Ziua Logo
  Nr. 2838 de luni, 13 octombrie 2003 
 Cauta:  
  Detalii »
Eveniment
Atentat anti-american sangeros la Bagdad
-- O explozie provocata a distrus o parte din hotelul in care s-ar afla sediul CIA * Deflagratia a fost provocata de o masina-capcana * Un bilant provizoriu indica zece morti si 32 de raniti * Printre victime nu se afla diplomati americani sau ziaristi * Hotelul este resedinta oficialilor occidentali si a membrilor Guvernului irakian interimar
Cel putin zece persoane si-au pierdut viata si alte 32 au fost ranite ieri in urma unei explozii extrem de puternice care a avut loc in centrul Bagdadului, transmite Mediafax, care citeaza agentiile de presa americane. Deflagratia a avut loc in fata Hotelului Bagdad din Capitala Irakului, fiind provocata de detonarea unei masini-capcana, dupa informatiile preliminare. Totusi, Politia irakiana nu a reusit sa stabileasca precis cauza exploziei. Initial, agentiile de stiri au transmis ca in Hotelul Bagdad se afla sediul central al Agentiei Centrale de Informatii a SUA (CIA), dar surse din cadrul serviciului american au infirmat aceasta ipoteza.
Un membru al Guvernului irakian interimar, ranit
In Hotelul Bagdad locuiesc insa mai multi oficiali ai Departamentului de Stat al SUA, ofiteri ai Armatei SUA, diplomati occidentali si membri ai Guvernului interimar irakian. De asemenea, o mare parte din ziaristii straini acreditati in Irak locuiesc in Hotelul Palestina, situat in imediata vecinatate a locului exploziei. Potrivit primelor informatii, nici un diplomat american si nici un jurnalist nu a fost ranit in urma atentatului. Televiziunea araba Al-Jazeera a transmis insa ca unul dintre membrii Guvernului irakian interimar, Mouwafak al-Rabii, care se afla in interiorul hotelului in momentul exploziei, a fost ranit la brat.
"L-am vazut bine pe sofer. Nu era irakian"
Imediat dupa atentat, cartierul a fost cuprins de panica, sute de persoane dezorientate din cauza fumului umpland strazile din zona. Elicopterele Armatei SUA au inceput sa survoleze zona, in timp ce ambulantele transportau victimele la spitalele din Capitala Irakului. Martorii oculari au declarat ca masina a sarit in aer dupa ce a lovit barierele de protectie din fata hotelului, fiind lovita si de focurile de arma ale militarilor care pazeau hotelul. "Am vazut masina, era o Toyota care a virat brusc in directia hotelului", a declarat pentru BBC un martor ocular. "L-am vazut bine pe sofer. Nu era un irakian, pentru ca avea tenul mai deschis. Un politist a tras in directia lui de mai multe ori si a urmat explozia", a declarat sursa citata. Explozia a fost urmata de mai multe serii de focuri de arma, insa responsabilii irakieni si americani nu au dat detalii despre originea acestora. Ieri seara, fortele de ordine din Bagdad incercau inca sa restabileasca ordinea si calmul in zona afectata de deflagratie. (D.E.)
 Comentarii: 3 Afiseaza toate comentariile  
atentatul   de Cosor
Bravo   de Paul din Buzau
Cadouri pentru CIA !   de 
A r h i v a
  Mossad tinteste Iranul    22 comentarii
  Rusia si Iranul merg impreuna    1 comentariu
  Iranul furnizeaza lent informatii despre programele nucleare    1 comentariu
  Vanghelie scos basma curata    3 comentarii
  Statele islamice cer SUA sa plece din Irak    3 comentarii
 Top afisari / comentarii 
 Onirism si experimentalism (174 afisari)
 Dumitru Tepeneag (51 afisari)
 44. O seara istorica. Sentimentul de Tepeneag (23 afisari)
 Tentativa esuata a PSD Constanta de blocare a privatizarii Regiei de Apa (19 afisari)
 Caini interzisi in China (18 afisari)
Valid HTML 4.01 Transitional  Valid CSS!  This website is ACAP-enabled   
ISSN 1583-8021, © 1998-2003 ziua "ziua srl", toate drepturile rezervate. Procesare 0.02553 sec.