Ziua Logo
  Nr. 2838 de luni, 13 octombrie 2003 
 Cauta:  
  Detalii »
Literara
puncte de vedere
Criticul terorist
Un reformator al teatrului european tiparea la Bucuresti, in 1934, un volum de interpretari critice intitulat Nu, in care pulveriza figuri marcante ale literaturii romane de la Ion Barbu la Arghezi si Camil Petrescu. Iconoclastul Eugen Ionescu avea sa recidiveze un an mai tarziu aplicand aceeasi metoda asupra patriarhului literaturii franceze intr-un savuros eseu intitulat Viata grotesca si tragica a lui Victor Hugo, considerand, ca si Jean Paulhan, predecesorul sau in Academia Franceza, ca "blamul criticii serveste mai bine un autor decat alcoolul un fruct". La interval de trei decenii, parca dupa schema binecunoscuta a pacalitorului pacalit, Eugen Ionescu, devenit celebrul Ionesco, dramaturg scandalos si genial, va fi victima aceleiasi metode "alcoolice" de care se plange pe nesfarsite pagini in Note si contranote. "Asta te face sa te indoiesti grozav - izbucneste artistul din fostul critic nu numai de obiectivitatea (s.n.) acestor critici, ci, mai ales, pune in discutie posibilitatile oricarei critici de vreme ce poate afirma despre aceeasi opera doua pareri contradictorii in acelasi timp". Intr-adevar, acest mod de a demonstra ca totul este posibil, dincolo de virtuozitatea intelectuala, are puternice efecte demoralizatoare, desi ar parea, dimpotriva, o demonstratie de forta. Un triumf al criticii s-ar zice; de fapt, dovada clara a inconsistetei, daca nu cumva al esecului ei ca stiinta, al relativitatii ei derutante. Intr-un mod care ar merita un examen aparte, aparitia volumului Nu a marcat constiinta critica romaneasca aducand in prim plan criticul terorist, spaima cartilor, saloanelor si premierelor. Cultura interbelica, plina de initiative revolutionare si reformatori vaticinari este doldora de atitudini radicale, sustinute cu limbajul corespunzator: "Afirmatiile noastre au suparat pe neghiobii multumiti si plini de golul lor", scria cronicarul Haig Acterian, efemerul director legionar al Teatrului National din Bucuresti. Cand nu era injurios si normativ, devenea amenintator in stilul mesianic, post-nietzscheean: "Vom face o critica dreapta. Vom scutura pomul. De e copt, cade langa noi. De e verde, il crestem noi. De e putred, la teasc!" Verdele criticii lui Acterian nu a disparut. "Acesta este teatrul de care avem nevoie", decreteaza un tanar critic despre piesa mediocra a unui tanar autor. Nu expresia militanta cu ton de verdict te surprinde, nici ideea ca nu exista decat un singur fel de teatru "de care avem nevoie". Daca asa ar sta lucrurile, ne-am fi saturat demult sa mai mergem la teatru. Ceea ce te pune pe ganduri este intoleranta. Nimic nu este mai opus artei, mai inestetic decat intoleranta. Consecinta imediata este tonul arogant si normativ care face ca observatia critica sa se transforme in insulta: Mircea Radu Iacoban "nu stie mare lucru despre psihologia feminina", zice acelasi tanar critic despre o piesa jucata la National sub titlul pretentios Biroul informatii eterne in care exact personajul central feminin este cea mai clara reusita literara. Sau: "Viorel Savin are lasitatea de a vorbi cu superioritate, de a ridiculiza si trimite in derizoriu evenimentele din 22 decembrie 1989". Dupa atata "lasitate", nu mai lipsea decat sa-i zica una de mama. Dar nu de lasitate e vorba in cazul lui Viorel Savin, ci de scepticism. Buna - rea, piesa Funia nu este decat o reflexie amara asupra urmarilor revolutiei pe care, nu ma indoiesc, insusi tanarul critic, daca e onest, o incearca zilnic. Insolenta dispare cand e vorba de autori disparuti sau straini: pentru gazetar, important este sa fie