Ziua Logo
  Nr. 2838 de luni, 13 octombrie 2003 
 Cauta:  
  Detalii »
Literara
cronica cenaclului
Povestiri cu final neasteptat 44. O seara istorica. Sentimentul de Tepeneag
Anamaria Beligan este o buna cunoscatoare a vietii emigrantilor, ale caror tormente le transforma intr-o proza care ar putea fi socotita comportamentista daca nu ar face scurte, dar percutante ocoluri prin imperiul obsesiilor, prin hatisuri onirice si "absurdisme" tinand de specificul lumii contemporane, traumatizant postmoderna sau cum vrem sa-i spunem. Propria-i experienta, coroborata cu atentia optimizata prin studii (a absolvit regie film in Romania, dar a optat pentru Australia, in 1982), o recomanda drept un povestas distinct, inzestrat cu antene ce prind o gama larga de "emisii" ale McWorld-ului, in orizontul micii istorii, dincolo de imaginea acreditata prin media. Un roman precum Scrisori catre Monalisa (din 1999) atragea atentia prin modul boccacian al relatarii agrementate buruienos, delta a unor aluviuni care definesc, grosso-modo, multiculturalitatea (actiunea petrecandu-se intr-un hotel de azilanti, veritabil no man's land bantuit de pasiunile exilatilor). Acelasi univers uman tensionat, spart, de data aceasta, in micro-romane (caci ele s-ar putea dezvolta, lejer, in constructii epice de anvergura, dat fiind potentialul subiectului) i se deschide privirii pofticioase a consumatorului de carti bune romanesti in Dragostea e un Trabant (volum de proza scurta, incluzand opt texte, scos la Curtea Veche, in 2003).
Autoarea are stiinta insolitarii discursului, care porneste de la asa-numita felie de viata, configurata, fara cosmetizari, sub forma mai ales dialogala ori epistolara, pentru a vira in enigmatic. Sarea pamantului, Cucharadita ori Betsy si imparatul corespund, in privinta constructiei, seriei Tales of the Unexpected, echivalata pe micile noastre ecrane prin sintagma Povestiri cu final neasteptat. Prima mizeaza pe reintalnirea, dupa aproape patruzeci de ani, dintre fostul miner fruntas Nenea Zaharia si regina Angliei, care dorise ca Ceausescu, ajuns in vizita cu "elita" (si plimbat, atunci, in caleasca) sa-i trimita si un esantion de "sarea pamantului", muncitori veritabili, nu politruci. Hartuit de Securitate (evocata, in carte, si din perspectiva victimelor ei, si din unghiul frisonant prin seninatate, al unor insideri) pentru ca "statuse la taclale" cu regina, ca invitat personal al ei, la five o'clock tea, "numa' ei doi", Nenea Zaharia ajunge intr-un carucior de invalid, supravietuind sa-si revada augusta interlocutoare undeva in tara cangurilor. Textul are meritul incontestabil de a reconstitui, in tuse putine, insa crude, prin vocea unor insi cvasi-interlopi, cu mult umor, realitatea atroce a comunismului asa de "interesat", propagandistic, de sarea pamantului. in Cucharadita tot o reintalnire provoaca socul protagonistei convinse ca are de-a face cu un strigoi. Atmosfera este creata aici prin mixarea palierelor narative un episod din copilarie, o scena de spital, un detur prin arta "kitsch-ului stalinist" al anilor '50, populati cu "patrioti" al caror progenituri (precum Cucharadita) ilustrau si provocau maleficul. Practic, registrul bizarului salveaza textul (ca si in cazul povestirii Eu, tu si Ciprian Porumbescu, relatare first-person a comunistului-mafiot) de orizontul simplei rafuieli cu trecutul unei tari ce si-a izgonit sau eliminat, iresponsabil si cu voiosie straina de remuscari, valorile. Aparent poetizant si nostalgic, de fapt de o ironie crunta, se dovedeste, tot in cadrul supratemei volumului (dialogul cu trecutul dens in fantome, inca neasumat de cei mai multi) Dragostea e un Trabant. Secventa din filmul lui Kusturica, Pisica alba, pisica neagra, cu porcul care ingurgiteaza "legendara" masina est-germana de carton, constituie trambulina pentru un story cu tigani si admiratori vestici ai lor, capabili, la mijloc de motivatii erotice si ideologice, sa aduca hiperpoluantele automobile in zona Melbourne-ului. "Proprietarii lor noteaza, muscator, Anamaria Beligan faceau cam toti parte din aceeasi categorie socio-economica: profesionisti, sensibili la capriciile modei, cu inclinatii usor de stanga, consumatori de alimente organice. Genul de oameni care prefera Havana Toscanei (...). Masinile, bineinteles, au fost dotate cu tobe de esapament noi, in conformitate cu regulamentul impotriva poluarii, in vigoare in toate tarile civilizate".
