Ziua Logo
  Nr. 2838 de luni, 13 octombrie 2003 
 Cauta:  
  Detalii »
Literara
Iulia ARGINT
-- Malkuth
Iulia Argint (n. 1979) este studenta in anul al patrulea la Facultatea de Litere a Universitatii Bucuresti. Fragmentul din volumul Malkuth citit de autoare in cenaclu a impresionat la lectura prin implicarea unor mecanisme obscure ale ambiguitatii, explorate mai ales de catre prozatorii de descendenta kafkiana. La un prim nivel simbolic, se deceleaza imediat o perspectiva cabalistica ce orienteaza tendentios derularea evenimentelor narative. Apoi, la al doilea nivel, tesatura textului apare impregnata de o densa atmosfera realista ce-i da verosimilitate. Scriitura ce rezulta de aici mi se pare autentica, ceea ce ne convinge ca Iulia Argint poseda acele inzestrari necesare pentru a fi o prozatoare adevarata.
(fragment)
Asa cum ramasese in pragul usii de la bucatarie, parea sa mediteze adanc. Ferestrele cele mari care se terminau in dreptul debaralei din capat, vechea debara, erau toate deschise. Femeia merse pe varful degetelor de la picioare si stinse focul. Se miscase de acolo, parasise in sfarsit pragul usii cu un fel de parere de rau. Apa din ceainic scazuse trei sferturi. Dupa ce tiuise innebunitor un timp ambiguu. Ca intr-un vis, cu gesturi neverosimil de incete, turna apa aceea furioasa in cani, peste florile uscate. Iesi apoi in coridor si merse de-a lungul lui, extrem de inalta, oprindu-se in dreptul fiecarei ferestre de la care se apleca sa mai arunce la rastimpuri cate o privire opaca in strada inainte sa le inchida. Vantul asalta zidurile, iar ea isi continua calma mersul leganat prin dreptul lui ajungand la ultima fereastra de unde, dupa ce o inchise si pe aceea, se indrepta la fel de incet catre bucatarie. Canta: et leetov veet lisno et milhama veet veet veet salom. Si dupa ce insirui canile pline pe o tava, parasi bucataria si isi incepu urcusul, treapta cu treapta. Afara vantul avea plamanii si forta unui barbat (...) Femeia privise jos ceasul ovoidal de deasupra dulapurilor si prinsese tava cu o deschidere lenta a degetelor, la vremea ceaiului fierbinte, sopotise ceva in barbie, suindu-se la ei ca intr-un pod. Si ajunsa acolo, la etajul dormitoarelor, mersese cu grija catre mescioara decorativa din coridorul pandant. Ei se apropiara pe rand de tava si isi luara canile, miscandu-se ca la inceputul unei reverente. De la o vreme Adapostul paruse ca se tot si se tot mareste, ca devine enorm si femia aceea continua cu ineversunare sa traverseze coridoarele diluate si sa urce sus. Femeia lasase pentru putin timp tava pe masa hexagonala din coridor, privise iar la ceasul din proximitatea peisajului cu munti cafenii si deschisese larg usa salonului, aratandu-li-se in plina lumina. Tava era pe masa cu sase muchii. Muntii aveau intotdeauna un cer senin deasupra.
Vantul, dupa ce ocolise viclean vechea cladire, se misca in salon. Batranii, cu pleata lor alba ravasita, ii cantau in struna: in jos. Salonul se umplea cu stupuri parasite si in tesatura lor de faguri se uitau lacomi la cai si calareti antrenati in lupte sumbre si fara sfarsit. Femeia ramasese din nou in pragul unei usi parand sa mediteze. Ceaiul se racea in sirurile de cani si tava nu fusese inca luata de pe mescioara din coridorul cu peisaj de munte. E dragut afara, zise, chiar daca bate vantul. Asa le zise si ei o privira frumos nedumeriti. Ea merse si inchise incet ferestrele intocmai cum le inchisese si pe cele de jos; doar acum era vremea ceaiului si a painii unse cu margarina. Canile calde disparura de pe tava. De ce naiba facem atata caz de linistea asta.Spune batranul cel mai tanar de langta fereastra. Il ascultau cu privirile coborate in lichidul cu reflexe aurii, il zareau acolo, stalcit de valurile mici, ca intr-o oglinda rotunda. Iubirea de ea insasi, intr-adevar, avea chipul coridorului lung, cu multe ferestre. Si pe acel coridor nu avea ce sa caute vantul.
