Ziua Logo
  Nr. 2928 de marti, 3 februarie 2004 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
De la Actiunea "Haiducul" la Planul "Radu"
-- Bataia
Dintre toate atentatele comandate de Nicolae Ceausescu asupra redactorilor postului Radio "Europa Libera" (Noel Bernard, Emil Georgescu, Mihai Cismarescu, alias Radu Gorun, Monica Lovinescu), de departe, cazul Emil Georgescu este cel mai "dramatic si, totodata, palpitant", cum avea sa spuna Nestor Rates, unul dintre numele consacrate ale acestui post, cel care studiaza dosarele Securitatii referitoare la redactia radioului din München.
Ceausescu era obsedat de faptul ca fostul procuror Emil Georgescu, cel care avusese acces la cercurile inalte ale regimului, se afla la microfonul "Europei Libere" de unde condamna zilnic dictatura comunista de la Bucuresti. Nicolae Ceausescu a ordonat, personal, lichidarea lui Emil Georgescu, intr-o misiune coordonata chiar de catre seful DIE, generalul Nicolae Plesita.
Actiunea a debutat in ianuarie 1981, cand un om al DIE, cu nume de cod "Helmuth" se plaseaza in apropierea locuintei lui Emil Georgescu, care primeste numele de cod "Iago". Dupa cateva zile de supraveghere, cand Emil Georgescu iese cu cainele la plimbare, doi italieni - Gioni si Vicenzo -, la ordinul lui "Helmuth", il iau la bataie pe redactorul postului de radio. "Il culca la pamant, incep sa-l loveasca cu picioarele. In acel moment, tipetele de ajutor ale victimei ii scot pe oameni din case, iar agresorii o iau la goana", se poate citi in raportul catre Plesita. "Helmuth" mentioneaza: "Emil Georgescu este bine atins, cu leziuni faciale evidente si cu mana stanga rupta."
Bomba
Ceausescu nu mai suporta. Vocea lui Emil Georgescu se auzea din nou in eter, atacand mai virulent regimul de la Bucuresti. Nicolae Ceausescu cere serviciile celebrului terorist "Carlos" (Ilici Ramirez Sancez). Obiectivul acestuia era aruncarea in aer a sectiei romane a postului, tinta fiind foarte clara: "Uciderea lui Emil G./ Iago". Astfel, potrivit rechizitoriului, "pe 21 februarie a avut loc atacul asupra cladirii din München, atentatorii vizand sectia romana, insa, dintr-o greseala, bomba, continand 24 de kg de explozibil plastic - pusa langa zidul cladirii - a lovit sectia ceha". Aceasta actiune a fost cuprinsa in rapoartele sectiilor speciale ale Securitatii (UM 0544 si UM 0297) care urmareau ducerea la indeplinire a misiunii. Cu o seara inainte, cand Emil Georgescu isi plimba cainele, a observat ca este urmarit, iar noaptea a primit telefoane de amenintare. Aceste fapte l-au determinat pe Georgescu sa nu se duca a doua zi la post, si aceasta tentativa esuand, insa Carlos s-a ales cu un milion de dolari.
Injunghierea
Dupa acest eveniment, colonelul Ion Tiseanu, sef de departament, e de parere ca "situatia creata ne obliga sa folosim o alta conceptie, tactica, imprejurari si mijloace pentru ralizarea actiunii de anihilare a lui Iago." Dupa schimbarea de tactica "Helmuth" transmite ca are doi oameni pregatiti care pentru 10.000 de euro pot duce la indeplinire "comanda". La 28 iunie 1981, Emil Georgescu este atacat in garajul cladirii in care locuia (la Haar, in apropiere de München) si injunghiat cu 26 de lovituri de cutit. Scapa, din nou, cu viata, pentru ca sotia sa, care a auzit tipetele a intrat in garaj, iar atacatorii au luat-o la fuga. Aveau sa fie prinsi dupa 20 de minute de politie. Actiunea comandata de Ceausescu a purtat numele de cod "Haiducul".
Iradierea
Noul esec il face pe Ceausescu sa declanseze Varianta "Radu", numele de cod folosit pentru iradierea cu Radiu a greilor de la "Europa libera": Noel Bernard, Vlad Georgescu, Emil Georgescu, Mihai Cismarescu. Toti au murit de cancer, avand simptome similare, descrise de medici drept "cel putin bizare". In aceasta privinta, Doru Braia, fost colaborator al postului ne declara: "Despre Emil Georgescu, care a murit de cancer la un an, un an si ceva dupa ce a fost injunghiat exista doua variante ale medicilor. Prima spune ca una din leziunile provocate de cele 26 de lovituri de cutit ar fi declansat cancerul. O alta, in care eu cred, mai degraba, si nu numai eu, este ca el a fost inclus in operatiunea "Radu", dezvaluita de Pacepa si ca a fost iradiat. Cutitul cu care a fost injunghiat avea lama scurta de 2-3 centimetri si nu putea provoca rani mortale, aceasta actiune fiind mai mult de intimidare. Cred ca Securitatea l-a lichidat prin planul "Radu". Actiunile directe, cum a fost injunghierea erau folosite de Securitate acolo unde ar fi putut exista si o a doua ipoteza, care sa nu implice neaparat Securitatea. Georgescu avea si alte afaceri, cu imigranti, cu blanuri, cu bijuterii si putea lesne exista suspiciunea ca a fost victima unei reglari de conturi. De altfel varianta oficiala a americanilor a fost ca nu Securitatea ar fi ordonat atacul."
Bogdan COMARONI 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
Bogdane, las-o jos, ca macane......   de Un cetatean
A r h i v a
  Operatiunea IAGO    3 comentarii
  Daniel Uncu scrie la ZIUA    4 comentarii
  Gusa, schimbat de Nastase    
  Mitropolia Basarabiei a infrant Moscova    5 comentarii
  Dosarul "Emil Georgescu" de la CNSAS are peste 1000 de pagini    2 comentarii
  Telenovela "Pisica"    
 Top afisari / comentarii 
 Daniel Uncu scrie la ZIUA (55 afisari)
 Stiri pe scurt (44 afisari)
 Dosarul "Emil Georgescu" de la CNSAS are peste 1000 de pagini (27 afisari)
 Janet Jackson, dezbracata de Justin Timberlake (25 afisari)
 De la Actiunea "Haiducul" la Planul "Radu" (16 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2004 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00951 sec.