Insa Anamaria Beligan nu stapaneste doar armele satiricului si grotescului (confuzia din lumea postcomunista, prabusirea de idealuri si "amenintarea" globalizarii reprezinta un subiect pe cat de generos, pe atat de trist, in fond). Dincolo de scenele de gen, ce prind, ca intr-un insectar, figuri patibulare, cu o demonie disipata in rutina (ce in Portret de familie, iarasi despre patriotismul autohton un personaj ezita in a-si alege bautura, preferand, pana la urma, votcii Stalin sau Ceausescu, un ..."coniac superior Vlad Tepes"), prozatoarea are o forta descriptiva remarcabila. In Betsy si imparatul se elogiaza misterul unor orase (aflam ca "Melbourne, la fel ca Bucurestiul, nu este un oras spectaculos. si tot ca Bucurestiul, are multe comori tainice, pentru care-ti trebuie ani sa le descoperi. Locuri care n-au neaparat o mare semnificatie istorica sau culturala, dar care, datorita povestilor lor, au un anumit farmec") si al unor zone ce induc "fiorul adamic". De fapt, Australia ii fascineaza pe imigranti prin zone incremenite in timp, unde ai senzatia euforic-tematoare ca esti primul colonist, in salbaticia absoluta a coltului de Gondwanaland, continentul primordial al sudului. Inventarierea catorva ciudatenii, omologate de botanisti sau zoologi, face casa buna cu saltul in fabulos, in randuri ce ar suporta comparatia cu procedura lui Cartarescu descriind Muzeul Antipa.
La finalul lecturii, Dragostea e un Trabant da impresia de prospetime si alertete a frazei (bogata in anglicisme romanizate: luzar, factorie, bungalau, renci, uischi, gipulet), incarcate, in subtext, de grele nelinisti ale celui care a vazut comedia umana transplantata din Europa natala in conditiile "exotice" de la antipozi. Mutatis mutandis, cum Gabriela Melinescu a reusit, cu "povesti" pe logica a ceea ce s-a numit la petite histoire, sa ne apropie Suedia, si Anamaria Beligan "filmeaza", pentru noi, Australia, taram al mirarilor de tot felul.
Anamaria Beligan, Dragostea e un Trabant, Editura Curtea Veche, 2002
//
Cand un scriitor ca Dumitru Tepeneag citeste in public se cheama ca face istorie, indiferent ce si cum ar citi. Poate sa-si lectureze numarul de la pantof, nota de plata de la "Il Gattopardo", ciorna unei schite de tinerete, ultima fila din cel mai recent roman publicat fie la Paris, fie unde da Dumnezeu! Cred ca, pana la un punct, asa a gandit si Marin Mincu cand l-a persuadat pe autorul Maramures-ului sa vina la Euridice, sa "tina afisul" in deschiderea noii stagiuni cenacliere. D. Tepeneag e un domn, roman de la Paris: a raspuns invitatiei, a ajuns in Sala Oglinzilor la fix, a ocupat scaunul pe care i l-a indicat criticul-gazda, a asteptat, atent, sa-si parcurga Iulia Argint lectura si sa-i vina, si dlui, randul la microfon. Cand i-a venit randul, a citit. Ce anume a citit, nu se regaseste in pagina alaturata a numarului de fata. E vorba de un interviu din 1990, focalizat pe "momentul oniric". Lectura s-a facut chiar dupa volumul cu acest titlu, aparut la Cartea Romaneasca in '97, co-semnat de prozator cu, din postumitate, Leonid Dimov.
Cum a fost primita/ comentata aceasta optiune de lectura, intr-o sala in care majoritatea asistentei era formata din junii "lupi" douamiisti (fracturisti?), de fata fiind si Livius Ciocarlie, si Petru Romosan, si Octavian Soviany, si Simona-Grazia Dima, si Horia Garbea?... Pai, destul de contradictoriu, ar fi un raspuns. Abundenta, risipa de vorbe se dovedeste imposibil de recuperat in spatiul cronicii. Asa ca va propun o schita, o epura a unei seri memorabile, istorice.
