Ziua Logo
  Nr. 2838 de luni, 13 octombrie 2003 
 Cauta:  
  Detalii »
Literara
Ziua Literarava recomanda
-- George Gana
melancolia lui Eminescu
Editura Fundatiei Culturale Romane, 2002
"Intr-un fel de autoportret de atelier intitulat Singuratate, Eminescu a schitat decorul obisnuit si a sugerat starea de spirit in care se naste poezia lui, indicand si sursa ei primordiala. O masa de brad, o lampa si o soba in care palpaie focul ce favorizeaza reveria, vrafuri de carti: cadru auster, izolat de lumea din afara prin perdelele lasate." Demersul critic al profesorului George Gana este, cred eu, unul destul e curajos: a-l aborda pe Eminescu, dupa mai bine de un secol de eminescologie, la care se adauga si destul de recentele scandaluri, nu este un pas pe care-l faci cu incredere deplina decat atunci cand ai deplina certitudine a propriilor forte. Aceasta noua abordare a scriitorului roman, intreprinsa de profesorul de la Universitatea bucuresteana are meritul de a fi, in acelasi timp, "specializata" si exhaustiva: melancolia, in opera eminesciana, este si spatiu "finit", dar si retea, produs "textual" (rezultat al ravnei lui Arahne), relicvariu si panza sustinuta de propriile noduri... Spatiul melancoliei se autogenereaza (vezi camera "descrisa" mai sus), urmand un model universal (ne duce cu gandul la Sf. Ieronim, al lui Dürer, matrice a melancoliei), pana cand isi inchide (inghite) victima, singurele legaturi cu exteriorul fiind cele filtrate de "perdea" (valul lui Isis). Perdeaua este un alt "produs" textual al melancoliei, spatiu liminal, "de trecere" a bilei negre in real si de admisie a "bestiarului" in recluziunea nefortata. Melancolia este locul in care contrariile se ciocnesc, imblanzindu-se reciproc (ne amintim de discordia concors ficiniana), locul in care tensiunea interiorizata este sublimata in perfectiunea urmarita maniacal in planul expresiei. Profesorul George Gana isi "imprumuta" aparatul teoretic de la critica de arta (Hocke, Panofsky), aplicandu-l cu succes operei eminesciene. Este vorba, in fond, despre circumscrierea unui tip aparte de sensibilitate, incercare destul de dificila, mai ales in cazul de fata: "melancolia este sursa primordiala si cea mai productiva a lirismului eminescian si factorul determinant cel mai adanc al unitatii operei si al tonalitatii ei inconfundabile. Cartea de fata incearca s-o explice prin factori de ordin personal si istoric, s-o situeze in durata lunga a culturii si sa analizeze textele poetului cu un spirit critic deschis la toate aspectele caracteristicile si mereu atent la "bila neagra" difuza in tot organismul operei".
Melancolia lui Eminescu este o carte care vine la momentul potrivit, pentru a ne face sa uitam toate aberatiile care s-au spus si scris despre poet in ultimii ani. Ar merita un spatiu mai mare decat cel oferit de aceasta recenzie...
Ioan Vistea
Tara bolnava
Editura Cetatea de Scaun, 2002
Il cunosteam pe Ioan Vistea de la volumul Hamlet si gardianul (Editura Eminescu, 1995), eram familiar cu acest timbru sumbru, cu eufonia "caderii" pe care poetul o realizeaza de multe ori magistral... Tara bolnava se arata a fi ceva mai ancorata intr-un concret mai mereu blamat, criticat, "injurat" pictat in culorile ultimului apus: "mai ieri, vecinul meu de palier si de mansarda,/ a atipit pe veci. Spre moartea lui ma duc/ mai multe piste./ Durerea o sa tina pana ce alta dimineata/ cu-o petarda/ va arunca in camera unde taiem moda de/ iarna din reviste." Avem de-a face cu un poet implicat, un "cetatean" ce nu poate disocia materia lirica de protestul "scandat". Este, de altfel, o tendinta din ce in ce mai accentuata in cazul poetilor maturi si, de ce nu?, evidenta mai ales in grupul "cetatii de scaun" (George Geacar, Stefan Ion Ghilimescu). Personal, il prefer pe Ioan Vistea al meditatiei amare, unde reuseste sa fie original, in ciuda urmelor lasate de alte mii de poeti pe acea poteca: "Este al timpului ce dezvaluie/ Cursul zilelor, noptilor, ajuns la varsare,/ Unde tu stai pe o scara de apa/ Asteptand sa vina ultima glaciatiune.../ Se schimba coaja si lemnul, intelesul ori felul privirii/ Si tot ce-n afara e primenire, cerc dupa cerc/ Adaugat patimei aceleiasi cresteri,/ Nu-s decat vene ingrosate la tine pe tample si brate." (Portretul artistului la batranete)
Lirica lui Ioan Vistea este rezultatul unei tensiuni interioare violente, pe care poetul reuseste sa o sublimeze numai partial de aici si "duritatea" unor versuri aruncate in sfera ignobila a politicului. Daca invectivele erau rezervate, in Hamlet si gardianul, constructorilor de oameni noi, adica elementelor unei istorii recente (dar trecute), Tara bolnava "se rafuieste" cu o problema oarecum mai profunda: e trasata silueta unei "maladii nationale" detectate doar acum, intr-un spatiu al relaxarii istorice. Totul pe fondul unei melancolii (iarasi melancolia) cauzate de observarea minutioasa a propriei imbatraniri, cand "incepi cate putin sa semeni cu omul/ ce ai dori sa il lasi dupa tine." (La treizeci si noua) Si, repet, in ciuda temei brodate, Ioan Vistea reuseste sa nu lase senzatia ca repeta, datorita sarcasmului care-i mineaza orice act poetic. Un scriitor matur, cu o voce inchegata si originala in peisajul autohton.
Bogdan Alexandru STANESCU 
A r h i v a
  Criticul terorist    
  Alexandru Condeescu    
  Cecitatea noastra cea de toate zilele    
  Ovidiu GLIGU    
  diligenta cu luneta    
  Concursul National de Poezie Aurel DUMITRASCU editia a X-a    
  Onirism si experimentalism    
  44. O seara istorica. Sentimentul de Tepeneag    
  Lucian Perta    
  "SPERANTA CEA DE SUS"    
  Iulia ARGINT    1 comentariu
  Dumitru Tepeneag    
 Top afisari / comentarii 
 Onirism si experimentalism (174 afisari)
 Dumitru Tepeneag (51 afisari)
 44. O seara istorica. Sentimentul de Tepeneag (23 afisari)
 Tentativa esuata a PSD Constanta de blocare a privatizarii Regiei de Apa (19 afisari)
 Caini interzisi in China (18 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2003 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.01248 sec.