? Sunt bine, cu muschii lor, dar ii am, imi infig dintii galbeni in ei si trag pina se rupe, imi infig pula zbircita in ele si las, inca las acolo tot ce trebuie. Ma urasc toti, dar nici juma' cit ii urasc eu pe ei. In fiecare noapte ma astept sa sara dintr-o data pe mine. Nu-i nimic, ma agat de unu-doi si ne ducem impreuna, nu-i asa?
Se rupea din mijloc, intinzindu-se pe labele din fata, si scurma pamintul, lasa santuri in el si injumatatea rime.
Masa de prinz.
Lupul meu statea drept, cu coada tare. Cind le-au aruncat halcile, a sarit drept in mijlocul lor si, cu ochii intredeschisi, prin filtrul aurit al genelor, am putut vedea cum i se face culoar, se dadeau toti in sila la o parte, unii dintre ei lingindu-se. Raminea schilod intre carnuri sa-si aleaga. Isi lua o bucata si eram unul din dintii lui, strabateam materia tare, atoasa uneori, si ajungeam la os, stringeam mina pe spatarul bancii si patrundeam piatra aceea, o zburataceam in praf si bucatele infime, zgomotul osului spart imi exploda in cap. Se bagase intr-un colt la umbra si bucatele de carne ii atirnau pe la coltul gurii.
Nu mai existam pentru el si venea si matusa-mea. Care mi-a aratat intr-un tur de forta restul. Naspa copiii isi arata gingiile si dintii, fac ca toate alea, mamele put, cum alearga grase dupa ei si transpira, le lucesc obrajii, mai sunt tatii, stau drepti si explica ei acolo de ramii masca.
Cum nu s-a intimplat de multe ori, uitasem apoi cu totul, desi el ramasese pe undeva mai dedesubt, asa. Si cam tot pe unde ramasese el, ramasese si teama ca a murit, ei, poate nu, dar, totusi, a murit. Mai mult ca sigur.
Ploua inca. Ma bagasem sub un copac si nu-mi gaseam curajul sa intru. Eram suspect, Vladimir Ilici, de aia... Ma uitam de afara la un elefant. Animalele mici nu-mi plac, dar ma sperie vidul din cele mari. si tristetea lor. si singuratatea. Care nu-s ale lor, nimic nu-i al lor, sint goale...asta statea de parca ar fi crescut din pamint, isi tinea capul in jos si isi dadea cu trompa-n cap in sictir. Si ochii ii pareau doua bucatele de sticla infipte nefiresc in carne. Nimic, eram vecin cu moartea, nici macar moartea pe bune.
M-am invirtit pina in ultima clipa. Se insera cind am intrat plecindu-ma sub privirea femeii care mi-a vindut biletul. Nu m-am uitat nici in stinga, nici in dreapta, m-am dus incet direct la cusca cu lupi. Se pregatea ultima masa. Erau nervosi. Gradina goala. Si intunericul parea sa se ridice usor dinspre pamint, intii un dimb, pe urma in fundal ca un munte si abia apoi se prabuseste tacut peste toate, se aprind firmele luminoase si incepe carnavalescul de care vorbea Ochi. El nu mai era. Am trecut pe sub bara si m-am agatat de gratii incercind sa vad pina in colturile mai intunecate. Nu era. Ochii au inceput sa ma doara de la incordare si sa imi lacrimeze. I-am sters. Nu.
Un paznic m-a invitat sa revin in spatiul regulamentar pentru vizitatori si chiar sa ma indrept spre iesire.
Mestere, aveati aici un lup mai batrin, era...
Nu stiu, sunt nou. Acum tre' sa-nchidem, va rog sa...
Mi-am tras nasul si am facut ce-mi spunea.
Ploua inca.
Obosit, pe bune.
Abia ajuns inapoi in oras am simtit ca e chiar frig, o raceala a dracu' inghitind pe cite unu' cu miinile-nfundate in buzunare, un anonim pe timpul zilei, acest erou nocturn.
6 ...si cerul instelat deasupra mea...
Dupa trei zile a inceput balamucul.
Pot sa zic ca la fotbal eram tata lor. Gol de la o poarta la alta, deschideri surprinzatoare, pase cu calciiu', show... Lazy a iesit pe fereastra clasei si m-a strigat.