Miercuri, 8 octombrie, 18h23. Marin Mincu deschide editia, in prezenta a doua televiziuni si trei radiouri. Public, destul. Flash-uri, poze. "Avem sansa nesperata de a ne bucura de prezenta activa a unuia dintre cei mai importanti scriitori contemporani, Dumitru Tepeneag".
Totusi, prima la microfon e Iulia Argint, studenta in anul al lV-lea la Litere, prezentata ca autor-surpriza. Lectura Iulia Argint, fragment de roman (Malkuth). O mana de fata. Impresie de forta epica exceptionala!
18h42. Este introdus dl Tepeneag, ca "prezenta istorica". Spune dl Mincu: ".... este momentul sa aflam chiar de la unul dintre fondatorii acestui curent ce a insemnat onirismul; a fost doar o ideologie estetica, a fost o metoda literara, a produs opere literare fundamentale, a influentat literatura contemporana sau a ramas doar acea capacitate elitista a trei scriitori - Dimov, Tepeneag, Turcea - de a-si scrie textele cu o luciditate extraordinata, indiferenti la ce faceau ceilalti scriitori in acea perioada?". Este desirata bibliografia invitatului pana la plecarea din tara (Exercitii, 1966, Frig, 1968, Asteptare, 1972), cu comentariul: "... carti ce scoteau in evidenta o noutate extraordinara fata de modul de a se concepe scrierea prozei pana in acel moment; era mai novativ, mai nou, decat fracturistii de azi". Nu este etalata "perioada franceza", nici titlurile publicate de prozator dupa '90. In fine, criticul propune "sa facem o punte de legatura intre onirism si textualismul care s-a incheiat de curand." Modalitate de lucru sugerata, dialogul, "hartuirea" invitatului.
La microfon, dl Tepeneag, ca "interventie la bunul sau plac", citeste interviul acordat lui Radu Calin Cristea, cu unele, scurte, comentarii liminare: "...n-am pregatit o prelegere, mare lucru nu se stie despre onirism, pot s-o iau de oriunde; am fost teoretician de nevoie, nu catadicsea nimeni sa se ocupe de teorie; Dimov m-a sprijinit...". De ce interviul? "E vorba in el si de viata grupului oniric, nu numai de teoria sa".
Dupa lectura, dl Mincu da ton la hartuiala (rezum): "Si totusi, ce se intelege prin "legile visului", in cazul onirismului? Intreb din punct de vedere practic, scriptural. Ce simteai atunci cand scriai, aveai in vedere aceasta teorie, sau a aparut ca un apendice, post-coitum? De ce considerati ca acela era onirism?"
D. Tepeneag (rezum): "... numele onirism era nefericit, trebuia spus onirism estetic, analitic; legile visului trebuie luate ca indreptar; incercam sa construim o structura in care cititorul sa se duca in vis".
Octavian Soviany la microfon se marturiseste ca "oniric esential"; pune in discutie miza metafizica a poeziei onirice, "altfel conceputa"; "in textele oniricilor sunt imagini care se vor configurari ale metafizicului; ce este o configurare? o aglomerare de imagini". Referinte: Albert Beguin, Wittgenstein, Tepeneag. Si inca: "poezia onirica refuza metafora; noul roman francez este puntea de legatura intre onirism si textualism; prin anii '67-'68 a fi oniric insemna a fi innoitor...".
Marin Mincu, intrerupere: "...trecand peste teorie, onirismul atinge sau nu scriitura?"
Octavian Soviany: "... cred ca pe dl Tepeneag nu-l intereseaza acea autenticitate pe care mizati dvs. cand ati construit teoria textualista; dansul intrebuinteaza alta metoda, cea a configurarilor...".
D. Tepeneag: "...notiunea de textualism e foarte diferita, de la caz la caz, nu avem aceeasi acceptiune a cuvantului; dupa parerea mea, textualismul a fost inventat de Raymond Roussel, insemna "cuvinte care nasc cuvinte", textul avanseaza prin jocul sinonimelor, antonimelor...".
La microfon, Livius Ciocarlie, recomandat salii de amfitrion ca "primul care vorbeste la noi aplicat despre textualism, scriitor important, autor de jurnale". Dl Ciocarlie bifeaza la Tepeneag "o glisare dinspre construirea unor vise catre ceea ce s-a numit textualism, mai cu seama in cartile frantuzesti; e vorba de o tesatura din semne, de negarea simbolului; semnele pot functiona la un mod muzical, pentru a creea corespondente, cu sensuri descifrante". Tot scrierilor in franceza li se recunoaste "construirea foarte stransa a textului; Tepeneag este aiuritor in capacitatea de a nu da sentimentul ca ceva este datorat haosului". In fine, Ciocarlie il provoaca pe invitat sa comenteze afirmatia referitoare la relatia onirism - metafizica.
