Ziua Logo
  Nr. 2928 de marti, 3 februarie 2004 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Dosarul "Emil Georgescu" de la CNSAS are peste 1000 de pagini
-- "Anihilare", "neutralizare completa" si "lichidare" sunt cuvintele cele mai des utilizate de Securitate
Informatiile detinute de CNSAS asupra cazului "Emil Georgescu" sunt incluse in trei volume care insumeaza peste o mie de pagini, dupa cum ne-a declarat Nestor Rates care studiaza dosarele privind Europa libera aflate la Consiliu. Securitatea "s-a incrancenat sa-l omoare pentru ca era un redactor extraordinar de bun si eficace si foarte critic la adresa regimului", afirma Rates. Organele de represiune au lansat o "operatiune extraordinar de complexa de mistificare" care-l viza, inclusiv prin scrisori denigratoare trimise la Radio Europa Libera, CIA si FBI si la colegi. Acestea erau "tentative de a abate atentia de la responsabilitatea Securitatii in atentatele care au fost comise impotriva lui", considera Rates. Georgescu a scapat dintr-un accident de masina, apoi a fost batut in fata casei, apoi injunghiat de 26 de ori pentru ca in cele din urma sa moara de cancer. Emil Georgescu prezenta principala emisiune a Radio Europa Libera - "Actualitatea romaneasca" - unde prezenta situatia din tara intr-un mod foarte critic si, potrivit lui Rates, avea "talentul de a prezenta lucrurile cu convingere si aplomb".
In dosarele de la Securitate pe care le-a consultat, Rates spune ca cel mai frecvent este mentionat termenul de "anihilare", dar si de "neutralizare", "neutralizare completa" sau pur si simplu "lichidare". "In anii '80, uciderea adversarilor regimului comunist "parea o practica curenta; existenta unui detasament de lichidare in cadrul Securitatii fiind mentionata si de generalul Pacepa, dar si de generalul Plesita, care i-a urmat lui Pacepa si i-a ramas credincios lui Ceausescu", explica el.
"Nici unul dintre celelalte dosare nu este atat de explicit in privinta actiunilor violente ale Securitatii. Cazul Emil Georgescu este cel mai bine documentat dintre toate cele existente la CNSAS". Dar si in acest caz dosarul este "periat", "aranjat", "lipsesc multe file si documente importante, arata Rates. Este inclus si un raport al agentului care a organizat unul din atentate. Comparativ, dosarul care-l priveste pe un alt fost director al postului de radio, Vlad Georgescu, are lipsa aproximativ 278 de file, lipsind aproape toate documentele din ultimul sau an de viata (si Vlad Georgescu a murit de cancer).
Ana DINESCU 
 Comentarii: 2 Afiseaza toate comentariile  
Calugarul   de cosor ion
Ce bilci !!!   de CALUGARUL
A r h i v a
  Operatiunea IAGO    3 comentarii
  Daniel Uncu scrie la ZIUA    4 comentarii
  Gusa, schimbat de Nastase    
  Mitropolia Basarabiei a infrant Moscova    5 comentarii
  De la Actiunea "Haiducul" la Planul "Radu"    1 comentariu
  Telenovela "Pisica"    
 Top afisari / comentarii 
 Daniel Uncu scrie la ZIUA (55 afisari)
 Stiri pe scurt (44 afisari)
 Dosarul "Emil Georgescu" de la CNSAS are peste 1000 de pagini (27 afisari)
 Janet Jackson, dezbracata de Justin Timberlake (25 afisari)
 De la Actiunea "Haiducul" la Planul "Radu" (16 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2004 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.00940 sec.