Imediat, stai sa mai dau un gol...
in fine, chiar am dat golul si mingea peste gard si am plecat printre injuraturi. In scoala dadusera unii cu spray paralizant si ieseau toti bezmetici ca niste albine fumegate sau asa ceva. Chestiile astea, miscari de mase vreau sa zic, m-au speriat mereu prin, nu stiu, forta lor bruta, greu controlabila. Tin minte si acum, de pilda, cutremurul din '89. Eram in scoala, micut, si-mi faceam tema la engleza. Acum, toate bancile unui rind erau unite prin doua stinghii lungi, astfel ca, daca miscai o banca, sa zicem, din spate puteai sa misti tot rindul... Asta facea unu', Hutu, de obicei. Era hobby-ul lui, n-aveai ce sa-i faci. Cind am simtit ca se misca banca, m-am intors crizat spre el, "bai, lua-o-as pe ma-ta..." si, ma rog, numai ca asta nici nu era-n clasa. Atunci a tipat una si am fost primul afara, pe coridor. Clasa noastra era prima dinspre scari, urmata, pe culoar, de inca vreo zece, sa zic... Cred ca si trecuse cutremurul, numai ca doar ce am iesit pe hol si am vazut venind spre mine o cireada adunata din toate cele zece clase. Am inghetat un moment, era monstruos: picioare, guri deschise, unghii, urlete si tot restul... Am luat-o de nebun pe scari, pravalindu-ma aproape, ingrozit nu de fortele irationale care ne scosesera din clase, ci de ce faceau acestea din semenii mei.
La fel si acum.
M-am gindit la R., care vroia in ultimul timp sa ne facem teroristi, convinsa fiind ca e singurul lucru care se mai merita. In acest sens imi daduse sa citesc un fel de brosura, Micul manual al teroristului, de care, nu stiu cum, facuse rost (era si asta un dar al ei). Doamne, aveai acolo tot! Cum sa faci in casa nitroglicerina & stuff, bombite de tot felul, de la cea care explodeaza cind se asaza o musca pe ea pina la cea mai sadica o pui in receptorul telefonului celui mai mare dusman al tau dupa care, Vladimir Ilici, ii dai un "buzz" sa-l mai intrebi de una-alta si cind raspunde ii explodeaza dracu' creierii in toate partile , avantaje, dezavantaje, ce sa folosesti la un anume job, fuck me, tipuri de detonatoare, avertismente ca sa nu faci ce ai fi tentat sa faci cu acele retete detaliate, ca uite ce ti se poate intimpla si ca ele sint pur informative... Am citit-o impreuna ca un cuplu de livresti, ne-am comunicat impresii... am visat cum o sa incepem aici, in Romania, o sa ajungem cei mai tari, mereu impreuna, "sacalii din Est...", avea sa scrie pe prima pagina din Le Figaro, Herald & Co., "...lovesc din nou", bilanturi infioratoare, macel, taticu', aveam sa initiem revolutii prin Cuba sau Afganistan, sa fim ultimul hit, imbratisati si mascati pe o coperta de Vogue, muze pentru toti copiii magnatilor petrolului din Texas, O, Vladimir Ilici si voi... atunci chiar ne-am iubit, am lasat toata imaginatia in alta parte si ne-am tras-o cum cred astia ca o fac taranii. Imi era si greu sa termin, intr-atit ne-a legat atunci o pinza stranie de afecte care ne anulase in final chiar genurile, ea era camarada, omul linga care luptam impotriva ciumei, fuma tigari fara, era transpirata, nerasa si scuipa flegme maronii prin spatiul lasat de un dinte cazut, ii ziceam "frate", in fine, era fata mea care plingea sub mine, soptea ineptii sub mine, isi salta bazinul in intimpinarea mea, imi zicea "Che, am primit vesti de-acasa...".
R., 1976-1999?
Lazy ma privi in ochi crud:
Muiut, cit te-ai mai ocupat tu cu jucat de fotbal zilele astea, eu am facut rost de camera de filmat (tot tata, saracu'... a inghetat cind m-a vazut, cred ca mi-ar fi luat si cinspe camere) si Vladimir de ceva cu adevarat important. Un subiect.
Era vesel, rosu-n obraji... aburii respiratiei nu reuseau sa-i incalzeasca pumnii in care sufla aiurea.
Azi facem arta pentru domni, Muiut. Facem snuff, tati... da' hai sa bem ceva inainte...
Am baut ceva mai mult. Din cauza lui. Lua suta de votca si o ducea la gura de doua ori si fuma mult...
Ce-ai, tati...
Nothing, la-a-a-a-d... Be cool, little one. Sa-mi aduci aminte sa luam prezervative.
In drum spre mansarda am tot crezut ca o sa facem probabil o orgie sa se uite Ochi la ea sau ceva de felul asta, insa cind l-am intrebat pe Lazy daca asa e a ris si m-a sfatuit sa ajung un bun instalator pentru ca alte talente nu par sa am.
Inca de pe scari am simtit un miros straniu si Lazy a zis:
Ne asteapta.