D. Tepeneag (contras): "... negand realitatea si folosindu-ne de vis reuseam o proiectare intr-un "dincolo"; estetica onirica se bazeaza pe "ca si cum"; nu este alegorie, nici simbol, ci scriitura muzicala, cum bine spunea Ciocarlie...".
Marin Mincu preia: "...nu cred ca proza lui Tepeneag este metafizica, in nici un caz; si mai putin romanele care au aparut dupa '89; ea este puternica si importanta prin altceva".
Octavian Soviany: "...deschiderea spre metafizica se produce in anumite grade la Tepeneag; este o propensiune catre, o tensiune semnificanta...".
Marin Mincu: "Sintagma "tensiune semnificanta" imi apartine...".
Din nou, Livius Ciocarlie, pentru o abordare a lui Tepeneag din perspectiva metafizicii kafkiene. Notez:"... la Kafka exista aceasta deschidere negata, tensiunea metafizicului negat; nu se poate raspunde cu da si nu la Tepeneag daca are de-a face cu metafizicul; asa cum a negat suprarealismul, subsumandu-l, exista o negare prin asumare a metafizicului...".
D. Tepeneag: "...la fel se intampla in vis, ai aceeasi senzatie a unui ,dincolo"...".
Mitos Micleusanu propune o impartire a viselor in categorii (trei); a citit Nuntile necesare; la finalul interventiei sale isi ia seama: "...nu putem face o filozofie a visului mai autentica, decat la psihiatrie".
Micleusanu este primul care vorbeste despre proza Iuliei Argint: "...mi-a placut trecerea foarte, foarte lenta de la un cadru la altul; mici atingeri cabalistice, imbibate cu multa poezie; are starea de transa, se vede ca scrie din placere".
Simona-Grazia Dima demareaza un discurs amplu, digresiv, prin a acuza, pe buna dreptate, ce? "...o anumita intoleranta la metafizic pe care a intalnit-o in cenaclu". Poeta considera ca "metafizicul nu este o chestiune de epuizat oriunde; in planul sau de expresie nu gasim decat tacere; nu este un obiect pe care sa-l respingem, fiind inclus in intreaga existenta e forta care ne sustine, scanteia sacra...". Catre Marin Mincu, care o intrerupe, riposta: "... dvs. sunteti un empirist clasic, fara apetenta pentru metafizica...". Despre Iulia Argint: "... scriitura desavarsita, foarte matura, pare a fi o autoare cu trecut literar foarte bogat; o mare apetenta ideatica; am o mare incredere...". (Dupa interventie, Simona-Grazia Dima paraseste imediat sala. Nu stiu de ce am impresia ca nu o vom revedea prea curand in cenaclu.)
Andrei Peniuc pune in discutie optiunea de lectura a dlui Tepeneag. Din acest moment seara se dramatizeaza/tensioneaza si mai si. Rezumat, poetul zice ca: "... s-a simtit in cenaclu ca intr-o casa straina; editia s-a derulat intr-o formula nepoliticoasa pentru domnisoara care a citit in seara asta; textul ei nu prinde, in orice caz, propune un joc destul de batatorit; in 2003 nu e interesant sa scrii o proza in stilul asta...".
Octavian Soviany revine la microfon. Isi cere scuze pentru impolitetea de-a nu fi comentat proza Iuliei Argint, recupereaza acum: "...un fragment de roman nu e niciodata edificator, i se pot reprosa o gramada de lucruri care nu-si au temei citind cartea intreaga; radacinile cabalistice ale cartii nu stiu cat de in serios sa le iau, titlul poate fi aruncat la plesneala; interesanta e atmosfera, are contur, carne; merge, din acest punct de vedere, foarte bine proza ei".
Elena Vladareanu tot ridicandu-se pe varfuri, s-ajunga la microfon, il contrazice pe Andrei Peniuc: "...am nevoie de texte in care sa ma odihnesc, probabil de asta mi-a placut foarte mult textul Iuliei, m-am odihnit in acest text". Despre Tepeneag, provocata de Mincu: "...foarte multi am venit aici crezand ca vom asculta o proza...".
Marin Mincu: "Trebuie sa-l ascultam pe Tepeneag, orice ne-ar spune, chiar daca ne injura."