citit imediat si sa irite instantaneu, fireste, pe cei vii, nu pe morti care nu se mai pot supara. Pentru criticii de tip Acterian, critica inseamna a critica in sens propriu, mai pe romaneste, a injura, nu a parcurge impreuna cu artistul o experienta de cunoastere si a transcrie ceva din noutatea ei. impotriva opiniei curente, critica nu mai inseamna demult a critica in sens etimologic (kritikos, in greaca veche, era termen juridic si insemna a emite o sentinta) si ar fi bine ca noul mileniu sa descopere o alta denumire pentru aceasta indeletnicire facuta, nu pentru a nimici, nici pentru a exalta un obiect de arta. Contemplarea critica este, poate, expresia ce ar defini critica mai precis, ca modalitate de a reflecta alaturi de artist, capacitatea ei de a releva partea tainuita a oricarei creatii respectabile. In masura in care cartea, spectacolul etc. reprezinta generalul ascuns in particular, ininteligibilul in aproape inteligibil, intr-o forma tot atat de enigmatica precum roata care imita mersul fara a semana cu piciorul, aparitia unei profesiuni initiatice care sa te ghideze prin "padurea de simboluri" (Baudelaire, nu ?) este o necesitate. Dar criticul trebuie sa fie un initiat in cautare de discipoli pe care sa-i calauzeasca pe drumurile intortochiate si, nu odata, intermitente dintre univers si "bobul de roua" care il oglindeste: arta. El va presupune fara incetare ca obiectul de arta este o enigma ce trebuie dezlegata, repetand la nesfarsit sacrilegiul de "a strivi corola de minuni a lumii" de care se ferea Lucian Blaga. Daca poezia, in aceeasi metafora blagiana, "sporeste a lumii taina", prin consecinta, critica este o profesiune lipsita complet de poezie dar, in absenta destainuirii, isi pierde orice motivatie. La urma urmei, obiectivitatea pe care o solicita Ionesco este o utopie. Fiecare spectacol vazut sau carte citita este pentru critic si pentru oricine altul o experienta subiectiva. Darea de seama despre ce a vazut (citit), fie ca este cronica, eseu sau pagina de jurnal, capata valoare direct proportional cu capacitatea de a trai evenimentul. O capacitate determinata de sensibilitate, dar si de experienta de viata, intelectuala, culturala, afectiva. Criticul nu va putea spune niciodata ce spectacol s-a vazut ci spectacolul pe care l-a vazut, Eminescianul "privitor ca la un teatru, drept e-n lume sa te-nchipui" ofera perspectiva optima pentru criticul care nu mai merge la reprezentatie "sa caste gura", ci sa participe la contemplare. Aceasta participare la contemplare (expresie paradoxala) angajeaza intregul bagaj existential si cultural personal. Cu cat acest bagaj este mai voluminos cu atat distanta dintre ceea ce vede si ceea ce se vede este mai mica si obiectivitatea mai accentuata. Diferenta dintre criticul autentic si criticul terorist este aceea dintre contemplare si agresivitate.
Mircea Ghitulescu 
A r h i v a
  Alexandru Condeescu    
  Cecitatea noastra cea de toate zilele    
  Ovidiu GLIGU    
  diligenta cu luneta    
  Ziua Literarava recomanda    
  Concursul National de Poezie Aurel DUMITRASCU editia a X-a    
  Onirism si experimentalism    
  44. O seara istorica. Sentimentul de Tepeneag    
  Lucian Perta    
  "SPERANTA CEA DE SUS"    
  Iulia ARGINT    1 comentariu
  Dumitru Tepeneag    
 Top afisari / comentarii 
 Onirism si experimentalism (174 afisari)
 Dumitru Tepeneag (51 afisari)
 44. O seara istorica. Sentimentul de Tepeneag (23 afisari)
 Tentativa esuata a PSD Constanta de blocare a privatizarii Regiei de Apa (19 afisari)
 Caini interzisi in China (18 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2003 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.05560 sec.