Nu se vedea nicaieri, femeia. Scaunul de langa usa, unde sezuse un timp, privindu-i, era iarasi gol. Fiindca, dupa ce asezase tava pe masa, ii parasise pentru cateva clipe, atunci cand cel mai tanar dintre ei vorbise de langa fereastra inchisa, apoi revenise cu tartinele unse cu margarina, se asezase ceremonioasa intr-un scaun, undeva langa usa, cu mainile ei fara sfarsit in poala. Toti mancau cu grija, ascunsi indaratul paravanului de lumina. Numai ca, de langa usa, ochii aceia de pisica ii vedea. Isi indesau gurile cu bucati din painea cu margarina care le revenea, ori sorbeau cu grija, sa nu scape vrea o picatura din infuzia aceea dulceaga care le provoca intotdeauna o sete hartuitoare. Asadar ii aflase pana la urma in lumina si ii privea cum mancau, iar lor li se punea mereu un nod in gat de care nu scapau toata ziua. In odaile lor isi petreceau cele cateva ceasuri de pana la mijlocul zilei cand imediat dupa pranz mergeau sa se plimbe in parc. Alcatuiau, in aer liber, un grup bizar, asa, stransi unii intr-altii, cu acel aer conspirativ al pseudo-secretomanilor, si inaintau compacti, urmariti o clipa cu privirea de oameni, li se parea lor. Apoi isi dadeau seama ca nu-i vedea nimeni. Femeia o lua inainte, maiestuoasa, ghidandu-i prin multime, avand grija sa fie urmata indeaproape de acea suita a nebunilor de curte cu un bogat par alb. Doar cel mai tanar dintre ei nu i se mai supusese, mergea inainte cu ochii dupa te miri ce si se indeparta pe nesimtite, lasandu-i sa dispara in vartejul unei alei, printre narcise.
Ascult tunetul cu sfintenie si cu un soi de duiosie, isi spunea ea. Sedea linistita in bucataria cea racoroasa, inconjurata de cratite, oale si tigai. Le era frica de ea. Candva, unii dintre ei, mai putin tematori, o si dorisera intr-un fel neobisnuit, ca pe o jucarie pentru aristocrati, cu toate ca nu se mai puteau implini prin gestul carnii, iar sexele lor, le vazuse, atarnau vinete si zgarcite cand se eliberau cumplit de tristi, dezvatati deja sa mai priveasca in jos. Aproape virgina, cu o carne tare si cenusie, cu degete lungi de martira si podul palmei mic, dar nu ca o gheara de gaina, ci ca o mana de prunc privita printr-o lentila, ea intelegea prea bine discursul ochilor acelora care au dorit-o o vreme. Si apoi li s-a facut mult prea frica. Femeia scria.
Vedeam cum oamenii aceia, care nu intelesesera nimic sau care nu mai voiau sa inteleaga, napadesc ca o buruiana Adapostul, imbecilizati, furiosi pe batranii de aici, ca ei nu mai munceau, nu se mai trezeau cu noaptea-n cap, nu mai alergau incontinuu, ca vegetau acolo si aveau coridoarele acelea lungi, cu multe ferestre cand ei traiau inghesuiti, si o bucatarie cat un garaj, ca erau hraniti de una ca mine, ii vedeam cum se napustesc ingrozitori la vedere si-i tarau de minunatul par alb prin toata Cetatea, urland ca fiarele ca sa-i inspaimante pe locuitorii Adapostului in care, netam-nesam, dadusera buzna peste noapte. Aveau si o mica biblioteca, sus, la etaj. Cand au descoperit-o, caci misunau pretutindeni fara rusine, oamenii furiosi care napadisera Adapostul ca o buruiana, ca un gand rau, au hotarat sa fie distrusa Cetatea ori sa fie daruita marilor intreprinzatori, iar locuitorii lui sa fie risipiti prin Oras ca majordomi la casele mari, gratie minunatului .lor par alb, des ca visele urate. Acesta era unul dintre cosmarurile ei. Totusi nicaieri nu era linistea adanca din Adapost, o liniste vie, zamislitoare de obsesii, tocmai de aceea batranii de aici, frumosi, frumosi fizic ca niste Fausti dumintiti, ca niste Sapho batrane si surazatoare, ajunsi la o revelatie, mureau foarte incet, datorita acelei linisti.