Nicolae Tone, ca decis "sa popeasca pre multi" (redus la minimum): "...dl Tepeneag era mai bine sa nu accepte sa vina, decat sa nu citeasca o proza; in ultimii ani s-a scris foarte mult despre onirism, va admir; am lucrat toata vara la pregatirea unei editii exhaustive Dimov; singurul mare autor onirist veritabil este Dimov, opera dvs. are o alta dezvoltare dupa acel moment; daca in ce priveste onirismul lucrurile sunt clare, fondatorii lui fiind Tepeneag si Dimov, la textualism lucrurile sunt foarte incurcate; Iova, inca din 1969, este primul dintre romani care vorbeste despre textualism; dl Mincu a venit mult mai tarziu in aceasta dicutie...". Despre Iulia Argint: "...proza citita nu m-a incantat; am remarcat o anumita fluiditate a textului, stapaneste procedeele...".
Cristian Galeriu dibuie la textul Iuliei Argint "o frumusete a misterului, sentimentul tonic...".
Mihail Galatanu, ajuns la cenaclu catre final, dar la timp ca sa dea titlul acestei editii, considera textul de proza ca "orgolios, cu ambitia unei anume incapatanari neduse la capat; cuvintele-cheie creioneaza universul acestui text...". Despre D. Tepeneag retin doar: "...este un maestru al oralitatii; aceasta oralitate, acest caragialesc foarte rafinat imi dau sentimentul de Tepeneag; cand citesc un text Tepeneag raman cu sentimentul de Tepeneag; D.Tepeneag este foarte consubstantial cu ceea ce scrie...".
Razvan Tupa, dupa aproape trei ceasuri de discutii, ramas ultimul la microfon, nedumerit: "...cum se poate vorbi atat de abstract, in marginea a ceea ce inseamna onirism?". Poetul se refera la textul "Razbunarea cuvintelor", al dlui Tepeneag (l-a citit). Despre Iulia Argint, crede ca "proza ei are o problema, de alegere a unei teme foarte grele, care forteaza capacitatea de expresie". Dintre referinte, La poalele vulcanului, de Malcolm Lowry.
Marin Mincu, in final, califica sedinta ca "foarte dificila; nu cred ca a fost un rateu". Explicatii: "...din perspectiva istoriei literaturii prezenta unei figuri atat de importante, in cenaclul nostru, ca D. Tepeneag, da justificarea a ceea ce facem in acest cadru; metoda mea a fost aceea a provocarii; la fel am procedat cu Nora Iuga si Petre Stoica; aceasta hartuiala poate sa nasca ceva nou; m-am bucurat foarte mult si de prezenta lui Livius Ciocarlie, pe care-l invitam in ipostaza de prozator, sa citeasca in cenaclu".
Mai departe, cititorule, scrie-n Dosarul Cenaclului. Cine pe cine a mai injurat/laudat/ pur si simplu comentat. Dl Tepeneag n-a injurat pe nimeni. Dar, ce-i drept, nici n-a spus vreun cuvant despre proza Iuliei Argint, desi a ascultat-o cu atentie colegiala, am observat. E la mintea cocosului-de-tabla ca, pentru juna studenta scriitoare, doua cuvinte ale Domniei-sale ar fi contat enorm, ar fi saltat-o de-acum in istorie. Nu ti se-ntampla in fiecare seara sa citesti alaturi de Tepeneag, la Sala Oglinzilor!
Miercuri, in aceeasi sala, se vor produce doi poeti ieseni: Daniel Corbu si Dan Sociu. ZIUA cu bine!
Gabriel COSOVEANU Marian DRAGHICI 
A r h i v a
  Criticul terorist    
  Alexandru Condeescu    
  Cecitatea noastra cea de toate zilele    
  Ovidiu GLIGU    
  diligenta cu luneta    
  Ziua Literarava recomanda    
  Concursul National de Poezie Aurel DUMITRASCU editia a X-a    
  Onirism si experimentalism    
  Lucian Perta    
  "SPERANTA CEA DE SUS"    
  Iulia ARGINT    1 comentariu
  Dumitru Tepeneag    
 Top afisari / comentarii 
 Onirism si experimentalism (174 afisari)
 Dumitru Tepeneag (51 afisari)
 44. O seara istorica. Sentimentul de Tepeneag (23 afisari)
 Tentativa esuata a PSD Constanta de blocare a privatizarii Regiei de Apa (19 afisari)
 Caini interzisi in China (18 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2003 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.05459 sec.