Cind am intrat, ei, bine, m-a traznit si am zis.
Aoleu, mama...
Asezata pe podea, intre peretii albi, sub fereastra murdarita de lumina dupa-amiezei de cacat, era o batrina cu obrazul mincat de varsat, cu ochii inrositi de care atirnau verzi-galbui urdorile... cu zimbetul aerian al idiotilor, dezvelind limba vinata si umflata si pauzele uriase dintre dintii altfel mari.
Vladimir ne-a salutat cu tigara intre dinti dupa care, fara alte comentarii, a luat camera si a urlat teatral:
Motor!
Lazy si-a dat jos pulovarul si tricoul si s-a dus incet la ea. I-a mingiiat usor fata in timp ce nebuna torcea cu ochii-n ochii lui, i-a spus ca e frumoasa si ea si-a dat ochii peste cap, dupa care i-a luat capul in miini si i-a bagat limba-n gura. Am sarit sa-l iau de linga ea, am urlat. Dar ceva ne ajunsese la os, asta era clar. M-au tras amindoi, m-au aruncat intr-o parte si am inceput sa tipam plingind unii la altii ca niste pusti ce, pina la urma, eram. Incercam sa ajung la Vladimir si sa-i crap capul, pentru ca mi se parea ca el e tapul, si atunci ar fi trebuit sa si faca ce avea de gind Lazy sa faca... Vladimir isi scosese cutitul si ma implora sa vin:
Hai, Muiut, hai la tac-tu ca tre' sa ma eliberez si eu cumva!
Lazy ma tinea la perete cu un cot in git si tipa la Vladimir fara sa-l priveasca si peste vocile noastre pitigaiate se impunea tinguiala nebunei, monotona ca alarma unei masini. Pina la urma, ne-am inmuiat, l-am impins pe actorul principal cu blindete si m-am dus sa vomit. Cind am revenit, erau goi amindoi si Vladimir se trezise Sergiu Nicolaescu al doilea, mai prost. Lazy scoase cutia cu prezervative.
Eram sfirsit, ma secasera:
Lazy, pune-ti vreo cinspe de alea, te rog...
Ce a facut el a fost sa le arunce demonstrativ intr-o parte, dar nu mai conta. Nimic nu mai conta. Mi-am aprins o tigara si m-am lasat in fund tremurind, ceea ce a constituit o imagine foarte graitoare, pe care Vladimir a speculat-o prompt. Sodoma & Gomora, orgiile ultimilor imparati romani, Iadul parea a fi nimic pe linga ce a urmat.
La sfirsit, nebuna ramasese cracanata, ea si zimbetul gurii insingerate, dintii rosii si ochii goi. Lazy ramasese tot pe podea, galben si lucios. Terminind treaba, ramas fara camera, Vladimir era in sfirsit stinjenit, se plimba fara rost.
Ba, eu ma duc s-o duc pe asta... pe urma dau caseta la Centaur, vin cu bani si ne facem manga... Ai si tu grija de star... Hai, Ileana, hai sa mergem.
***
Dupa o baie lunga l-am pus in cearsafuri noi, albe, "pure white snow". Stam in intuneric si fumam. Ca un facut, s-au imprastiat norii si noaptea e chiar albastra, exact asa cum cinta baietii in slagare. Geamul deschis oricit de frig ar fi, sa intre aer rece, boreall... Spunem bancuri, povestim... Aflu pentru prima oara ce carti ii plac, muzici, filme, stam de vorba, aici nu se tace. Are vocea mica si ragusita putin. Imi povesteste ce film ar face el dac-ar fi regizor.
Dupa fereastra e cerul adinc cit sa inghita fierea si ura mea lipsita de putere acum, se vad si citeva stele mici, maturata parca de vint. Pe scari se aud pasii triumfatori ai lui Vladimir.
Mircea Martin 
A r h i v a
  "Prima care a sarit in ajutorul meu a fost poezia"    
  Stalinisme in anno domini 2004    
  DUMITRU AUGUSTIN DOMAN    
  Cum era s-ajunga Maramuresul in Ucraina si cum n-a mai ajuns    1 comentariu
  ziua literara va recomanda    
  diligenta cu luneta    
  Acribia si prietenia un test    
  Generatia Pistruiatul    
  antologie poetica z.l.    
  Lucian Perta Parodie    
  Si mai presus de toate e rostul implinirii    
 Top afisari / comentarii 
 Clanul Duduianu a fost trimis in judecata (281 afisari)
 Duminica a zecea Vindecarea lunaticului (101 afisari)
 Locuinte pentru medicii rezidenti din Capitala (56 afisari)
 Religiile africii (44 afisari)
 ziua literara va recomanda (34 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2004 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.06093 sec.