Pastorul, iata, batranii care chiar aveau un trecut, avea obiceiul sa se retraga in biblioteca ori mai devreme decat oricare in camera lui unde nu se stie ce facea. Tinea inca in causul limbii mierea pe care o savura in fiecare seara. Era, dupa cum marturisise, ultimul care vorbise cu batranul disparut, atunci, pe aleile gradinii publice, in miezul halucinatiilor colective. Fusesera prieteni buni. Cand erau impreuna, batranul fugar simtea Adaposotul ca pe un templu. Daca nu era ea prin preajma. De la ea venea acel fluid al linistii mult prea intense, asemanatoare cu linistea din comunitati restranse, care-ti pare noaptea asurzitoare. Esenta de liniste. Si acum el fugise, pastorul nu putea intelege din ce pricina, adica ce se copsese in mintea prietenului sau si el nu stiuse nimic. La pagina urmatoare dadu peste o albina moarta. Duhovnic al tuturor si cel mai bun prieten al lui nu-si ingaduise sa i se spovedeasca in intimitatea bibliotecii. Cum s-a putut? Un duhovnic rece nu era un duhovnic adevarat, gandea, asa ca se aratase prietenos si ingaduitor fata de oricare dintre aceia care se apropiasera de el si-i vorbisera. Singurul dintre ei care nu se temea deloc de ea, care ii vorbea si o chema la el cu blandete. Pentru el femeia nu era o zeitate si ochii ei nu-l inspaimantau niciodata, nici macar o clipa, ca pe ceilalti. Pastorul era in biblioteca in acea dupa-amiaza si recitea absorbit "Suflete moarte". Feodor mergea alaturi de enigmaticul N.V. pe strazile tarii cu biserici de basm. O mai citise candva. Acum citea la fel de surprins ca inainte de sinceritatea aproape deochiata a scriitorului si citind i se clatina putin capul, inteleg, dumneavoastra doriti tocmai culoarea care incepe sa devie moda in Petersburg, am un postav minunat, uite, uite cu cata usurinta si frumusete scrie despre niste lucruri banale, te cred, daca se plimba cat e ziua de lunga printre bisericile de poveste. Oricum, in acea dupa-amiaza de aprilie nu mai citi mult timp. Se auzise un tunet aproape si incepuse sa curga peste Adapost si peste imprejurimile Lui o ploaie tomnateca. (...)
Marin MINCU 
 Comentarii: 1 Afiseaza toate comentariile  
vax albina   de vax-albina
A r h i v a
  Criticul terorist    
  Alexandru Condeescu    
  Cecitatea noastra cea de toate zilele    
  Ovidiu GLIGU    
  diligenta cu luneta    
  Ziua Literarava recomanda    
  Concursul National de Poezie Aurel DUMITRASCU editia a X-a    
  Onirism si experimentalism    
  44. O seara istorica. Sentimentul de Tepeneag    
  Lucian Perta    
  "SPERANTA CEA DE SUS"    
  Dumitru Tepeneag    
 Top afisari / comentarii 
 Onirism si experimentalism (174 afisari)
 Dumitru Tepeneag (51 afisari)
 44. O seara istorica. Sentimentul de Tepeneag (23 afisari)
 Tentativa esuata a PSD Constanta de blocare a privatizarii Regiei de Apa (19 afisari)
 Caini interzisi in China (18 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2003 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.04804 sec.